#simbolism

• absidal — Care aparține absidei, structural integrat acesteia sau care prezintă forma caracteristică a unei abside (semicirculară sau poligonală). În hermeneutica sacră și filozofia spațiului religios, termenul descrie acele elemente arhitecturale sau iconografice orientate spre axa spirituală principală a unui templu ori a unei bazilici, definind zona sacră unde se manifestă ritualurile etice și liturgice fundamentale.
• acacia — Un gen vast și fascinant de plante lemnoase (arbori și arbuști) aparținând familiei Fabaceae, originar cu precădere din regiunile tropicale și subtropicale ale lumii, faimos pentru adaptabilitatea sa extremă în zonele aride, cum sunt savanele africane sau outback-ul australian. Dincolo de valoarea sa ecologică și ornamentală, acacia deține o importanță economică și culturală majoră, fiind sursa prețioasei gume arabice și un simbol mitologic multisecular al nemuririi, rezistenței și renașterii în diverse tradiții ezoterice.
• akmeism — Curent literar modernist apărut în poezia rusă la începutul secolului al XX-lea (în jurul anului o mie nouă sute doisprezece), ca o reacție structurală fermă împotriva ambiguității mistice, a vagului și a abstractizării specifice simbolismului; se individualizează prin cultivarea unei exprimări de o claritate neoclasică absolută, prin concizie verbală, plasticitate vizuală a imaginilor și redarea fidelă a lumii materiale și senzoriale. Fondat de poeți emblematici precum Nikolai Gumiliov, Anna Ahmatova și Osip Mandelștam în cadrul asociației 'Atelierul Poeților', acest curent propovăduia meșteșugul tehnic riguros și echilibrul formal, ridicând cuvântul la valoarea sa poetică originară și concretă.
• alegorie — Procedeu artistic, figură de stil sau gen literar retoric ce constă în exprimarea unei idei abstracte, a unui concept moral ori a unui adevăr filozofic general prin intermediul unui ansamblu coerent de metafore, imagini concrete, simboluri sau personificări. Structural, o alegorie construiește o corespondență sistematică pe două niveluri paralele: cel literal, de suprafață, și cel simbolic, profund, ascuns cititorului sau privitorului.
• alegorism — Tendință, metodă de creație sau stil artistic caracterizat prin utilizarea excesivă sau sistematică a alegoriilor și a simbolurilor figurative în operele literare ori plastice. În critica literară și estetică, acest fenomen structural descrie o înclinație spre codificarea abstractă a realității, unde fiecare element narativ sau vizual trimite obligatoriu către un sens moral, mistic ori filozofic paralel.
• aniconie — Absența sau interzicerea reprezentărilor figurative, antropomorfe ori zoomorfe ale divinității, sfinților sau ființelor vii în arta sacra și în spațiile de cult ale unor religii. Această practică cultural-religioasă preferă utilizarea de simboluri abstracte, motive geometrice, caligrafie sau elemente vegetale pentru a evoca prezența divină fără a o materializa într-o formă antropomorfă restrictivă.
• antaeus — Numele propriu al unui uriaș mitologic din mitologia greacă (Antaeu), fiu al lui Poseidon și al Gaiei, faimos pentru faptul că își trăgea forța structurală invincibilă din contactul direct cu pământul (mama sa). În sens figurat și literar, termenul servește ca metaforă pentru condiția umană sau artistică ce își găsește resursele vitale de regenerare prin reîntoarcerea la origini, la natură ori la valorile fundamentale ale solului natal.
• aripa satanei — Denumire populară, arhaică sau regională folosită în anumite comunități rurale pentru a descrie o specie de ciupercă toxică, necomestibilă, cu margini ondulate, neregulate și culori închise sau o plantă erbacee spinoasă, cu aspect zburlit și agresiv; în context folcloric și religios, sintagma face referire la simbolul ispitelor ascunse, al răului structural ori al pericolelor nevăzute care pândesc sufletul uman.
• Artă pentru artă — Doctrină estetică și filozofică apărută în secolul al XIX-lea în Franța (l'art pour l'art), care susține că arta are o valoare intrinsecă autonomă și nu trebuie să fie subordonată niciunei funcții utilitare, morale, politice, didactice sau sociale. Promovat inițial de scriitori precum Théophile Gautier și preluat ulterior de parnasieni și simboliști, acest concept consideră că singurul scop legitim al creației artistice este realizarea frumuseții pure și perfecțiunea formei.