#ventilat

• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• aera — A introduce aer curat într-o încăpere, într-un mediu închis sau într-un sistem tehnic prin ventilare, deschiderea ferestrelor ori prin mijloace mecanice; a supune un corp, un lichid sau un sol acțiunii oxigenului atmosferic pentru a-i îmbunătăți proprietățile structurale ori pentru a elimina gazele viciate.
• aeraj — Totalitatea lucrărilor, instalațiilor și metodelor tehnice utilizate pentru asigurarea circulației constante a unui flux de aer curat în lucrările miniere subterane, tuneluri sau clădiri industriale; primenire continuă a atmosferei dintr-un spațiu închis cu scopul de a dilua și evacua gazele nocive, explosive ori praful toxic parazitar.
• aerare — Acțiunea de a aera și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care un spațiu, un lichid (cum ar fi apa din bazinele de epurare) ori un solid (cum este solul agricol) este îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic pentru a stimula procesele oxidative, a elimina gazele parazitare și a îmbunătăți calitatea structurală.
• aerat — Care a fost supus procesului de aerare; îmbogățit cu aer sau oxigen atmosferic; mediu, spațiu ori substanță lichidă sau solidă ventilată corespunzător. În context gastronomic, descrie o compoziție (cremă, ciocolată) ușoară, poroasă, plină de bule fine de gaz, iar în sens ecologic sau agricol, se referă la un sol afânat structural ce permite circulația gazelor.
• aerație — Procesul natural sau artificial de pătrundere și circulație a aerului în interiorul unei structuri poroase, al unui sol sau al unui mediu lichid; starea de ventilație a unui spațiu. În geologie și agronomie, se referă în mod specific la schimbul gazoas dintre atmosfera terestră și porii pământului, vital pentru respirația organismelor subterane.
• aeraulică — Ramură a fizicii aplicate și a ingineriei instalațiilor care se ocupă cu studiul curgerii, distribuției și tratării aerului în conducte, incinte închise sau sisteme de ventilație; tehnica proiectării rețelelor de aeraj și climatizare structurală, bazată pe principiile dinamicii fluidelor gazose.
• aeraulician — Inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabil cu proiectarea, dimensionarea, testarea și întreținerea instalațiilor de ventilație, climatizare și evacuare a noxelor în construcții civile ori industriale.
• aerauliciană — Femeie inginer sau specialist tehnic calificat în domeniul aeraulicii, responsabilă cu proiectarea și întreținerea instalațiilor de ventilație și climatizare; formă feminină a termenului aeraulician. Ca adjectiv, descrie o activitate, o metodă, o abordare sau o expertiză structurală proprie acestui domeniu al ingineriei fluidelor gazoase.
• aeri — A aerisi, a expune la aer curat, a introduce oxigen atmosferic într-un mediu închis; a deveni ușor, eteric sau împrăștiat ca aerul. Este o formă verbală arhaică și rară, înlocuită structural în limba română modernă de verbul derivat 'a aerisi' sau de neologismul 'a aera'.
• aeriseală — Acțiunea informală de a aerisi un spațiu închis și rezultatul ei; primenire a aerului dintr-o încăpere prin deschiderea ferestrelor sau ușilor. În sens figurat sau extins, termenul descrie o atmosferă curată, degajată, liberă de elemente sufocante, ori o organizare aerisită și ordonată a unor obiecte sau idei.
• aerisi — A introduce aer curat într-un spațiu închis (încăpere, dulap, vehicul) pentru a înlocui aerul viciat ori mirosurile neplăcute; a expune haine, așternuturi sau obiecte la aer curat și soare pentru împrospătare. Ca verb reflexiv, descrie acțiunea unei persoane de a ieși în aer liber pentru a se recreea sau a respira liber; figurat, înseamnă a simplifica o structură, a lăsa spații libere într-un text sau design.
• aerisire — Acțiunea de a aerisi un spațiu și rezultatul ei; proces controlat sau natural prin care aerul viciat dintr-o incintă este înlocuit cu aer proaspăt din exterior. În sens tehnic, reprezintă o deschidere structurală, un canal sau un dispozitiv special proiectat (grilă, supapă) care permite circulația gazelor, ventilarea componentelor sau evacuarea bulelor de aer dintr-un circuit hidraulic.
• aerisit — Care a fost supus aerisirii; spațiu sau obiect bine ventilat, curat și împrospătat cu aer curat. În design interior, arhitectură sau stilistică, descrie o structură lejeră, luminoasă, cu elemente distanțate armonios, care lasă o senzație de libertate și simplitate, fiind lipsită de aglomerare sau detalii sufocante.
• aeroduct — Conductă de mari dimensiuni, tub structural, canal artificial sau instalație tehnică complexă special concepută pentru captarea, transportul, vehicularea sau distribuirea maselor de aer ori a altor gaze într-un sistem industrial, minier sau de ventilație urbană. De asemenea, termenul poate descrie conceptual un coridor aerian securizat destinat exclusiv tranzitului controlat al anumitor fluxuri pneumatice.
• aerofiltru — Dispozitiv tehnic sau instalație industrială concepută pentru reținerea impurităților, a prafului, a polenului sau a altor particule suspendate în aer, asigurând purificarea fluxului de gaz înainte ca acesta să pătrundă într-o încăpere sau într-un motor cu ardere internă. În ecologie, termenul se aplică și sistemelor biologice de filtrare naturală a atmosferei.
• aeroterm — Aparat tehnic industrial sau dispozitiv mecanic complex utilizat pentru încălzirea rapidă a spațiilor mari, echipat structural cu un ventilator care forțează trecerea aerului printr-o baterie electrică ori cu apă caldă și expulzarea lui sub formă de flux termic dirijat. Ca adjectiv, se referă la fenomenele termice gazoase sau la sistemele bazate pe transferul de căldură prin aer.
• aerotermă — Aparat electric sau mecanic compact folosit pentru încălzirea rapidă a incintelor, prevăzut structural cu un ventilator integrat care aspiră aerul ambiant, îl forțează să treacă peste un element termic încălzit (rezistență electrică, radiator cu apă caldă sau gaz) și îl expulzează sub formă de flux dirijat de aer cald.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).
• anemostat — Dispozitiv sau element terminal montat la capătul unei tubulaturi de ventilație ori de climatizare, conceput structural pentru a distribui, dirija și regla fluxul de aer introdus sau evacuat dintr-o încăpere. Acesta funcționează prin dispersarea uniformă a curentului de aer pentru a preveni formarea cureților puternici și a asigura un confort termic optim fără zgomot.