#cete

• actinofag — Virus bacterian (bacteriofag) specializat structural în infectarea și distrugerea bacteriilor din ordinul Actinomycetales (actinomicete). Acești viruși joacă un rol ecologic și industrial esențial, fiind utilizați în cercetarea genetică sau în controlul infecțiilor bacteriene, dar pot reprezenta și un pericol structural în industria biotehnologică dacă periclitează culturile bacteriene folosite pentru producția de antibiotice.
• actinomicet — Bacterie gram-pozitivă, preponderent aerobă, aparținând ordinului Actinomycetales. Deși din punct de vedere evolutiv și structural sunt procariote (bacterii), aceste organisme prezintă o morfologie unică, formând filamente ramificate lungi care imită miceliul ciupercilor. Sunt extrem de răspândite în sol, având o importanță ecologică crucială în descompunerea materiei organice și o valoare industrială uriașă, fiind principala sursă naturală pentru producția de antibiotice (cum ar fi streptomicina).
• actinomicetă — Formă feminină uzuală pentru substantivul 'actinomicet'; bacterie gram-pozitivă, preponderent aerobă, ce prezintă o rețea structurală de filamente ramificate subțiri care simulează aspectul unui miceliu fungic. Trăind în principal ca saprofit în sol, o actinomicetă este responsabilă pentru sinteza multor compuși bioactivi importanți, remarcându-se prin producția de geosmină (substanța ce oferă mirosul pământului după ploaie) și prin sintetizarea majorității antibioticelor utilizate în medicina modernă.
• actinomicetale — Denumire românească pentru ordinul taxonomic Actinomycetales, care grupează bacterii gram-pozitive cu un conținut ridicat de guazină și citozină în ADN, caracterizate structural prin capacitatea de a forma filamente ramificate asemănătoare hifelor fungice. Aceste microorganisme joacă un rol ecologic major în descompunerea materiei organice complexe din sol și sunt esențiale în biotehnologie, constituind principala sursă naturală de metaboliți secundari cu rol antibiotic, antifungic și imunosupresor.
• adelomicetă — Termen științific utilizat pentru a desemna o ciupercă microscopică ce aparține unui grup caracterizat prin stadii de dezvoltare incomplete sau prin structuri de reproducere ascunse, neevidente ori parțial necunoscute. Acest tip de organism micotic, clasificat adesea în trecut printre fungii imperfecți, prezintă un ciclu biologic complex, analizat în laborator pentru a-i determina formele de înmulțire.
• agaricacee — Familie mare de ciuperci cu spori (basidiomicete) din ordinul Agaricales, care include numeroase specii saprofite cunoscute, printre care se numără ciuperca de bălegar și șampinionul. Din punct de vedere structural, aceste organisme se caracterizează prin prezența unei pălării cărnoase, a unor lamele radiale sub capelă pe care se dezvoltă sporii și, frecvent, printr-un inel membranos situat pe picior (stip), reprezentând elemente cheie în identificarea taxonomică corectă.
• agarici — Denumire populară și științifică arhaică folosită pentru a desemna ciupercile din genul Agaricus sau, în sens larg, diverse ciuperci cu pălărie și lamele din ordinul Agaricales. Din punct de vedere structural, termenul face referire la macromycetele terestre ale căror corpuri de fructificare prezintă himenofor lamelar, fiind un pilon istoric în clasificarea timpurie a regnului Fungi.
• Albacete — Oraș major și municipiu din sud-estul Spaniei, reședință a provinciei omonime din cadrul comunității autonome Castilia-La Mancha. Localitatea este un nod feroviar și rutier de bază în regiune, recunoscută istoric pentru producția sa tradițională de cuțite de înaltă calitate și brânzeturi, precum și pentru parcurile sale industriale moderne.
• albugo — Opacitate albă totală sau parțială a corneei, apărută în urma unor leziuni, inflamații sau procese cicatriceale severe, cunoscută popular sub numele de albeață; gen de ciuperci microscopice parazite din clasa oomicetelor, care produce boala numită 'rugina albă' pe frunzele și tulpinile plantelor crucifere.
• amfigin — Care se referă la sau prezintă caracteristicile structurilor reproductive feminine dispuse simetric sau de ambele părți ale unui organ; în botanică și micologie, descrie un mod de dezvoltare ori o rețea celulară (fenomen parțial înrudit cu amfiginia) în care organele mascule (anteridii) înconjoară sau penetrează circular baza organului feminin (oogonul), specific anumitor oomycete fitopatogene (cum este genul Phytophthora).
