#Aram

• aldui — A binecuvânta sau a sfinți prin intermediul unui ritual religios ori prin rostirea unor cuvinte cu încărcătură spirituală pozitivă. În graiurile regionale din Transilvania și Maramureș, termenul descrie actul solemn prin care un preot sau un părinte invocă protecția divină asupra unei persoane, a unui obiect de cult ori a unei gospodării proaspăt construite.
• alduit — Care a primit o binecuvântare; sfințit prin ritual, ocrotit de divinitate sau înzestrat cu har spiritual. În sens popular, termenul se aplică persoanelor norocoase, obiectelor de cult care au fost stropite cu agheasmă ori caselor protejate împotriva spiritelor malefice prin rugăciune.
• alegădui — A aranja, a potrivi sau a rândui cu grijă lucrurile ori uneltele dintr-o gospodărie; a pune în ordine sau a pregăti metodic un ansamblu de elemente în vederea unei activități practice. În graiurile vechi din Transilvania, verbul descrie și acțiunea de a asambla sau a potrivi piese de lemn ori unelte agricole pentru ca acestea să funcționeze optim.
• alenzui — A potrivi, a aranja, a rândui sau a potrivi cu mare migală piesele unei unelte sau lucrurile din casă; a ajusta elemente structurale pentru ca acestea să se îmbine perfect. În unele subdialecte izolate din nordul țării, verbul se folosește și cu sensul de a netezi, a aranja frumos hainele ori a călca cutele textilelor.
• amant — Bărbat care se află într-o relație amoroasă, intimă și afectivă cu o persoană, în afara cadrului legal sau oficial al unei căsătorii; iubit sau partener romantic clandestin. În sens literar sau poetic vechi, termenul descrie un bărbat profund îndrăgostit, un admirator devotat sau un curtezan pasional, fără a implica în mod necesar un caracter secret sau extraconjugal.
• amantă — Femeie care se află într-o relație amoroasă, intimă și afectivă cu o persoană, în afara cadrului oficial sau legal al unei căsătorii; iubită clandestină. În istorie, termenul făcea adesea referire la femei cu un statut social influent (precum amantele regale), care dețineau o poziție recunoscută neoficial la curte, beneficiind de privilegii economice și politice deosebite.
• ambiant — Care înconjoară o persoană, un obiect sau un organism din toate părțile; specific mediului în care se desfășoară o activitate ori o existență. În fizică și meteorologie, califică parametri precum temperatura sau presiunea aerului din mediul înconjurător imediat. În sens sociologic, descrie atmosfera culturală, morală sau socială reprezentativă pentru un anumit colectiv sau mediu.
• ambulanță — Vehicul special echipat, destinat transportului rapid, acordării primului ajutor și monitorizării pacienților accidentați sau grav bolnavi către o unitate spitalicească. În sens instituțional, reprezintă serviciul public sau privat de urgență prespitalicească operit de echipaje medicale specializate (medici, asistenți, paramedici) dotate cu echipamente de resuscitare și suport vital.
• ambulanțier — Conducător auto profesionist specializat în conducerea autovehiculelor de urgență (ambulanțe), responsabil de transportul în siguranță și contracronometru al pacienților și al echipajului medical. Pe lângă competențele avansate de navigație rutieră în condiții de stres, acesta deține atestate speciale de paramedic sau cursuri de prim ajutor, participând activ la imobilizarea, extragerea și transportul tărgilor cu bolnavi.
• ambulanțieră — Forma de feminin pentru ocupația de ambulanțier; femeie calificată profesional pentru a conduce ambulanțe și vehicule de intervenție medicală de urgență. Aceasta îndeplinește aceleași atribuții complexe de transport medicalizat, operare a sistemelor de avertizare acustică și luminoasă și acordare a suportului vital de bază alături de restul echipajului de prim ajutor.
• amiți — Formă verbală regională sau dialectală întâlnită în anumite comunități din nordul țării, utilizată ca variantă de pronunție sau trunchiere locală pentru verbul 'aminti'; a aduce aminte, a reaminti cuiva o obligație ori a pomeni o întâmplare din trecut.
