#mineralogie

• acantit — Mineral din clasa sulfurilor, reprezentând forma monoclinică stabilă la temperaturi scăzute (sub 173°C) a sulfurii de argint (Ag2S). Acest mineral prețios și greu se găsește frecvent în gurile hidrotermale sau în zonele de îmbogățire secundară ale zăcămintelor de argint, având o culoare cenușiu-plumburie până la neagră și un luciu metalic mat. Este dimorf cu argentitul, mineralul cubic care se transformă pseudomorfic în acantit în momentul răcirii naturale.
• actinifer — Care conține, poartă sau produce raze ori structuri cu aspect radiar, divergent sau stelat. În context mineralogic, se utilizează structural pentru a descrie minerale sau agregate cristaline ale căror elemente componente se dezvoltă sub formă de fascicule radiale sau ace pornite dintr-un centru comun. În botanică, descrie organe vegetale ce prezintă nervuri ori prelungiri dispuse sub formă de raze simetrice.
• actiniform — Care are formă de rază sau de stea; caracterizat printr-o structură geometrică radiară ori divergentă. În zoologie și botanică, termenul descrie organisme sau organe ale căror elemente anatomice, cum ar fi tentaculele anemonelor de mare ori petalele unor flori, sunt dispuse simetric în jurul unui ax central. În mineralogie, se utilizează pentru a defini agregatele de cristale aciculare ce pornesc divergent dintr-un punct comun.
• actinolit — Mineral din grupul amfibolilor monoclinici, cu formula chimică Ca2(Mg,Fe)5Si8O22(OH)2, caracterizat printr-o culoare verde-închis sau verde-praz. Structural, acesta se dezvoltă sub formă de agregate aciculare, fibroase sau radiare, fiind un constituent comun al rocilor metamorfice (cum sunt șisturile verzi). Varietatea sa fibroasă compactă constituie una dintre formele minerale cunoscute sub numele de azbest, iar varietatea microcristalină densă formează nefritul (o formă de jad).
• actinot — Mineral silicat din grupul amfibolilor monoclinici, sinonim cu actinolitul, cu formula chimică Ca2(Mg,Fe)5Si8O22(OH)2. Se prezintă structural sub formă de cristale prismatice lungi, adesea aciculare, fibroase sau asamblate în agregate radiare de culoare verde-închis, verde-măsliniu sau cenușiu, fiind un component esențial al multor șisturi cristaline rezultate prin metamorfismul regional al rocilor magmatice bazice.
• acvamarin — Varietate transparentă de beril, de culoare albastru-deschis, verde-albăstrui sau turcoaz, utilizată ca piatră prețioasă de mare valoare în bijuterie; de asemenea, desemnează o nuanță cromatică ce imită culoarea apei de mare. Proprietățile structurale ale acestui cristal sunt determinate de prezența urmelor de fier în rețeaua sa atomică, oferindu-i o claritate deosebită și reflexii luminoase unice.
• adamantin — Care aparține diamantului, privitor la diamant; care are duritatea, strălucirea, rezistența sau calitățile structurale ale diamantului; în stomatologie și anatomie, se referă la smalțul dinților, cel mai dur țesut din corpul uman. La nivel figurativ sau literar, termenul descrie o voință de fier, un caracter inflexibil, o puritate morală perfectă ori o rezistență de neclintit în fața dificultăților.
• adamantină — Forma de feminin a adjectivului adamantin; de asemenea, substantiv utilizat în trecut în terminologia medicală și histologică pentru a desemna smalțul dinților sau o structură extrem de dură de origine epitelială. Acest termen structural se aplică pentru a descrie calitatea unor substanțe minerale sau trăsături umane remarcate prin rezistență excepțională, transparență diamantină și o puritate geometrică perfectă.
• adamellit — Rocă magmatică plutonică grosieră, considerată o varietate specifică de granit sau monzonit, în structura căreia feldspatul potasic și feldspatul plagiocaz (în special oligoclaz ori androzin) se găsesc în proporții aproximativ egale. Această rocă cristalină conține de asemenea cuarț din abundență și minerale feromagneziene precum biotitul sau hornblenda, fiind întâlnită frecvent în masivele muntoase vechi.
• adamită — Forma de feminin pentru adeptele sectei adamiților, caracterizată prin adoptarea modului de viață ascetic și paradiziac. În mod complet independent, în mineralogie (ca substantiv comun), termenul reprezintă un mineral secundar rar din clasa arseniaților, compus din arseniat hidroxid de zinc, remarcabil datorită cristalelor sale strălucitoare, galbene, verzi sau violete, care prezintă o fluorescență intensă sub razele ultraviolete.
