#mental

• Ab hoc et ab hac — Expresie latină tradusă literal 'de la unul și de la alta' sau 'despre asta și despre aceea'. În contextul psihologiei clinice, al neurologiei și al psihiatriei, termenul descrie un discurs haotic, incoerent, fără o legătură logică între idei, specific pacienților care suferă de episoade de delir, demență, confuzie mentală acută sau intoxicații severe cu substanțe psihoactive.
• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• ab ovo — Expresie latină provenită din scrierile lui Horațiu, însemnând literal 'de la ou'. În embriologie și toxicologia dezvoltării, se referă la analiza unui proces biologic, biologic celular sau a acțiunii unui agent teratogen (toxic care produce malformații) urmărit chiar de la stadiul de celulă-ou (zigot) sau din momentul fertilizării, pentru a înțelege mecanismul complet de alterare a dezvoltării intrauterine.
• ab ovo usque ad mala — Expresie latină extrasă tot din Satirele lui Horațiu, însemnând literal 'de la ou până la mere' (referire la structura unui prânz roman complet). În context academic, medical și psihologic, este utilizată metaforic pentru a descrie o analiză exhaustivă, completă și cronologică a unui fenomen, a unei patologii sau a dezvoltării unui individ, acoperind parcursul integral de la originea absolută până la faza finală de manifestare.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienare — Acțiunea de a abaliena și rezultatul ei; stare de alienare mintală, rătăcire a minții sau pierdere a facultăților psihice cognitive. În terminologia medicală latină și în primele manuale de neurologie, 'abalienatio mentis' desemna o prăbușire globală a funcțiilor intelectuale, utilizată ca predecesor conceptual pentru termenii moderni de demență, psihoză sau disociere psihică gravă.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abănat — Termen medical vechi, regional sau arhaic, utilizat în trecut în satele românești pentru a descrie o stare de uluială, amețeală severă, confuzie mentală sau tulburare de conștiență (stupoarea). În semiologia psihiatrică timpurie, cuvântul califica pacienții care prezentau un comportament absent, privire fixă și lentoare psihomotorie accentuată, simptome specifice stărilor post-critice epileptice, encefalopatiilor toxice sau episoadelor catatonice.
• Abbagnano — Perspectiva Abbagnano în psihologia medicală se referă la aplicarea existențialismului pozitiv (teoria filosofului Nicola Abbagnano) în psihoterapie, punând accent pe analizarea structurii posibilităților umane, gestionarea anxietății existențiale și abordarea clinică a alegerilor în stările de criză psihologică.
• abderit — Termen livresc și istoric provenit din numele orașului antic Abdera, utilizat metaforic în vechea psihiatrie și medicină legală românească pentru a descrie o persoană cu facultăți mentale limitate, caracterizată prin prostie nativă, naivitate absurdă, judecată bizară sau comportament ridicol. În studiile clasice de alienism, termenul făcea trimitere la 'boala abderitană' (abderitism), o formă arhaică de clasificare culturală a debilității mentale ușoare sau a comportamentelor colective iraționale.
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abdicațiune — Variantă arhaică și etimologică pentru termenul 'abdicare' sau 'abdicație', utilizată frecvent în textele medico-legale românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În contextul expertizării alienaților, cuvântul desemna actul formal prin care un individ își abandona funcțiile civile sau patrimoniul, validitatea acestui act fiind contestată în instanță pe baza dovezilor de alienație mintală, manie sau tulburări cognitive severe.
• Abeokuta — Eponim clinic și geografic asociat cu orașul Abeokuta din Nigeria, utilizat de pionierii psihiatriei transculturale (cum ar fi Thomas Adeoye Lambo) pentru a descrie un model revolutionar de tratament psihiatric comunitar (sindromul sau experimentul de la Abeokuta). Conceptul analizează integrarea terapeutică a pacienților cu psihoze acute sau schizofrenie în sate clinice deschise, combinând tehnicile psihiatrice vestice cu suportul social tradițional și practicile de vindecare locale, servind ca model universal pentru dezinstituționalizarea psihiatrică modernă.
• Abeona — Eponim mitologic și cultural transpus în psihologia dezvoltării și psihanaliza pediatrică (complexul, sindromul sau arhetipul Abeona). Conceptul descrie instinctul protector matern de ghidare și facilitare a primilor pași independenți ai copilului în afara spațiului familial securizant. În semiologia atașamentului, manifestările patologice de tip Abeona se referă la anxietatea de separare severă a părintelui (supraprotecție nevrotică) care blochează dezvoltarea autonomiei motorii și cognitive a sugarului.
• ablacta — A înțărca un copil sau un pui de animal; a sista procesul de hrănire exclusivă la sân sau cu lapte și a introduce treptat o alimentație diversificată. În sens psihologic și sociologic, termenul nu se referă doar la componenta biologică, ci marchează prima etapă majoră de separare timpurie, autonomizare și rupere a legăturii simbiotice primare dintre mamă și copil.
• ablactat — Care a fost înțărcat; (despre un copil sau un pui de animal) care a trecut de la alimentația exclusivă cu lapte matern la un regim alimentar diversificat. Din punct de vedere psihosocial, termenul descrie stadiul unui individ care a depășit faza dependenței orale simbiotice absolute față de figură maternă.
• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• abstracție — Noțiune, idee sau categorie mentală pur teoretică, rezultată în urma procesului de abstractizare; entitate care nu are o existență materială sau fizică în realitate. În limbajul curent, termenul apare adesea în expresii fixe legate de ignorarea intenționată a unui element sau a unei circumstanțe dintr-o analiză.
• abstractiv — Care posedă capacitatea, proprietatea sau tendința de a abstractiza; referitor la procesul mental prin care se extrag trăsăturile generale și esențiale ale unui obiect, izolându-le de cele particulare. În lingvistică, descrie mecanisme gramaticale sau derivatice folosite pentru crearea numelor de noțiuni abstracte.