#intriga

• afabula — A construi, a structura sau a organiza fabula (subiectul, intriga sau canavaua narativă) a unei opere literare, a unui text dramatic ori a unui scenariu cinematografic. Acest proces regizează succesiunea logică și cronologică a evenimentelor și acțiunilor prin care evoluează personajele, constituind fundamentul structural al oricărei compoziții epice sau dramatice.
• afabulare — Acțiunea de a afabula și rezultatul ei; operațiunea structurală de alcătuire a intrigii sau a subiectului unei opere literare ori dramatice. În sens psihologic clinic sau psihiatric, termenul desemnează tendința involuntară de a fabula, de a inventa scenarii fictive imaginare, de a plăsmui povești neverosimile și de a le prezenta drept fapte reale trăite aevea, fiind asociată cu mitomania sau confabulația.
• afabulat — Care are o acțiune, o intrigă sau un subiect bine structurat, organizat și dezvoltat din punct de vedere narativ; operă sau text dramatic al cărui canavă structurală a fost elaborată conform regulilor compoziției epice. Descrie starea finală a unui scenariu sau a unei povestiri ale cărei elemente cauzale au fost legate logic.
• afabulație — Ansamblul elementelor care constituie intriga, subiectul sau structura epică a unei opere literare; modul structural în care sunt dispuse și înlănțuite evenimentele într-o narațiune. În psihologia clinică, termenul desemnează uneori înclinația de a inventa fapte imaginare sau tendința spre fabulație compulsivă specifică anumitor tulburări de personalitate.
• afabulațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'afabulație'; modul structural, canavaua ori urzeala pe care este construit subiectul și intriga unei opere literare sau dramatice. Se întâlnește izolat în revistele culturale de la începutul secolului XX sau în studiile timpurii de critică, fiind înlocuită ulterior în totalitate de varianta modernă.
• amestecăciune — Îmbinare haotică, amestec dezordonat sau adunătură confuză de lucruri, substanțe ori elemente de origini diferite; termen popular utilizat pentru a descrie o mixtură de slabă calitate. În sens figurat sau moral vechi, desemnează o intrigă socială, o stare de confuzie generalizată în comunitate, o ițire de intrigi sau o neînțelegere provocată de bârfe.
• amestecătoriu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională a termenului 'amestecător'; care tinde să amestece, să combine sau să provoace dezordine. În sens figurat, moral sau social din textele literare vechi, descrie o persoană intrigantă, iscoditoare sau predispusă la imixtiuni în treburile altora, ori un element destabilizator care creează confuzie structurală.
• amestecuș — Amestec la scară redusă, mixtură mică sau combinație simplă de substanțe ori ingrediente făcută în grabă sau în joacă; termen diminutival utilizat uneori în limbajul casnic sau culinar. În sens figurat, poate indica o mică intrigă, o neînțelegere minoră sau o încurcătură neimportantă provocată de confuzia unor fapte.