#oxigen

• aer — Amestecul gazoas invizibil, inodor și insipid care alcătuiește atmosfera Pământului, compus structural în principal din azot (aproximativ 78%) și oxigen (aproximativ 21%), alături de mici cantități de argon, dioxid de carbon și alte gaze. În sens figurat, termenul descrie o înfățișare, o atitudine, o atmosferă specifică unui loc sau o adiere ușoară de vânt.
• aera — A introduce aer curat într-o încăpere, într-un mediu închis sau într-un sistem tehnic prin ventilare, deschiderea ferestrelor ori prin mijloace mecanice; a supune un corp, un lichid sau un sol acțiunii oxigenului atmosferic pentru a-i îmbunătăți proprietățile structurale ori pentru a elimina gazele viciate.
• aerare — Acțiunea de a aera și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care un spațiu, un lichid (cum ar fi apa din bazinele de epurare) ori un solid (cum este solul agricol) este îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic pentru a stimula procesele oxidative, a elimina gazele parazitare și a îmbunătăți calitatea structurală.
• aerat — Care a fost supus procesului de aerare; îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic; mediu, spațiu ori substanță lichidă sau solidă ventilată corespunzător. În context gastronomic, descrie o compoziție (cremă, ciocolată) ușoară, poroasă, plină de bule fine de gaz, iar în sens ecologic sau agricol, se referă la un sol afânat structural ce permite circulația gazelor.
• aerație — Procesul natural sau artificial de pătrundere și circulație a aerului în interiorul unei structuri poroase, al unui sol sau al unui mediu lichid; starea de ventilație a unui spațiu. În geologie și agronomie, se referă în mod specific la schimbul gazoas dintre atmosfera terestră și porii pământului, vital pentru respirația organismelor subterane.
• aerator — Aparat, dispozitiv sau instalație mecanică utilizată pentru a introduce aer ori oxigen într-un mediu lichid, solid sau spațiu închis. În acvaristică, reprezintă pompa ce dizolvă oxigenul în apă; în instalațiile sanitare, este sita de la robinet care amestecă apa cu aer pentru a reduce consumul; în agricultură, este utilajul ce perforează solul pentru a-l afâna.
• aeric — Privitor la aer, aerat sau care conține aer; termen științific rar folosit ca sinonim pentru aerob ori utilizat în clasificarea structurală a solurilor (de exemplu, sol aeric) pentru a indica straturi bine oxigenate, unde circulația gazelor este optimă și nu există fenomene parazitare de anaerobioză.
• aerivor — Care consumă, absoarbe sau utilizează cantități mari de aer ori oxigen atmosferic pentru a funcționa, a trăi sau a se alimenta. În biologie, termenul descrie organisme sau procese strâns dependente de aerul liber; în tehnică, se aplică motoarelor termice cu ardere internă sau turbinelor care necesită un aport masiv de aer pentru realizarea amestecului carburant.
• aerob — Care trăiește, se dezvoltă, se manifestă sau funcționează numai în prezența oxigenului atmosferic liber. În biologie, se referă la organismele (aerobionte) care folosesc oxigenul pentru respirația celulară; în fiziologie și sport, descrie un tip de efort fizic moderat și prelungit în care energia este produsă prin metabolizarea oxigenului.
• aerobie — Formă de viață sau proces biologic care se desfășoară exclusiv în prezența oxigenului molecular liber; mod de respirație celulară caracteristic organismelor aerobe, prin care substanțele organice sunt oxidate complet pentru a elibera energie chemicală utilizabilă.
• aerobiont — Ca substantiv, desemnează orice organism (animal, plantă sau microorganism) care trăiește, se dezvoltă și își desfășoară funcțiile vitale exclusiv în prezența oxigenului molecular liber din aer sau apă. Ca adjectiv, descrie calitatea unui organism de a aparține acestui grup ecologic strict dependent de procesele aerobe.
• aerobiotic — Care se referă la aerobioză, care aparține aerobiozei sau care se dezvoltă într-un mediu guvernat de prezența oxigenului atmosferic. Acest termen descrie fenomenele metabolice, stilurile de viață sau nișele ecologice specifice organismelor aerobe, evidențiind interacțiunea biochimică dintre celule și oxigenul molecular.
• aerobioză — Condiție de viață sau proces biochimic al organismelor care nu pot exista și funcționa decât în prezența oxigenului molecular liber; ansamblul reacțiilor metabolice prin care substanțele organice sunt oxidate complet, având ca rezultat producerea de energie, dioxid de carbon și apă. Reprezintă opusul anaerobiozei și este specific majorității covârșitoare a ființelor vii complexe.
• aerobiu — Ca substantiv, desemnează orice organism (în special un microorganism, cum ar fi o bacterie sau o ciupercă) care are nevoie de oxigen molecular liber pentru a trăi și a se dezvolta. Ca adjectiv, reprezintă o variantă lingvistică mai puțin frecventă pentru termenul 'aerob', descriind fenomene, medii sau ființe adaptate la prezența aerului.
• aerofil — Ca adjectiv în biologie, descrie un organism sau un țesut care are o afinitate deosebită pentru aer ori oxigen, dezvoltându-se optim în prezența acestuia. În contextul colecționismului (substantiv), desemnează o persoană pasionată de aerofilateliști sau de istoria poștei aeriene, dedicată strângerii de mărci poștale și plicuri transportate prin avioane.
• aerofor — Ca substantiv, reprezintă un aparat tehnic portabil sau un dispozitiv de protecție (rezervor de aer comprimat cu mască) utilizat de pompieri, scafandri sau minieri pentru a respira în medii cu aer viciat, fum ori gaze toxice. În biologie (ca adjectiv), descrie canale, vase sau țesuturi adaptate structural pentru a transporta ori a conduce aerul în organism.
• aerotactism — Formă specifică de tactism sau reacție de orientare și deplasare direcționată a microorganismelor mobile (bacterii, protozoare) declanșată de prezența, gradul de concentrație sau variația presiunii parțiale a oxigenului ori a altor gaze în mediul lor de viață. Acest fenomen structural ghidează bacteriile aerobe către zonele bogate în oxigen și pe cele anaerobe departe de acestea.
• aerotaxie — Formă specifică de taxie întâlnită la microorganismele mobile, ce constă în mișcarea reflexă de orientare și deplasare spre sau dinspre o sursă de oxigen ori alte gaze. Acest mecanism biologic structural guvernează atracția bacteriilor aerobe către zonele cu concentrație optimă de aer și respingerea bacteriilor strict anaerobe de către mediile oxigenate.
• aerotonometrie — Metodă experimentală sau procedeu clinic de laborator utilizat pentru determinarea și măsurarea tensiunii ori a presiunii parțiale a gazelor (oxigen, dioxid de carbon) dizolvate în lichidele biologice, în special în sânge, prin echilibrarea acestora cu un volum determinat de aer sau amestec gazos. Acest proces structural oferă date esențiale pentru evaluarea funcției respiratorii și a schimburilor gazoase alveolo-capilare.
• aerotonometru — Aparat de laborator sau dispozitiv tehnic de precizie utilizat pentru măsurarea presiunii parțiale ori a tensiunii gazelor dizolvate într-un lichid (cum ar fi sângele) prin intermediul echilibrării hidro-gazoase. Acest instrument structural este alcătuit din camere de analiză etanșe și senzori barometrici fini, fiind esențial în cercetările de fiziologie respiratorie.