#picior de vers

• amfibrah — Picior de vers trissilabic utilizat în metrica clasică antică și în poezia accentuală, format dintr-o silabă lungă (sau accentuată) poziționată structural între două silabe scurte (sau neaccentuate). Acest ritm poetic, caracterizat printr-o cadență fluidă și armonioasă, este utilizat frecvent în poezia epică sau narativă pentru a imprima textului o mișcare legănată.
• amfibrahiu — Formă adjectivală învechită, arhaică sau regională a termenului modern 'amfibrah'; picior de vers trissilabic utilizat în metrica clasică sau în poezia accentuală veche, format dintr-o silabă lungă poziționată structural între două silabe scurte. În vechile manuale de poetică din secolul al XIX-lea, servea drept nomenclatură de bază pentru scanarea și analiza ritmică a strofelor.
• amfimacru — Picior de vers trissilabic utilizat în metrica clasică antică (greacă și latină), format dintr-o silabă scurtă (sau neaccentuată) poziționată structural între două silabe lungi (sau accentuate). Grafic, acest ritm poetic este reprezentat prin schema ( ̄ ̆ ̄ ). În terminologia literară modernă, este cunoscut și sub denumirea de cretic.
• anfibrachiu — Picior de vers din metrica antică greacă și latină format din trei silabe, dintre care prima și a treia sunt scurte (sau neaccentuate în metrica modernă), iar cea de-a doua, cea centrală, este lungă (sau accentuată). Această structură ritmică simetrică conferă poeziei o cadență melodioasă, fluidă și oscilantă, fiind utilizată adesea în poezia lirică românească clasică pentru a reda o atmosferă meditativă ori elegiacă.
• antibacchius — Picior de vers în metrica clasică greacă și latină format din trei silabe, primele două fiind lungi, iar ultima scurtă (— — ◡). În prozodia teoretică, este opusul exact al piciorului numit bacchius (sau bacchiu) și este utilizat ca unitate ritmică specială în poemele solemne sau în tragediile antice pentru a crea o cadență gravă, ce încetinește progresiv spre finalul versului.
• antidactil — Picior de vers din metrica antică greacă și latină constituit dintr-o silabă scurtă urmată de două silabe lungi, reprezentând inversul dactilului; termen utilizat în poezia clasică pentru a defini o structură ritmică inversată. Ca adjectiv, descrie un vers sau o secvență ritmică alcătuită pe baza acestei succesiuni silbice specifice.
• antispast — Picior de vers format din patru silabe, dintre care prima și ultima sunt scurte (neaccentuate), iar cele două din mijloc sunt lungi (accentuate). În metrica antică greacă și latină, această structură ritmică inversă era utilizată pentru a crea un efect de sincopă sau de tensiune dramatică în poemele lirice sau în pasajele tragice complexe.