#saturat

• abundat — Starea unui element, text sau spațiu care a fost umplut peste măsură, saturat sau îmbogățit forțat cu o cantitate masivă de resurse, detalii sau podoabe. Ca participiu, reprezintă rezultatul direct al acțiunii de a abunda, sugerând o intervenție conștientă sau un proces natural prin care s-a atins o densitate critică sau o plenitudine extremă a componentelor luate în calcul.
• adiționare — Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; proces chimic fundamental prin care două sau mai multe molecule se combină pentru a forma un singur produs principal, fără eliminarea unor subproduse, specific compușilor nesăturați. În sens larg, reprezintă operația de adăugare, suplimentare sau atașare structurală a unor elemente noi într-un ansamblu preexistent pentru a-i modifica ori îmbunătăți proprietățile.
• alcan — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice saturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin exclusiv legături simple de tip sigma între atomii de carbon și au formula moleculară generală CnH2n+2. Alcanii (numiți istoric și parafine) prezintă o reactivitate chimică relativ scăzută la temperatura camerei și constituie principalul component al gazelor naturale și al petrolului (de exemplu: metan, etan, propan, butan).
• alchenă — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură dublă covalentă carbon-carbon (C=C) și au formula moleculară generală CnH2n. Alchenele (numite istoric și olefine) prezintă o reactivitate chimică mult mai mare decât alcanii, fiind capabile să participe la reacții de adiție, polimerizare și oxidare (de exemplu: etena, propena, butena).
• alchină — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură triplă covalentă carbon-carbon (-C≡C-) și au formula moleculară generală CnH2n-2. Alchinele (numite istoric și acetilene) sunt compuși cu o reactivitate chimică foarte mare, participând ușor la reacții de adiție și polimerizare, având aplicații industriale majore ca materii prime în sinteza organică.
• alcoholizare — Acțiunea de a (se) alcoholiza și rezultatul ei; procesul prin care un organism este îmbibat cu alcool sau starea patologică rezultată din consumul masiv de etanol. În sens industrial sau de laborator, reprezintă tratarea sau saturarea unui compus, a unei soluții ori a unui țesut organic cu alcool în vederea conservării sau a reacțiilor chimice.
• alcoholizat — Care a fost supus procesului de alcoholizare; impregnat, saturat sau conservat cu ajutorul alcoolului. În context clinic sau social, descrie o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice, manifestând semne evidente de ebrietate, tulburări de coordonare și alterări ale stării de conștiență.
• alcoolizare — Forma ortografică standardizată în limba română pentru alcoholizare; acțiunea de a (se) alcooliza și rezultatul ei. Reprezintă procesul fiziopatologic de impregnare a organismului sau a unui țesut cu alcool, precum și starea toxică consecutivă consumului abuziv de etanol. În tehnică, indică procesul de tratare, conservare sau saturare a unor compuși chimici ori mostre organice cu alcool.
• alcoolizat — Forma ortografică standardizată în limba română pentru alcoholizat. Care a fost supus procesului de alcoolizare; impregnat, tratat sau conservat cu ajutorul alcoolului. În sens clinic sau social, se referă la o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, prezentând semne vizibile de ebrietate, pierdere a echilibrului și alterare a capacităților cognitive.
• alcoolizație — Termen medical rar și învechit utilizat pentru a descrie starea sau procesul de impregnare profundă a organismului cu alcool; variantă conceptuală pentru alcoolizare sau alcoolism acut. Desemnează condiția clinică în care țesuturile și fluidele corporale sunt saturate de metaboliții toxici ai etanolului, determinând o prăbușire temporară a homeostaziei generale.
• alcoolizațiune — Variantă arhaică și livrească a substantivului alcoolizare, utilizată în literatura medicală și juridică a secolului al XIX-lea pentru a desemna acțiunea de impregnare a unui corp cu alcool sau starea de intoxicație profundă provocată de abuzul de băuturi spirtoase. Reprezintă procesul fiziopatologic descris în vechile tratate înainte de standardizarea terminologiei clinice moderne.