#știință

• abio — Element prim de compunere savantă (prefixoid) care intră în structura unor neologisme din domeniul biologiei, ecologiei sau chimiei pentru a exprima lipsa vieții, absența organismelor vii sau referirea la mediul neînsuflețit.
• abiogen — Însușire care desemnează un proces, o substanță sau un element format ori produs în absența activității organismelor vii, prin fenomene pur fizice sau chimice desfășurate în mediul neînsuflețit.
• abiogenie — Termen științific utilizat uneori ca sinonim pentru abiogeneză, desemnând studiul sau procesul ipotetic de generare a organismelor vii din materie anorganică sau neînsuflețită. În terminologia mai veche, definea faza inițială a evoluției planetare în care s-au format compușii organici complecși fără participarea directă a vieții.
• abiologie — Domeniu teoretic sau ramură de studiu care se ocupă cu cercetarea structurilor, fenomenelor și factorilor din natură care nu prezintă viață sau caracteristici biologice, analizând interacțiunea dintre mediul neînsuflețit (anorganic) și cel viu.
• abstract — Care aparține gândirii pure, fiind separat de realitatea concretă sau de obiectele materiale; (ca adjectiv) greu de înțeles din cauza nivelului înalt de teoretizare. În artă, definește stilul non-figurativ care renunță la reproducerea formelor reale. Ca substantiv neutru, reprezintă rezumatul dens și structurat al unei lucrări științifice sau academice.
• academician — Un titlu onorific suprem și o demnitate intelectuală acordată unui savant, scriitor sau artist de mare prestigiu, ca recunoaștere a unei opere de o valoare excepțională și a contribuțiilor fundamentale aduse progresului cunoașterii. Academicianul este membru titular ales pe viață al unei Academii naționale de științe sau arte, asumându-și rolul de mentor cultural și garant al normelor riguroase în domeniul său de expertiză.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• acromic — Care este lipsit de culoare, decolorat sau complet lipsit de pigmenți naturali; care descrie o structură celulară, un țesut vegetal ori un organism microscopic ce prezintă o transparență sau o neutralitate cromatică nativă.
• actuariat — Știință, profesie sau departament instituțional care se ocupă cu aplicarea metodelor matematice și statistice pentru evaluarea riscurilor în industria asigurărilor, a pensiilor și a finanțelor. Acest domeniu structural analizează modele demografice și economice complexe pentru a asigura solvabilitatea pe termen lung a companiilor în fața unor evenimente viitoare incerte.
• acvaristică — Știință aplicată, tehnică și hobby care se ocupă cu studiul, amenajarea, managementul și menținerea ecosistemelor acvatice captive în interiorul acvariilor. Această disciplină structurală reunește cunoștințe avansate de hidrochimie, ihtiologie, botanică subacvatică și ingineria sistemelor de filtrare, având ca scop reproducerea fidelă a biotopurilor naturale și conservarea speciilor în condiții optime.
• adenologie — Ramură a anatomiei și a medicinei care se ocupă cu studiul macroscopic și microscopic al glandelor (endocrine și exocrine) și al sistemului limfatic, analizând structura, poziționarea și funcțiile acestora. Această disciplină structurală fundamentează înțelegerea proceselor de secreție hormonală și a mecanismelor de apărare imunitară coordonate de nodulii limfatici din organismul uman.
• aerogeologie — Ramură a geologiei aplicate care utilizează aerofotografiile, datele satelitare și imaginile multispectrale captate de la înălțime (din avioane sau drone) pentru a studia structura geologică a scoarței terestre, formele de relief, faliile tectonice și pentru a localiza zăcăminte minerale sau resurse subterane fără intervenție inițială la sol.
• aerometrie — Ramură a fizicii aplicate și a metrologiei care se ocupă cu studiul metodelor, tehnicilor și instrumentelor utilizate pentru măsurarea proprietăților fizice ale aerului și ale altor gaze, în special a densității, greutății specifice, presiunii și debitului acestora.
• aeroscopie — Metodă științifică, tehnică sau investigație de laborator ce constă în examinarea, observarea și analiza proprietăților fizice, biologice sau a impurităților din aerul atmosferic prin intermediul aparatelor optice. Această disciplină structurală permite identificarea microparticulelor, bacteriilor și compușilor poluanți suspendați în straturile inferioare ale troposferei, oferind date esențiale pentru meteorologia aplicată și igiena publică.
• afilo- — Element de compunere (prefixoid) utilizat pentru a forma neologisme în domeniul științelor naturale, având semnificația de 'lipsă a frunzelor' sau 'fără frunze'. Provine din limba elenă antică și servește la descrierea structurilor taxonomice, a plantelor sau a organelor vegetale care, în mod natural sau din cauze evolutive, nu dezvoltă frunze ori prezintă o reducere severă a aparatului foliar.
• agrobiologic — Care aparține agrobiologiei, privitor la agrobiologie; care se referă la studiul legilor biologice aplicate în cultivarea plantelor și creșterea animalelor în corelație cu factorii de mediu. Termenul descrie metodele, procesele și criteriile științifice ce combină agronomia cu biologia pentru a obține o producție vegetală și animală optimă și ecologică.
• agrobiologie — Știință care studiază legile biologice ce guvernează viața, dezvoltarea și interacțiunea plantelor de cultură și a organismelor în strânsă legătură cu mediul agricol. Această disciplină îmbină principiile agronomiei și ale biologiei aplicate pentru a elabora metode științifice de creștere a fertilității solului, de optimizare a recoltelor și de protecție ecologică a ecosistemelor.
• agrologic — Care se referă la agrologie sau la studiul teoretic și aplicat al solurilor în raport cu productivitatea plantelor cultivate. Termenul descrie criteriile, metodele sau concluziile științifice ce vizează managementul fertilității pământului, optimizarea compoziției organice și conservarea structurii arabile conform normelor agronomice.
• agrologie — Ramură a agronomiei și a pedologiei care se ocupă cu studiul structurii, compoziției și proprietăților solurilor în relație directă cu nutriția, dezvoltarea și productivitatea plantelor cultivate. Această disciplină analizează fertilitatea pământului și oferă fundamentul științific pentru aplicarea tehnicilor de îmbunătățire funciară, amendare și cultivare rațională.
• agronoamă — Femeie specialistă în agronomie; specialistă sau ingineră care deține cunoștințe teoretice și practice fundamentale despre cultivarea pământului, managementul solului și optimizarea producției vegetale. Aceasta coordonează lucrările agricole, selectează soiurile de plante cele mai potrivite pentru solul local și elaborează strategii tehnice eficiente pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor în ferme.