#abces

• abceda — Proces patologic prin care un focar de inflamație acută purulentă sau o colecție bacteriană evoluează spre formarea unui abces delimitat, acumulând puroi și necrozând țesuturile înconjurătoare.
• abcedare — Procesul patologic de formare a unui abces; transformarea unei inflamații acute sau a unui infiltrat inflamator difuz (cum ar fi o celulită sau o flegmon) într-o colecție purulentă bine delimitată, însoțită de necroză tisulară de lichefiere.
• abcedat — Despre un focar inflamator, o tumoretă, un organ sau un țesut: care a evoluat spre formarea unui abces; transformat într-o colecție purulentă închisă și delimitată.
• abcede — Forma conjugată a verbului 'a abceda' la modul indicativ, prezent, persoana a III-a (singular sau plural), utilizată pentru a descrie acțiunea prin care o leziune, un țesut sau o inflamație acută colectează și formează un abces.
• abcedere — Acțiunea de a abceda și rezultatul ei; substantivarea procesului prin care un infiltrat celular inflamator se transformă într-o colecție purulentă circumscrisă.
• abcedografie — Tehnică radiologică specială constând în efectuarea unei radiografii a cavității unui abces, realizată imediat după puncționarea, evacuarea parțială sau totală a puroiului și injectarea unei substanțe de contrast sau a aerului, utilizată pentru a evalua dimensiunile, conturul și extensia lojei patologice.
• abces — O colecție localizată de puroi, bine delimitată de o membrană piogenă neoformată, apărută ca urmare a distrucției tisulare și necrozei de lichefiere provocate de o infecție acută, cel mai frecvent de natură bacteriană (stafilococi, streptococi). Clinic se manifestă prin semnele curente ale inflamației: durere pulsatilă, tumefacție, căldură locală, roșeață și fluctuență.
• abubă — Un termen medical popular, arhaic sau regional folosit în vechile comunități rurale pentru a desemna o umflătură dureroasă a pielii, o tumoare benignă, un abces infectat sau o pustulă inflamată. Deși utilizarea sa a scăzut drastic în limba modernă, cuvântul păstrează o valoare etnolingvistică deosebită, făcând referire la manifestările cutanate acute tratate în trecut prin remedii empirice și descântece de către vindecătorii satului.
• actinobaciloză — Boală infecțioasă structurală, cronică, întâlnită la animale (în special la bovine și porcine) și extrem de rar la om, provocată de bacterii din genul Actinobacillus (cum ar fi Actinobacillus lignieresii). Boala se caracterizează clinic prin apariția unor abcese și noduli granulomatoși duri în țesuturile moi, localizați frecvent la nivelul limbii (afecțiune cunoscută popular sub numele de 'limbă de lemn'), al ganglionilor limfatici sau al aparatului respirator, provocând dificultăți majore în masticație și deglutiție.
• actinomicoză — Boală infecțioasă bacteriană structurală, cronică și necontagioasă, produsă de bacterii anaerobe sau microaerofile din genul Actinomyces (frecvent Actinomyces israelii), care colonizează în mod normal mucoasele umane. Afecțiunea se manifestă prin apariția unor granuloame inflamatorii dure și abcese supurative pseudotumorale care drenează prin traiecte fistuloase un puroi caracteristic ce conține granule galbene ('grunzi de sulf'), localizându-se cel mai des cervico-facial (gură și gât), toracic sau abdominal în urma unor traumatisme locale.
• amibian — Privitor la amibe, de natura amibelor sau provocat de amibe; adjectiv structural ce descrie procesele biologice (locomoție, mișcare), manifestările patologice (infecții, abcese) ori speciile parazitare asociate cu protozoarele din clasa Rhizopoda.
• amibiază — Boală infecțioasă parazitară, endemică în special în regiunile tropicale, provocată de protozoarul Entamoeba histolytica; se manifestă clinic prin ulcerații intestinale severe, diaree muco-sanguinolentă (dizenterie amibiană) și prezintă riscul structural de a genera abcese secundare în ficat, plămâni sau creier prin migrare sistemică.