#ontologie

• ab abusu ad usum non valet consequentia — Principiu fundamental în bioetică, farmacovigilență și toxicologie clinică ce afirmă că 'trecerea de la abuz la folosire nu este valabilă' (concluzia trasă din abuzul unui lucru nu invalidează utilizarea sa corectă). În medicină, înseamnă că interzicerea sau condamnarea unui medicament util sau a unui tratament (ex. substanțe opioide pentru dureri severe) nu este justificată doar pentru că unii pacienți sau indivizi abuzează de el.
• Ab antiguo — Variantă grafică sau medicală veche pentru 'ab antiquo', însemnând 'din timpuri străvechi' sau 'din vechime'. În context medical, bioetică și deontologie clinică, se folosește pentru a face referire la principii de tratament, reguli etice (cum ar fi Jurământul lui Hipocrate) sau practici terapeutice care sunt consacrate și recunoscute ca valide încă din antichitate.
• ab antique — Variantă grafică medievală sau alternativă pentru expresia 'ab antiquo', însemnând 'din vechime'. În limbajul medical clinic și bioetic, face referire la cutume, standarde deontologice ancestrale sau principii de tratare a bolnavilor transmise din generație în generație, a căror autoritate morală este recunoscută datorită vechimii lor.
• abhaz — Persoană care face parte din populația de bază a Abhaziei sau care este originară de acolo; ca adjectiv, desemnează tot ceea ce aparține acestei regiuni sau culturii sale. În studiile globale de gerontologie și antropologie medicală din secolul al XX-lea, populația abhază a devenit un subiect major de cercetare datorită indicelui neobișnuit de ridicat de longevitate activă, cercetătorii analizând dieta locală, factorii genetici și stilul de viață rural pentru a înțelege secretele îmbătrânirii celulare încetinite.
• absent — 1. Adjectiv care descrie o persoană care nu se află de față în locul unde ar trebui sau ar fi fost de așteptat să fie; lipsă. 2. Figurat: distras, cufundat în gânduri, neatent la realitatea imediată. 3. În filozofia morală și ontologie, termenul definește categoria non-prezenței, lipsa unui element esențial (cum ar fi absența binelui sau a valorilor etice dintr-o acțiune) ori un principiu abstract care deși nu se manifestă fizic, influențează dinamica realității.
• absența — A lipsi dintr-un loc, dintr-o colectivitate sau dintr-o situație în care prezența era obligatorie, necesară sau așteptată; a nu fi de față. În filozofia morală și ontologie, verbul este utilizat metaforic pentru a descrie retragerea, neparticiparea sau suspendarea deliberată a unui principiu călăuzitor, a unei valori sau a datoriei etice dintr-un anumit context existențial.
• absentat — Forma de participiu trecut a verbului „a absența”, utilizată cu valoare adjectivală pentru a descrie o stare, un principiu, o valoare sau un individ care a lipsit ori s-a retras dintr-un cadru asumat. În dezbaterile de etică și ontologie, termenul califică elementul axiologic care a fost suspendat în mod conștient, lăsând un vid moral sau o discontinuitate în aplicarea normelor de conduită.
• absoarbe — A îngloba, a încorpora sau a reține un corp, un lichid, o energie ori, în sens figurat, a capta total atenția, resursele sau identitatea cuiva. În filozofia morală și ontologie, verbul descrie procesul prin care un sistem ideologic dominant, o comunitate sau o datorie supremă asimilează complet individualitatea unui subiect, dizolvându-i autonomia etică și integrându-l într-o structură colectivă mai amplă.
• absorbabil — Care poate fi absorbit, încorporat, dizolvat sau asimilat complet de către un corp, un mediu sau o structură majoră. În filozofia morală și ontologie, termenul este utilizat metaforic pentru a descrie acele elemente individuale, valori particulare sau doctrine secundare care dețin capacitatea structurală de a fi înglobate integral într-un sistem de gândire dominant sau într-o comunitate, pierzându-și treptat alteritatea.
• absorbant — 1. Adjectiv care are capacitatea sau proprietatea de a absorbi, de a îngloba sau de a asimila substanțe, energii, lichide ori influențe. 2. Figurat: care captează în totalitate atenția, interesul, gândurile sau timpul cuiva; acaparator. 3. În ontologie și filozofia socială, termenul desemnează o structură, un mediu sau o doctrină dominantă ce asimilează complet elementele individuale din jur, neutralizându-le autonomia etică și topindu-le în propriul sistem normativ.
