#suveranitate

• absoluitate — Formă arhaică, rară sau regională a substantivului abstract „absolutism” ori „absolutitate”, întâlnită sporadic în traducerile timpurii de texte filozofice și juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În plan conceptual, termenul desemna starea sau calitatea a ceea ce este suveran, necondiționat, independent de orice relație externă ori deținerea unei autorități morale și politice totale, care nu suportă nicio limitare normativă.
• anarh — Concept filozofic dezvoltat în teoria politică modernă (redefinit în special de gânditorul Ernst Jünger) care desemnează o persoană suverană din punct de vedere spiritual și moral, care refuză în mod conștient autoritatea statului și ierarhiile sociale, dar care, spre deosebire de anarhist, nu luptă activ pentru distrugerea lor, ci alege să trăiască independent în interiorul propriilor reguli interioare, păstrându-și neatinsă libertatea individuală absolută.
• anectare — Acțiunea de a anecta și rezultatul ei; încorporare, anexare sau alipire forțată ori unilaterală a unui teritoriu străin în structura administrativă și politică a unui stat. Ca noțiune în dreptul internațional public, reprezintă un act ilegal de dobândire a suveranității teritoriale prin violarea principiului neagresiunii.
• antiimperialism — Doctrină politică, mișcare ideologică sau atitudine internațională îndreptată împotriva imperialismului, a colonialismului și a tendințelor de hegemonie, expansiune ori dominație politică, economică și militară a unui stat puternic asupra altor popoare. În sens structural, promovează suveranitatea națională, autodeterminarea și independența deplină a națiunilor.
• antinațional — Care contravine intereselor fundamentale ale unei națiuni, ale unui popor sau ale unui stat suveran; politică, ideologie, trădare sau comportament public care aduce prejudicii independenței, culturii ori securității naționale. În sens structural și juridic, descrie acțiuni executive, discursuri de subminare ori tratate internaționale considerate abuzive sau contrare interesului patriotic.
• antinaționalism — Doctrină politică, atitudine teoretică sau mișcare ideologică orientată spre combaterea naționalismului, a xenofobiei și a șovinismului; orientare conceptuală care respinge primatul identității etnice sau naționale în favoarea globalismului, a cosmopolitismului ori a integrării supranaționale. În sens structural, promovează cooperarea universală, frontierele deschise și cetățenia globală, criticând miturile suveraniste.
• apărătorii independenței — Sintagmă cu caracter istoric și patriotic care desemnează ostașii, liderii politici, personalitățile culturale sau cetățenii care s-au jertfit ori au luptat activ în Războiul de Independență (1877-1878) sau în alte mișcări de eliberare națională. Acest concept structural reflectă ansamblul forțelor care au garantat suveranitatea statului român în fața imperiilor vecine.
• atotputere — Putere absolută, nelimitată și universală; capacitatea supremă de a înfăptui orice, fără nicio restricție fizică, juridică sau morală; omnipotență. În dogmatica teologică, constituie un atribut exclusiv divin; în filozofia politică sau analizele autoritare, termenul descrie concentrarea totală a controlului statal în mâinile unui singur lider sau regim, dincolo de limitele legilor constituționale.
• autocratorie — Formă arhaică sau livrescă de guvernare echivalentă cu autocrația; demnitatea, domnia ori perioada de exercitare a puterii absolute de către un autocrator, în special în contextul Imperiului Bizantin sau al țarismului rus. Reprezintă o structură politică bazată pe centralizarea totală a deciziilor în mâna unui singur suveran absolut.
• autodetermina — A-și hotărî singur și în mod independent destinul, statutul politic, formă de guvernare ori calea de dezvoltare economică, socială și culturală, fără nicio ingerință, presiune sau dictat din partea unor forțe ori state externe. În psihologie, se referă la acțiunea unui individ de a lua decizii autonome bazate pe propriile valori și motivații interne.
• autodeterminare — Acțiunea de a se autodetermina și rezultatul ei; pilon fundamental al dreptului internațional public ce proclamă libertatea unui popor de a-și hotărî organizarea politică și statală. În psihologia cognitivă, reprezintă o teorie a motivației umane axată pe importanța autonomiei, competenței și relaționării în dezvoltarea personalității.
• autodeterminat — Care s-a determinat, definit sau eliberat prin proprie inițiativă și voință; popor, stat ori comunitate etnică care și-a stabilit în mod autonom suveranitatea, forma de guvernare și destinele politice, fără constrângeri din exterior. În sens psihologic, descrie un individ guvernat de o puternică motivație intrinsecă, ale cărui acțiuni structurale sunt aliniate propriilor valori morale.
• autoguverna — A se conduce, a se administra sau a se guverna singur în mod autonom, prin intermediul propriilor legi, instituții și decizii interne, fără a fi supus unui control administrativ extern sau unei dominații politice străine. Se aplică popoarelor, statelor suverane, regiunilor autonome sau micro-comunităților care își exercită deplin autodeterminarea.
• autoguvernat — Care se conduce, se guvernează sau se administrează singur; care a dobândit și își menține un statut de autonomie politică și legislativă, funcționând prin propriile instituții executive fără subordonare directă față de o entitate externă centralizată.
• autoproclama — A se declara sau a se proclama public și în mod unilateral într-o anumită funcție, demnitate, calitate ori stare juridică înaltă (precum președinte, rege, stat independent), fără a deține o confirmare legală prealabilă, un vot democratic ori recunoașterea oficială din partea autorităților legitime sau a comunității internaționale. În analiza politică, acest act structural reflectă o încercare forțată de legiferare și impunere a suveranității sau a puterii de stat prin voință proprie.
• autoproclamare — Acțiunea de a se autoproclama și rezultatul ei; act politic sau juridic unilateral prin care un individ ori o comunitate își atribuie o calitate oficială, un titlu suveran ori o independență statală fără consimțământul prealabil al unei autorități superioare sau al corpului electoral. Din perspectivă constituțională, acest proces structural este considerat nelegitim sau revoluționar, generând adesea conflicte diplomatice ori geopolitice majore până la obținerea unei eventuale recunoașteri de facto.
• autoproclamat — Care s-a declarat sau s-a proclamat singur într-o anumită funcție, demnitate, calitate ori stare juridică, fără a deține o confirmare legală, un titlu legitim, un vot democratic ori o recunoaștere oficială din partea unei autorități superioare sau a comunității internaționale. În analiza istorică și politică, termenul descrie lideri, regimuri sau entități statale a căror autoritate structurală decurge exclusiv dintr-un act unilateral de voință proprie, fiind adesea contestată sau considerată ilegală.