#puritate

• abstinentă — Persoană (femeie) care alege să renunțe de bunăvoie la satisfacerea anumitor pofte, vicii sau plăceri senzoriale; (ca adjectiv) formă de feminin pentru acțiunile, practicile sau comunitățile care promovează moderația severă și puritatea comportamentală.
• adamic — Care aparține lui Adam, care se referă la Adam sau la perioada de dinaintea căderii omului în păcat; caracteristic stării primordiale de puritate, nevinovăție și perfecțiune a umanității. În lingvistică și mistică, termenul descrie limba ipotetică vorbită de primul om, considerată o limbă perfectă în care numele reflectau esența pură a lucrurilor numite.
• adamitic — Care se referă la Adam, la starea umanității dinaintea păcatului originar sau la adepții sectei adamiților; caracteristic purității primordiale a creației. În texte ezoterice sau antropologice, termenul descrie calitățile specifice perioadei edenice, în care ființa umană se afla într-o comuniune structurală perfectă cu divinitatea și natura, fără constrângerile doctrinare ori sociale apărute ulterior în istorie.
• alb — Care are culoarea zăpezii sau a laptelui, rezultată din reflexia totală și simultană a tuturor razelor din spectrul solar; lipsit de colorit, palid sau imaculat. Ca substantiv neutru, desemnează culoarea însăși, un spațiu nescris ori, în sens figurat, starea de puritate, nevinovăție, transparență sau legalitate a unei acțiuni ori a unui sistem structural.
• albastru — Care are culoarea cerului senin sau a mării adânci, situată în spectrul luminos vizibil între verde și violet, având o lungime de undă cuprinsă aproximativ între 450 și 495 nanometri. Ca substantiv neutru, desemnează culoarea însăși, un pigment sau, în sens figurat și stilistic, simbolul absolut al infinitului, al seninătății, al nobleții (sânge albastru) ori al melancoliei profunde.
• albiciune — Calitatea de a fi alb; albeață pronunțată sau culoare albă intensă a unui obiect, a unei suprafețe ori a pielii. În sens literar sau poetic, exprimă o stare de puritate imaculată, paloare accentuată a chipului cauzată de emoție sau boală, ori luminozitatea specifică a unui peisaj înzăpezit.
• anablandian — Specific stilului, operei, viziunii poetice sau universului tematic al scriitoarei și dizidentei române Ana Blandiana (n. 1942). Descrie o estetică marcată de puritate etică, sobrietate lirică, melancolie metafizică profundă și metafore subtile ale rezistenței spirituale prin fragilitate în fața opresiunii istorice sau a degradării existențiale.
• angelitate — Calitatea sau starea de a fi angelic; ansamblu de însușiri ideale specifice îngerilor, precum bunătatea desăvârșită, blândețea absolută, puritatea spirituală, inocența neatinsă de viciu și seninătatea luminoasă. Termenul este utilizat cu precădere în limbajul teologic, filozofic sau în eseistica literară rafinată pentru a descrie manifestări umane de o noblețe morală rară sau momente de grație sacră.
• angeliza — A atribui cuiva calități de înger, a privi sau a înfățișa o persoană sau o acțiune într-o manieră idealizată, lipsită de defecte pâmântești și plină de puritate; a face să devină angelic sau să semene cu un înger. În sens reflexiv, reprezintă procesul prin care o ființă umană încearcă să se desprindă de realitatea materială ori biologică pentru a atinge o stare ideală de curățenie spirituală și perfecțiune morală.