• absorbi — 1. A îngloba, a încorpora, a asimila sau a sorbi o substanță, o energie ori un lichid. 2. Figurat: a capta integral atenția, interesul sau timpul cuiva; a cufunda într-o stare de profundă meditație. 3. În ontologie și etică, acțiunea prin care o colectivitate, o ideologie supremă sau o datorie morală cronică asimilează complet individualitatea unui subiect, dizolvându-i autonomia și integrându-l organic în propria structură de valori.
• absorbire — Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei; procesul de înglobare, asimilare sau încorporare completă a unui corp, a unei energii ori a unei influențe. În filozofia morală și ontologie, termenul descrie dinamica activă prin care un sistem ideologic major, o comunitate sau o datorie socială cronică asimilează deplin un individ, dizolvându-i autonomia etică pentru a-l integra într-o structură colectivă.
• absorbit — Forma de participiu trecut a verbului „a absorbi”, utilizată cu valoare adjectivală pentru a descrie: 1. Un element, o substanță sau o identitate care a fost încorporată ori asimilată într-o structură mai mare. 2. Figurat: cufundat, adâncit sau pierdut în gânduri, meditație ori contemplare mistică; complet captivat de o idee ori activitate. În etică, califică spiritul dedicat întru totul unei cauze superioare, detașat de distragerile exterioare.
• absorbitiv — Care manifestă o capacitate intrinsecă de absorbție sau asimilare; referitor la proprietatea de a îngloba și a reține elemente sau influențe externe. În filozofia morală și ontologie, adjectivul este utilizat metaforic pentru a descrie acele sisteme dogmatice, structuri sociale sau cadre conceptuale care posedă o predispoziție naturală de a asimila alteritatea, integrând criticile și elementele adverse în propriul nucleu teoretico-normativ.
• absorbitor — 1. Substantiv neutru sau masculin desemnând un aparat, un corp sau o substanță care absoarbe gaze, lichide ori energii. 2. Adjectiv sinonim cu 'absorbant'; acaparator, care captează integral resursele sau atenția. 3. În ontologia socială și etică, termenul descrie metaforic instanța, instituția sau filosoful altruist care funcționează ca un ecran protector pentru comunitate, preluând, reținând și neutralizând conflictele, suferințele ori energiile distructive din jur.
• absorbțiune — Variantă ortografică și fonetică livrescă, învechită sau rară a substantivului „absorbție”, întâlnită în textele juridice, teologice și eseistice românești din secolul al XIX-lea, modelată direct după terminologia franceză veche. În plan filozofic, păstrează în totalitate sensul de asimilare completă, fuziune sau încorporare a unei individualități ori a unui principiu secundar în interiorul unui sistem doctrinar dominant, subliniind caracterul solemn, formal și structural al acestui proces de dizolvare etică.
• absorbtiv — Care manifestă proprietatea de a absorbi, de a îngloba sau de a reține elemente ori energii; referitor la capacitatea intrinsecă de asimilare. În filozofia morală și ontologia socială, adjectivul este utilizat metaforic pentru a califica acele sisteme de gândire, culturi dominante sau instituții flexibile care posedă capacitatea de a internaliza criticile externe, dizolvând treptat alteritatea opozanților prin integrarea lor într-o structură axiomatică mai cuprinzătoare.
• absorbtivitate — Substantiv abstract ce desemnează însușirea, calitatea sau măsura în care un corp, un mediu sau o structură posedă o capacitate de absorbție sau asimilare. În plan filozofic și etic, termenul se referă la permeabilitatea conceptuală a unui sistem ideologic ori la puterea unei comunități de a asimila indivizi, valori colaterale ori influențe culturale străine, topindu-le în propria identitate.
• acantifer — Termen anatomic și zoologic utilizat pentru a descrie un organism, un organ sau o structură anatomică acoperită cu spini, ghimpi sau formațiuni rigide ascuțite ori care poartă astfel de elemente defensive. În taxonomie și paleontologie, acest adjectiv constituie un criteriu morfologic esențial pentru descrierea și clasificarea anumitor specii de nevertebrate marine (cum sunt radiolarii sau unii briozoari) sau reptile fosile ale căror exoschelete sau cochilii sunt prevăzute cu prelungiri spinoase.
• acantoceras — Gen de moluște cefalopode fosile (amoniți) din familia Acanthoceratidae, specifice perioadei Cretacicului superior. Aceste organisme marine se remarcau prin cochiliile lor spiralate plano-spiritate, masive, puternic ornamentate cu coaste proeminente și rânduri de tuberculi ascuțiți sau proeminențe asemănătoare unor spini de-a lungul pliurilor exterioare, constituind fosile directoare esențiale pentru datarea straturilor geologice din acea epocă.