• amușă — Formă adverbială regională întâlnită în graiurile din nordul Moldovei și în Maramureș, folosită ca o variantă extinsă a adverbului 'amuș' sau 'acuma'; exprimă momentul actual, clipa prezentă sau un viitor extrem de apropiat. Este utilizat pentru a sublinia promptitudinea sau caracterul iminent al unei acțiuni în desfășurare în cadrul comunităților rurale.
• analab — Veche variantă de transcriere sau formă regională întâlnită în scrierile ecleziastice pentru termenul 'analav' (paraman sau schimă); obiect de vestimentație liturgică și mistică purtat structural de călugării ortodocși care primesc marea schimă. Acesta constă dintr-o bucată de pânză neagră, brodată cu semnele patimilor lui Hristos, cruci și cranii, purtată peste umeri și pe piept ca simbol al răstignirii mistice față de lume.
• Andreica — Nume de familie românesc foarte răspândit, în special în regiunile de nord-vest ale României (cum ar fi Maramureș și Transilvania). Din punct de vedere structural și lingvistic, acest nume este un patronimic rar derivat dintr-o formă hipocoristică sau matronimică arhaică asociată numelui Andrei, servind ca marker stabil de identitate familială și culturală de-a lungul generațiilor.
• anod — Electrod pozitiv al unui generator electric, al unei pile galvanice sau al unui tub electronic, ori electrodul prin care curentul electric intră într-un mediu conductor sau într-un dispozitiv polarizat. În procesele de electroliză și coroziune electrochimică, acesta reprezintă borna structurală la nivelul căreia are loc reacția de oxidare, pierderea de electroni și atragerea anionilor negativi.
• anofelogen — Care produce, generează sau favorizează dezvoltarea și înmulțirea țânțarilor din genul Anopheles. În sens ecologic și epidemiologic, termenul descrie un focar, un biotop sau un teren mlăștinos cu apă stagnantă și caldă ale cărui caracteristici fizice și biologice oferă condiții structurale optime pentru eclozarea și proliferarea larvelor acestor vectori ai malariei.
• apărământ — Mijloc, obiect, structură sau argument folosit pentru protecție sau ocrotire; adăpost, paravan ori element de fortificație de dimensiuni reduse. În textele vechi bisericești sau juridice, termenul făcea referire la un act de ocrotire, o justificare scrisă ori o pavăză spirituală împotriva ispitelor sau a răului.
• Aram — O regiune istorică străveche situată în Orientul Apropiat, acoperind cea mai mare parte a Siriei contemporane, a Libanului și a unor zone din Irak și Turcia, reprezentând pământul natal al arameilor. În textele biblice și documentele asiriene, termenul desemnează o confederație fluctuantă de regate independente (cum ar fi Aram-Damasc) care au jucat un rol geopolitic și lingvistic major în antichitate prin răspândirea limbii arameice ca lingua franca a regiunii.
• Arama — Formă ortografică alternativă sau transliterare istorică utilizată rar în documentele vechi pentru a desemna regiunea antică Aram din Orientul Apropiat, pământul natal al poporului arameic. De asemenea, în onomastica națională și geopolitica regională, termenul poate reprezenta un toponim local minor, un nume de familie sau o variantă grafică neadaptată întâlnită în manuscrisele de arhivă ce descriu rutele comerciale antice dintre bazinul mediteraneean și Mesopotamia.
• aramaic — Care aparține regiunii antice Aram, populației arameilor sau culturii și limbii acestora. În sens lingvistic, termenul descrie o limbă semitică de nord-vest (limba arameică, substantivată ca 'aramaica'), utilizată istoric drept lingua franca a marilor imperii din Orientul Apropiat (Asirian, Babilonian, Persan), faimoasă pentru utilizarea sa pe scară largă în antichitate și ca limbă maternă vorbită de Iisus Hristos.