#kinetoterapie

• abduce — A efectua o mișcare de abducție, constând în îndepărtarea unui membru, a unui segment de membru sau a globului ocular de axul median al corpului sau de un ax de referință. În semiologia neurologică și psihiatrică, capacitatea pacientului de a abduce anumite segmente musculare este testată activ pentru evaluarea integrității nervilor motori periferici, a scoarței cerebrale frontale sau pentru identificarea semnelor de rezistență musculară de tip catatonic sau opoziționist (negativism).
• abducere — Actul sau procesul executării unei mișcări de abducție, constând în îndepărtarea unui segment corporal sau a globului ocular de axul median. În semiologia neurologică și psihiatria clinică, dinamica de abducere este evaluată minuțios pentru diagnosticarea afectării căilor piramidale, testarea reflexelor motorii și identificarea rigidității din episoadele catatonice.
• abducțiune — Formă arhaică și etimologică pentru termenul 'abducție', utilizată în trecut în literatura medicală românească pentru a descrie mișcarea de îndepărtare a unui segment corporal sau a globului ocular de axul median. În vechile tratate de semiologie și expertiză medico-legală, această dinamică motorie era analizată pentru a verifica integritatea căilor nervoase periferice sau prezența rigidității musculare specifice stărilor catatonice.
• acampsie — Stare patologică clinică manifestată prin rigiditate musculară extremă, inflexibilitate totală sau pierderea completă a mobilității unei articulații ori a unui membru, împiedicând orice formă de flexie. Această afecțiune severă este adesea rezultatul unei anchiloze osoase, a unei cicatrizări fibroase retractile după traumatisme majore, sau a unor tulburări neurologice spastice avansate, necesitând intervenție kinetoterapeutică intensă sau chirurgie corectoare.
• adducție — Mișcare fiziologică sau biomecanică prin care un membru ori un segment anatomic este apropiat de planul simetric median al corpului. Acest fenomen structural este opusul abducției și este controlat de grupe musculare specifice care asigură echilibrul cinematic și funcțional al aparatului locomotor.
• ambulație — Actul, facultatea sau procesul de a merge sau de a se deplasa pe picioare; locomoție autonomă sau asistată. În context medical, clinic și de reabilitare fizică, termenul descrie capacitatea unui pacient de a merge independent ori cu ajutorul unor dispozitive speciale (cârje, cadre, proteze) după un traumatism, o intervenție chirurgicală sau o afecțiune neurologică severă.
• anatripsiologie — Ramură a terapeuticii și a fizioterapiei care se ocupă cu studiul teoretic, principiile metodologice și aplicarea clinică a fricțiunilor, masajelor și manipulărilor mecanice asupra pielii și țesuturilor profunde în scop curativ. Această disciplină structurală analizează efectele fiziologice ale frecării corporale asupra circulației sanguine, relaxării musculare și regenerării celulare.
• anchiloză — Diminuare accentuată sau pierdere completă a mobilității unei articulații, survenită în urma unei fuziuni osoase sau fibroase intracapsulare, cauzată de procese inflamatorii cronice (reumatism, artrită), infecții, traumatisme severe sau imobilizări prelungite la pat ori în aparat ghipsat.
• anchilozare — Acțiunea de a se anchiloza și rezultatul ei; procesul fiziopatologic sau starea prin care o articulație își pierde treptat sau total mobilitatea, devenind rigidă din cauza transformărilor fibroase ori osoase.
• anizostenie — Condiție patologică sau fenomen biologic caracterizat prin inegalitatea de forță, rezistență ori vigoare musculară constatată între grupe musculare perechi sau segmente simetrice ale corpului. Această asimetrie funcțională se manifestă printr-un dezechilibru mecanic considerabil în execuția mișcărilor bilaterale, fiind cauzată adesea de afecțiuni neurologice periferice, atrofii localizate sau antrenament fizic neuniform.
• antepulsie — Mișcare de translație sau de proiecție anterioară a unui segment al corpului (cum ar fi brațul, umărul sau mandibula) înainte, într-un plan sagital, raportat la o poziție anatomică de referință. Acest mecanism structural este coordonat de grupe musculare specifice și este evaluat frecvent în patologiile aparatului locomotor pentru determinarea gradului de mobilitate articulară și stabilirea protocoalelor de recuperare fizică.
• anteversie — Poziție anatomică normală sau patologică a unui organ ori a unei structuri osoase, caracterizată prin înclinarea sau deplasarea axei sale spre înainte în raport cu planurile de referință. În ortopedie și kinetoterapie, termenul descrie cel mai frecvent orientarea anterioară a colului femural sau rotația înainte a bazinului (anteversia bazinului), fenomen care accentuează lordoza lombară.
• automasaj — Tehnică terapeutică sau de relaxare care constă în aplicarea manuală, de către o persoană asupra propriului corp, a unor manevre specifice de masaj (frecare, frământare, presiune, tapotament). Utilizat frecvent în recuperarea medicală sportivă, managementul stresului și reflexoterapie, acest procedeu de autoîngrijire ajută la stimularea circulației sanguine locale, detensionarea musculară, reducerea durerilor provocate de contracturi și accelerarea drenajului limfatic fără asistența unui maseur profesionist.