#insinua

• aluzi — A face o aluzie, a trimite indirect la ceva sau cineva fără a menționa explicit; a lăsa să se înțeleagă un anumit sens ascuns printr-o remarcă subtilă. Deși în limba română standard forma verbală general acceptată și utilizată curent este 'a aluda', varianta 'a aluzi' apare sporadic în jargonul literar sau ca neologism analogic creat direct de la substantivul 'aluzie'.
• aluzie — Cuvânt, expresie sau remarcă prin care se lasă să se înțeleagă ceva fără a se spune în mod explicit; trimitere indirectă, insinuare, sugestie ascunsă. În retorică și literatură, reprezintă o figură de stil prin care se face referire la un eveniment istoric, mitologic, cultural sau politic cunoscut, pentru a îmbogăți contextul ideatic al operei.
• aluziona — A exprima ceva prin intermediul aluziilor, a lansa insinuări sau remarci indirecte cu privire la o persoană sau o situație; a transforma o idee sau un mesaj într-o serie de subînțelesuri. Spre deosebire de verbul standard 'a aluda', acest neologism rar subliniază acțiunea repetată sau intenționată de a folosi aluzii în cadrul unui discurs sau al unei conversații.
• aluzionare — Acțiunea de a aluziona și rezultatul ei; procesul de exprimare sau transmitere a unor mesaje prin intermediul subînțelesurilor și al insinuărilor; recurgere sistematică la aluzii în text ori discurs. În analiza conversațională, reprezintă o strategie de comunicare indirectă folosită pentru a evita responsabilitatea directă a unei afirmații.
• aluzire — Acțiunea de a aluzi și rezultatul ei; procesul de trimitere indirectă sau de sugerare a unei idei prin intermediul subînțelesurilor; insinuare structurală. Deși în limba română literară normele actuale impun termenul 'aluzie' sau acțiunea verbului 'a aluda' (aludare), această formă apare în mod excepțional în studii lingvistice experimentale ca substantiv de acțiune derivat direct de la verbul secundar 'a aluzi'.
• aluzit — La care s-a făcut aluzie, sugerat în mod indirect, insinuat, lăsat să se înțeleagă printr-o remarcă discretă; indicat prin subînțelesuri. Ca formă participială a verbului rar 'a aluzi', descrie un subiect, o persoană sau un eveniment care a fost evocat pe ascuns sau tangențial într-o discuție, fără a fi nominalizat direct.
• aluziune — Formă arhaică sau variantă fonetică timpurie pentru substantivul 'aluzie'; remarcă, expresie sau cuvânt prin care se sugerează ceva în mod indirect, fără o menționare explicită; insinuare. În textele literare, juridice sau jurnalistice de secol al XIX-lea, termenul reflecta o etapă de tranziție în asimilarea neologismelor de origine romanică, păstrând o terminație structurală mai apropiată de etimonul latin.
• aluziv — Care conține aluzii, care funcționează sau se exprimă prin intermediul subînțelesurilor, al sugestiilor sau al insinuărilor; caracterizat prin evitarea afirmațiilor directe. În stilistică și analiză comportamentală, descrie un mod de exprimare sau un text structural codificat, conceput pentru a transmite un mesaj mascat, accesibil doar receptorilor care dețin contextul necesar.
• aluzivitate — Calitatea sau caracterul a ceea ce este aluziv; înclinație, proprietate sau strategie de comunicare bazată pe utilizarea sistematică a subînțelesurilor, a insinuărilor sau a sugestiilor indirecte în detrimentul afirmațiilor explicite. În analiza structurală a textului literar sau politic, definește gradul de complexitate retorică prin care un mesaj este codificat pentru a proteja emițătorul ori pentru a îmbogăți estetic opera.