• angiocarp — Care își dezvoltă sporii, semințele sau corpul fructifer într-un înveliș închis, protejat structural de mediul exterior până la maturitatea deplină. În micologie și botanică, acest descriptor structural definește ciupercile ale căror imnii rămân complet acoperite de un văl textil sau celular în timpul formării (cum sunt gasteromicetele) sau plantele ale căror fructe sunt permanent protejate de structuri accesorii.
• angiospor — Care produce sporii în interiorul unui înveliș închis sau al unui receptacul protector; organism vegetal ori fungic caracterizat prin spori adăpostiți structural împotriva factorilor externi nefavorabili. În context biologic, acest termen de nișă definește modalități specifice de sporogeneză întâlnite la anumite ciuperci inferioare sau ascomicete, unde celulele reproducătoare mature rămân binedefinite în interiorul unei membrane până la eliberare.
• arhimicetă — Termen taxonomic rar folosit pentru a desemna o ciupercă microscopică primitivă din clasa Archimycetes, caracterizată prin structura celulară extrem de simplă, adesea lipsită de miceliu veritabil sau prezentând un aparat vegetativ unicelular ameboidal. Aceste organisme sunt studiate în biologia evoluționistă deoarece reprezintă una dintre verigile timpurii de tranziție morfologică dintre protiste și regnul fungic modern.
• articuș — Formă regională sau arhaică rară, folosită în anumite comunități rurale românești ca variantă fonetică sau derivat diminutival pentru 'arcuș' (bățul flexibil cu fire din păr de cal utilizat pentru interpretarea la vioară ori ceteră); (în sens tehnic gospodăresc) poate descrie o mică piesă din lemn curbat sau un element de siguranță folosit la fixarea structurală a obloanelor ori a uneltelor tradiționale de țesut.
• ască — Celulă reproducătoare caracteristică ciupercilor din clasa Ascomycetes (ascomicete), în formă de sac, de tub sau de măciucă, în interiorul căreia se formează, în urma unui proces sexual, sporii endogeni numiți ascospori (de regulă în număr de opt). Această structură microscopică joacă un rol esențial în clasificarea taxonomică a fungilor și în răspândirea lor biologică.
• asci — Forma de plural a substantivului 'ască'; celule microscopice reproducătoare specifice ciupercilor din clasa Ascomycetes (ascomicete), având aspectul unor saci sau tuburi alungite. În interiorul acestor structuri celulare, în urma procesului de meioză urmat de mitoză, se formează ascosporii (de regulă opt), asiguri pentru diseminarea și perpetuarea speciei în mediul înconjurător.
• ascifer — Care poartă asce, caracterizat prin prezența celulelor în formă de sac numite asce, în interiorul cărora se formează sporii (ascosporii); specific ciupercilor ascomicete sau structurilor reproducătoare ale acestora. În sens larg anatomic, termenul descrie orice țesut, strat structural sau organ vegetal care susține, adăpostește ori produce pungi microscopice cu spori.
• ascogenie — Proces biologic de formare și dezvoltare a ascelor la ciupercile din clasa Ascomycetes, ce urmează fazei de plasmogamie. Acest stadiu ontogenetic implică creșterea hifelor ascogene dicariotice din ascogon, culminând cu fuziunea nucleilor (cariogamie) și diviziunile celulare meiotice ce duc la apariția sporilor sexuali.
• ascolichene — Lichen al cărui biont fungic (componentul simbiotic ciupercă) aparține clasei ascomiceților, caracterizat structural prin reproducerea prin intermediul ascelor și ascosporilor. La plural, reprezintă un grup taxonomic vast de licheni (Ascolichenes) care include majoritatea speciilor cunoscute, adaptate să trăiască pe scoarța copacilor, pe stânci sau pe sol.
• ascomicetă — Ciupercă saprofită sau parazită din încrengătura Ascomycota, caracterizată structural prin prezența ascelor, organe în formă de sac în interiorul cărora se dezvoltă sporii de reproducere sexuală (ascospori). Reprezintă cel mai mare grup de fungi, incluzând specii cu o importanță ecologică și economică uriașă, de la drojdii microscopice folosite în fermentație, până la ciuperci comestibile de lux, cum sunt trufele și zburătoarele (zbârciogii).