#mestesug

• abager — Meșteșugar care se ocupă cu fabricarea sau cu comercializarea abalei sau a hainelor din aba. În contextul igienei istorice și al etnomedicinii, breslele de abageri controlau calitatea și densitatea pănurii, asigurând confecționarea veșmintelor tradiționale ce serveau drept barieră termică esențială împotriva epidemiilor cauzate de expunerea la frig și umezeală.
• abageresc — Care aparține abagerilor sau abageriei; privitor la abageri sau la meșteșugul fabricării abalei. În studiile de cultură materială și antropologie socială, termenul descrie tehnicile, atelierele și standardele corporative de prelucrare a lânii groase folosite în comunitățile preindustriale pentru realizarea echipamentelor tradiționale de iarnă.
• abagerie — Atelierul, magazinul sau meșteșugul abagerului, unde se producea, se prelucra sau se comercializa aba și îmbrăcămintea groasă din pănură. Din punct de vedere istoric și igienic, abageriile reprezentau centre urbane importante pentru asigurarea articolelor vestimentare de protecție termică în secolele trecute, contribuind indirect la menținerea sănătății publice în sezoanele reci.
• abagiu — Termen istoric regional utilizat ca sinonim pentru abager; persoană care fabrica, croia sau vindea haine din aba. În istoria comunităților balcanice, abagii constituiau o categorie profesională distinctă, adesea organizați în bresle puternice care controlau rutele comerciale locale ale pănurii și interacționau cu sistemele sanitare mănăstirești pentru aprovizionarea cu pături.
• agâmbare — Acțiunea de a agâmba și rezultatul ei; procesul fizic sau mecanic prin care un obiect rigid (precum o sârmă, o bară metalică sau un cui) este îndoit, încovoiat sau curbat în formă de cârlig. Reprezintă o formă nominalizată utilizată în limbajul gospodăresc sau mesteșugăresc tradițional pentru a defini deformarea unghiulară controlată a unui material.
• alămar — Meșter sau muncitor specializat în topirea, prelucrarea, laminarea sau sudarea alamei, precum și în confecționarea, repararea ori decorarea diverselor obiecte ornamentale și utilitare din acest aliaj de cupru și zinc. În sens istoric și etnografic, termenul desemnează și negustorul ambulant care comercializa vase, unelte sau accesorii metalice manufacturate în atelierele de turnătorie.
• alămărie — Atelier specializat în topirea, turnarea, modelarea și prelucrarea meșteșugărească a alamei, sau magazin destinat comercializării exclusive a obiectelor utilitare, ornamentale și accesoriilor metalice fabricate din acest aliaj de cupru și zinc. În sens colectiv, termenul desemnează totalitatea produselor ori vaselor de alamă dintr-o gospodărie, dintr-un inventar comercial sau dintr-o colecție muzeală etnografică.
• alamaș — Denumire regională rară sau arhaism utilizat în anumite zone rurale pentru a desemna un meșter specializat în prelucrarea alamei ori un obiect utilitar gospodăresc confecționat structural din acest aliaj de cupru și zinc; alamagiu. În context folcloric, termenul poate descrie și un instrument popular de suflat din alamă utilizat în fanfarele țărănești din trecut.
• alămui — Variantă fonetică regională sau formă dialectală atestată pentru verbul a alămi (sau a lămi); acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect metalic cu un strat subțire de alamă. De asemenea, în anumite graiuri meridionale, poate fi o variantă pentru verbul a lămâi, însemnând a adăuga suc de lămâie într-un preparat culinar pentru a-i schimba aciditatea.
• alămuri — Substantiv colectiv (folosit predominant la plural) care desemnează totalitatea obiectelor, vaselor, uneltelor, instrumentelor muzicale sau accesoriilor decorative fabricate din alamă. În limbaj tehnic sau arheologic, termenul se referă la piesele de feronerie sau podoabele din aliaj de cupru și zinc găsite într-un inventar comercial ori gospodăresc.
• albiaș — Mester lemnar popular sau meșteșugar tradițional specializat în cioplirea, confecționarea și scobirea manuală a albiilor, covăților, troacelor sau lingurilor din trunchiuri de lemn moale (plop, salcie, tei); lingurar ori rotar (parțial). În trecut, acești artizani formau comunități sau bresle mobile rurale care își vindeau produsele utilitare din lemn prin târgurile sezoniere.
• alciui — A tăia, a fasona sau a curăța marginile unei piese de lemn, ale unei scânduri ori ale unei țesături de casă; a finisa în mod rudimentar un obiect de tâmplărie rurală. Termenul se folosește izolat în graiurile din zona montană a Transilvaniei și a Maramureșului, fiind legat de meșteșugurile tradiționale casnice.
• alciuire — Acțiunea de a alciui și rezultatul ei; procesul rudimentar de fasonare, tăiere sau finisare a marginilor unei piese de lemn ori ale unui material textil tradițional. Acest termen tehnic regional definește munca fizică manuală depusă în atelierele rurale din Carpați.
• alciuit — Care a fost supus procesului de alciuire; lemn, scândură sau material textil ale cărui margini au fost tăiate, fasonate sau curățate în mod rudimentar; finisat grosier. Termenul caracterizează starea finală a unui obiect de tâmplărie rurală pregătit manual în atelierele din comunitățile montane carpatice.
• alegădire — Acțiunea de a alegădi și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de potrivire, rânduire sau aranjare migăloasă a unor piese sau unelte în vederea bunei lor funcționări. În graiurile tehnice arhaice, reprezintă ajustarea fină a componentelor unui mecanism tradițional, cum ar fi elementele morilor de apă sau ale războaielor de țesut manual.
• alegădit — Care a fost potrivit, aranjat sau ajustat cu precizie prin muncă manuală; dispus într-o ordine optimă pentru a asigura funcționarea unui întreg. În sens popular, termenul descrie un obiect meșteșugăresc bine închegat, o unealtă gata de lucru sau o gospodărie în care toate treburile sunt temeinic rânduite.
• aleguțare — Acțiunea de a sorta, a alege ori a selecta fin materialele, în special cerealele, prin intermediul unei unelte tradiționale numite aleguță; sortare minuțioasă. În graiurile tehnice învechite, termenul face referire la un proces manual din gospodăriile rurale realizat pentru a obține semințe curate, fără impurități.
• alenzui — A potrivi, a aranja, a rândui sau a potrivi cu mare migală piesele unei unelte sau lucrurile din casă; a ajusta elemente structurale pentru ca acestea să se îmbine perfect. În unele subdialecte izolate din nordul țării, verbul se folosește și cu sensul de a netezi, a aranja frumos hainele ori a călca cutele textilelor.
• alenzuire — Acțiunea de a alenzui și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de potrivire, aranjare sau ajustare migăloasă a unor piese, unelte sau materiale textile pentru o îmbinare perfectă. În graiurile tehnice arhaice, reprezintă calibrarea fină a componentelor unui angrenaj din lemn ori aranjarea estetică a pliurilor hainelor festive.
• alenzuit — Care a fost potrivit, aranjat sau ajustat cu precizie prin muncă manuală meșteșugărească; dispus într-o ordine optimă pentru a asigura îmbinarea perfectă a elementelor. În sens popular, descrie un obiect bine închegat, o unealtă gata de lucru sau haine întinse și rânduite frumos.