• adular — O varietate structurală de ortoclaz (feldspat potasic) care se prezintă sub formă de cristale transparente sau translucide, incolore sau albicioase, caracterizată prin reflexe argintii sau opalescente specifice numite adularizare. Denumirea sa provine de la masivul muntos Adula din Alpii Elvețieni, unde a fost identificat istoric în fisurile rocilor metamorfice. Datorită proprietăților optice deosebite, varietățile perfect fațetate sunt utilizate ca pietre semiprețioase (piatra lunii), iar specimenele masive au aplicații în industria ceramicii și a sticlei fine.
• aeroliform — Care are aspectul, forma, structura sau compoziția chimică asemănătoare cu cea a unui aerolit (meteorit pietros); se referă în mod special la fragmentele minerale, rocile sau masele metalo-granuloase terestre care prezintă caracteristici texturale similare cu corpurile de natură cosmică prăbușite pe Pământ.
• aerolitic — Care aparține aeroliților, privitor la aeroliți (meteoriți pietroși); care provine dintr-un aerolit sau prezintă caracteristici compoziționale și structurale specifice rocilor silicatoase de natură extraterestră prăbușite pe Pământ.
• aerosiderolit — Tip rar de meteorit mixt, macro-structural compus dintr-un amestec relativ egal de masă silicatoasă (minerale de tip olivină sau piroxeni) și aliaj metalic de fier și nichel. În sens istoric sau contextual, termenul desemnează corpuri cerești ce pătrund în atmosfera terestră și ale căror fragmente colectate la sol oferă date geochimice prețioase despre compoziția nucleelor planetare timpurii.
• aetită — Denumire istorică, mitologică sau arhaică dată geodelor de limonit sau hematit brun, cunoscute popular sub numele de 'piatra vulturului'. În superstițiile și tratatele medicale antice (cum sunt cele ale lui Pliniu cel Bătrân), se credea structural că aceste roci goale în interior, care conțin un nucleu liber ce sună când este scuturat, sunt găsite în cuiburile vulturilor și posedă proprietăți magice de protecție a sarcinilor și de facilitare a nașterii.
• afiric — Termen de specialitate utilizat pentru a descrie o rocă magmatică sau vulcanică a cărei textură este extrem de fină, microcristalină ori vitroasă, fiind caracterizată prin absența totală a fenocristalelor (cristale mari vizibile cu ochiul liber). Rocile afirice se formează prin răcirea extrem de rapidă a lavei la suprafața scoarței terestre, fenomen ce împiedică dezvoltarea granulelor minerale macroscopice.
• agalmatolit — Varietate compactă și moale de pirofilită, talc sau mică hidratată, de culoare cenușie, verzuie, gălbuie sau roșiatică, având o textură fină și un luciu ceros. Datorită structurii sale uşor de prelucrat prin aşchiere, acest mineral este utilizat din antichitate, în special în Extremul Orient (China, Japonia), pentru sculptarea manuală a unor statuete, sigilii, amulete sau obiecte decorative de artă.
• agat — Varietate microcristalină de cuarț, reprezentând o formă de calcedonie care se caracterizează structural prin benzi concentrice sau paralele de culori și opacități diferite, dispuse în straturi succesive. Din punct de vedere geologic, se formează în cavitățile rocilor vulcanice (geode) prin depunerea ritmică a silicei din soluții hidrotermale, fiind utilizat pe scară largă în confecționarea obiectelor decorative, a bijuteriilor de lux și ca lagăr de precizie în mecanică.
• agatin — Care aparține agatului, privitor la agat sau care are aspectul, textura ori proprietățile structurale ale acestei varietăți de calcedonie. În sens tehnic sau mineralogic, descrie materiale, roci silicative sau straturi silicioase care prezintă benzi paralele de culori diferite ori o textură fin zonată, caracteristică pietrelor semiprețioase din clasa silicaților.
• agrogeoloagă — Femeie specialistă în agrogeologie; cercetătoare sau specialistă care studiază structura geologică a solurilor, compoziția mineralogică a rocilor parentale și influența acestora asupra fertilității pământului și dezvoltării plantelor. Aceasta aplică cunoștințele de geofizică și geochimie pentru a identifica resursele de minerale naturale utile în îmbunătățirea structurală a solurilor degradate.