#resurse umane

• activizare — Acțiunea de a activiza și rezultatul ei; proces structural de stimulare, intensificare sau insuflare de dinamism unui colectiv, unui proces intelectual ori unei funcții economice. Reprezintă ansamblul măsurilor prin care resursele latente ale unui sistem sunt aduse într-o stare de randament maxim.
• activizat — Care a fost supus procesului de activizare; persoană, colectiv sau proces dinamic care a fost stimulat, impulsionat și scos dintr-o stare de latență ori inactivitate. În sens structural, descrie o stare de operativitate optimă și implicare conștientă obținută în urma aplicării unor factori externi de motivare sau tehnici de organizare.
• angajare — Acțiunea de a angaja și rezultatul ei; încadrarea formală și legală a unei persoane într-un loc de muncă pe baza unui contract individual de muncă; de asemenea, implicarea activă într-o dispută, asumarea unei obligații ferme ori, în sens militar istoric, începerea unei lupte directe.
• angajatoare — Persoană fizică sau reprezentantă legală a unei persoane juridice care, în calitate de parte contractantă, angajează un salariat în baza unui contract individual de muncă și își asumă obligația de a-i remunera activitatea și de a-i asigura condiții optime de lucru. Ca adjectiv, descrie o entitate sau o clauză care are capacitatea juridică, atribuția sau tendința de a atrage, a reține și a încadra personal în structurile organizaționale.
• angajator — Persoană fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă. Angajatorul reprezintă subiectul de drept dotat cu autoritate organizațională, disciplinară și direcțională, având responsabilitatea civilă și penală de a garanta plata salariilor, plata taxelor către stat și protecția integrității fizice a salariaților săi.
• aplicant — Persoană care candidează, solicită ori depune o cerere formală pentru a obține un loc de muncă, o bursă de studii, o viză diplomatică, o finanțare nerambursabilă sau admiterea într-o instituție de învățământ. Folosit contextual și ca adjectiv, descrie o entitate sau un subiect aflat în procesul oficial de înscriere ori de solicitare structurală a unui drept în fața unei comisii de evaluare.
• aplicantă — Persoană de sex feminin care candidează, solicită ori depune o cerere formală pentru a obține un loc de muncă, o bursă de studii, o finanțare sau admiterea într-o instituție. Reprezintă subiectul feminin aflat în plin proces de evaluare structurală în fața unei comisii de recrutare sau a unei autorități publice.
• aptitudinal — Care se referă la aptitudini, privitor la aptitudini sau care este determinat de aptitudinile native ori dobândite ale unui individ; test, profil ori criteriu utilizat pentru evaluarea potențialului de performanță într-un domeniu specific.
• aptitudine — Complex de însușiri psihice și fizice native sau dobândite prin exercițiu, care îi permit unui individ să asimileze cu o ușurință superioară anumite cunoștințe, să își dezvolte deprinderi complexe și să execute o activitate specifică la un nivel înalt de performanță.
• atriție — Proces structural de uzură, măcinare sau reducere numerică progresivă; în stomatologie, reprezintă uzura fiziologică sau patologică a țesuturilor dure dentare prin frecarea directă a dinților; în geologie, descrie rotunjirea fragmentelor de rocă prin frecare reciprocă în timpul transportului; în management, se referă la pierderea naturală de personal (prin pensionări sau demisii) fără înlocuirea imediată a angajaților.
• atu — Carte de joc din suita desemnată să aibă o valoare superioară celorlalte suite pe durata unei partide, capabilă să le taie; (la sens figurat) avantaj major, argument hotărâtor, calitate deosebită sau resursă strategică pe care o persoană ori o organizație o deține și o folosește structural pentru a obține succesul sau o poziție de superioritate într-o competiție, negociere ori confruntare.
• autoaprecia — A-și evalua, a-și măsura sau a-și stabili singur, în mod conștient și critic, propria valoare, competențele, calitățile, defectele ori performanțele realizate într-un anumit domeniu; a emite o judecată de valoare asupra propriei persoane sau activități, proces corelat direct cu stima de sine și capacitatea de introspecție.
• autoapreciat — Care a fost evaluat sau judecat de către propria persoană; se spune despre un statut, un nivel de competență sau o trăsătură stabilită prin autoevaluare; individ care s-a analizat și și-a determinat singur valoarea ori nivelul de performanță.
• autoevalua — A-și analiza și a-și aprecia singur, în mod obiectiv și critic, propriile cunoștințe, competențe, acțiuni, performanțe profesionale sau stări emoționale, conform unor standarde, grile ori criterii predefinite.
• autoevaluare — Acțiunea de a se autoevalua și rezultatul ei; apreciere critică, obiectivă și sistematică pe care o persoană sau o instituție o face asupra propriilor competențe, cunoștințe, activități ori performanțe, pe baza unor criterii, grile sau bareme prestabilite.
• autoevaluat — Care s-a evaluat sau s-a apreciat singur; persoană, activitate ori instituție ale cărei competențe sau rezultate au fost analizate și notate prin propriul filtru critic ori prin proceduri interne autonome.
• autoperfecționare — Acțiunea de a se autoperfecționa și rezultatul ei; proces voluntar și conștient de autoeducare, dezvoltare și optimizare a propriilor structuri intelectuale, morale sau profesionale. În managementul modern al resurselor umane, reprezintă o competență-cheie extrem de apreciată, ce reflectă capacitatea unui angajat de a-și gestiona autonom propria evoluție și de a se adapta rapid la schimbările de pe piața muncii.
• autopropune — A se propune pe sine însuși ca candidat pentru o funcție, o demnitate, o misiune, un premiu sau o poziție ierarhică, fără a aștepta să fie nominalizat de o altă persoană ori de un grup formal; a-și prezenta în mod conștient și autonom disponibilitatea și competențele pentru asumarea unui rol de conducere sau a unei responsabilități structurale. În context organizațional, reflectă un comportament asertiv proactiv asociat cu autoeficacitatea și managementul carierei.
• autopropunere — Acțiunea de a se autopropune și rezultatul ei; act formal sau informal prin care un individ își înaintează propria candidatură ori nominalizare pentru o funcție publică, un rol corporatist, o distincție sau o sarcină structurală. În procesele de recrutare modernă și guvernanță, reprezintă un mecanism juridic ori administrativ asumat care permite descentralizarea selecției, oferind șanse egale de acces profesioniștilor care nu beneficiază de un grup de susținere tradițional.