#mineralogie

• arsenifer — Care conține sau poartă arsen în compoziția sa structurală; se spune despre minereuri, roci, straturi geologice sau ape subterane în care arsenul este prezent ca un component chimic stabil ori ca o impuritate metalică semnificativă. Identificarea zăcămintelor arsenifere este crucială în geologia economică și în evaluarea riscurilor ecologice, deoarece prelucrarea acestor materiale poate elibera substanțe toxice în mediul înconjurător.
• arsenolit — Mineral rar compus din trioxid de arsenic (As2O3), format prin oxidarea altor minerale care conțin arsenic în zonele superioare ale zăcămintelor metalifere. Cristalele sale sunt de obicei cubice sau octaedrice, de culoare albă, cenușie ori gălbuie, fiind caracterizate printr-o solubilitate relativ mare în apă și o toxicitate extrem de ridicată.
• arsenopirită — Denumirea standard și cea mai frecvent utilizată în limba română pentru mineralul alcătuit din sulfoarseniură de fier (FeAsS). Se cristalizează în sistemul monoclinic (pseudorombic), are o duritate de 5.5-6 pe scara Mohs și o greutate specifică ridicată. Reprezintă obiectul principal de exploatare pentru obținerea arsenului industrial și este un indicator geologic major pentru prezența zăcămintelor de metale prețioase, fiind adesea asociată structural cu fenomenele de alterare hidrotermală profundă.
• artolit — Formațiune petrografică rară sau rocă sedimentară formată parțial din acumulări fosile de material organic structural ori resturi vegetale pietrificate; tip de concrețiune minerală. În geologia de nișă, termenul poate descrie fragmentele de rocă impregnate cu silicați care au păstrat amprenta celulară a unor structuri arhaice vegetale.
• asbest — Formă ortografică mai veche, variantă lexicală sau neologism utilizat pentru azbest, desemnând un grup de minerale silicate naturale, cu structură fibroasă, remarcabile prin rezistența lor extremă la temperaturi înalte, foc, acizi și tracțiune mecanică. În trecut, datorită calităților sale izolatoare structurale excelente, a fost utilizat pe scară largă în industria construcțiilor și a echipamentelor de protecție, fiind ulterior restricționat din cauza toxicității ridicate a fibrelor sale la inhalare.
• asfaltit — Varietate naturală de bitum solid, de culoare neagră sau brun-închisă, cu luciu mătăsos ori vitros și spărtură concoidală, formată prin oxidarea și polimerizarea naturală a petrolului în straturile scoarței terestre. Acest mineral hidrocarbonat are un punct de topire ridicat (între 110 și 200 de grade Celsius) și este utilizat industrial la fabricarea lacurilor izolatoare, a vopselelor speciale, a maselor plastice și a izolațiilor electrice de înaltă performanță.
• asfaltos — Care seamănă cu asfaltul sau care este bogat în bitum; caracterizat de o consistență densă, lipicioasă și o culoare brun-negricioasă specifică hidrocarburilor grele. În sens structural și mineralogic, este folosit ca sinonim mai rar pentru 'asfaltic', descriind substanțe organice sau soluri impregnate natural cu smoală minerală.
• aspaloid — Care se mândrește cu o formă, o structură sau un aspect asemănător cu aspalatul sau cu tufele spinoase din genul Aspalathus; în sens descriptiv general, se referă la organisme, tulpini vegetale sau formațiuni minerale care prezintă ramificații dense, rigide, neregulate și acoperite cu proeminențe aspre.
• asteria — Varietate de piatră prețioasă (în special safir sau rubin) care, datorită incluziunilor fine de rutil acicular din structură, prezintă fenomenul optic de asterism (o stea luminoasă cu șase sau douăsprezece raze vizibilă la reflexia luminii); în sens zoologic istoric, reprezintă un gen antic sau o referire la stelele de mare fosile ori organismele radiate marine din clasa Asteroidea.
• astralit — Un termen tehnic utilizat pentru a desemna un tip special de sticlă opacă, vitroceramică sau material refractar îmbogățit cu compuși minerali, conceput structural pentru a rezista la șocuri termice extreme și a imita reflexiile cristaline ale corpurilor stelare. În sens restrâns, a fost utilizat și în nomenclatura comercială veche a unor explozibili industriali siguri, bazați pe nitrat de amoniu, folosiți în minerit.
• astralită — Un neologism tehnic rar utilizat pentru a descrie o varietate microstructurală de rocă metamorfică sau mineral silicat cu incluziuni cristaline fine, care reflectă lumina într-un mod sclipitor ce amintește de praful stelar ori de bolta nocturnă. În studiile petrografice de nișă, termenul indică proprietatea texturală a unor roci ornamentale de a prezenta reflexe pseudosiderale intense sub acțiunea luminii polarizate.
• autigen — Se spune despre minerale sau componente sedimentare care s-au format direct pe loc, în interiorul sedimentului sau al rocii gazdă, prin procese de precipitare chimică, recristalizare ori transformare diagenetică, în loc să fi fost transportate din altă parte ca material detritic preexistent.
• autolit — Fragmente de rocă magmatică timpurie încorporate într-o masă de rocă magmatică mai tânără, ambele provenind din același magmă-mamă sau din aceeași cameră magmatică profundă. Numite și incluziuni înrudite sau enclave timpurii, aceste structuri petrografice reprezintă porțiuni cristalizate la începutul procesului de răcire, care au fost ulterior desprinse și înglobate de fluxul magmatic fluid rămas, oferind informații cruciale despre evoluția chimică a rezervorului magmatic.
• autometamorfism — Proces geologic de transformare și alterare mineralogică a unei roci magmatice, provocat în fazele finale ale consolidării sale de către propriile gaze, vapori de apă și soluții hidrotermale reziduale eliberate în timpul răcirii magmei. Acest fenomen transformă mineralele primare instabile în asociații secundare noi (cum ar fi serpentinizarea sau cloritizarea bazaltelor) fără aportul unor presiuni ori temperaturi tectonice exterioare.
• aventurin — Varietate microcristalină de cuarț sau de feldspat, stlucitoare și opacă, caracterizată prin prezența unor incluziuni mărunte de mică, hematit sau clorit, care reflectă lumina și produc un efect sclipitor numit aventurescență; de asemenea, termenul desemnează o sticlă artificială specială, inventată în Murano, ce conține cristale microscopice de cupru metalic. Ca adjectiv, descrie o textură, o culoare brun-roșcată sau un obiect care prezintă reflexii metalice sclipitoare similare acestui mineral.