#absolut

• ananghe — Termen livresc rar, livrat istoric sub formă de arhaism cu rădăcini în filozofia antică greacă, desemnând o necesitate absolută, o constrângere fatală, destinul implacabil sau o forță superioară căreia ființa umană nu i se poate opune. În textele literare vechi sau în eseurile filozofice, conceptul este utilizat pentru a evoca ideea de fatalitate cosmică ori o obligație morală și existențială supremă ce guvernează mersul lucrurilor dincolo de voința individuală.
• anarhoindividualism — Curent de gândire în cadrul anarhismului care pune accentul pe suveranitatea absolută a individului, pe libertatea personală și pe respingerea oricărei forme de colectivism forțat, autoritate statală sau control instituțional. Spre deosebire de curentele social-anarhiste, această doctrină structurală susține că voința și conștiința individuală nu trebuie să fie subordonate niciunui grup sau decizii majoritare, promovând proprietatea privată asupra propriilor resurse și asocierile exclusiv voluntare bazate pe interes reciproc.
• anodinie — Absență completă a durerii sau incapacitate congenitală ori dobândită de a resimți suferința fizică în condițiile existenței unui stimul nociv evident; analgezie absolută. Această condiție neurologică rară este determinată de disfuncții ale receptorilor periferici, leziuni ale căilor spinotalamice sau anomalii structurale în centrii nervoși superiori, expunând pacientul la riscuri majore de auto-vătămare involuntară.
• antidemocrație — Stare, sistem de organizare, regim politic sau climat social care reprezintă opusul democrației; absență totală a libertăților democratice, a drepturilor omului și a pluralismului politic. În sens conceptual, termenul descrie o realitate structurală guvernată de dictatură, cenzură, represiune și control absolut din partea unei singure autorități non-alese.
• antirepublican — Care se opune republicii ca formă de guvernământ, principiilor republicane sau unui partid numit Republican. În sens constituțional și istoric, descrie discursuri, facțiuni ori doctrine care susțin restaurarea monarhiei sau instaurarea unui regim autoritar ce elimină separarea puterilor în stat și suveranitatea populară, promovând în schimb privilegii ereditare ori autocrația.
• antirepublicanism — Doctrină, atitudine sau orientare politică bazată pe opoziția față de republică și față de principiile republicane de guvernare. Acest curent ideologic contestă legitimitatea democrației reprezentative, a suveranității populare și a abolirii monarhiei, militând adesea pentru restaurarea dinastiilor regale, conservarea privilegiilor aristocratice sau instaurarea unor forme de autocrație și absolutism statal.
• aseitate — Concept filosofic și teologic care desemnează însușirea structurală a unei ființe (în special a Divinității) de a exista prin sine însăși, avându-și cauza sau temeiul propriei existențe în propria natură, fără a depinde de o cauză externă ori de un creator. Reprezintă independența absolută a ființei metafizice primordiale.
• asunie — Starea de a fi în deplină asunare sau armonie conceptuală; calitate structurală a unui ansamblu de idei, valori sau sunete de a exista într-o rezonanță perfectă și lipsită de disonanțe. Reprezintă un principiu ideal de aliniere semantică și echilibru interior.
• ataraxie — Stare de liniște perfectă, de calm absolut și imperturbabilitate a sufletului, obținută prin eliberarea completă de pasiuni, frici și tulburări exterioare. În filozofia antică greacă, în special în stoicism, epicureism și scepticism, ataraxia reprezenta idealul suprem al înțelepciunii și fericirii umane, realizat prin detașare rațională și control interior.
• atot — Element prim de compunere invariabil (prefixoid) sau adverb care exprimă ideea de totalitate, absolut sau superlativ absolut, având semnificația de 'cu totul', 'în întregime' sau 'peste toate'. Utilizat pe scară largă în limba română literară și veche pentru a forma adjective sau substantive compuse care definesc atributele absolute, adesea divine sau cosmice (de exemplu: atotputernic, atotștiutor).
• atotputere — Putere absolută, nelimitată și universală; capacitatea supremă de a înfăptui orice, fără nicio restricție fizică, juridică sau morală; omnipotență. În dogmatica teologică, constituie un atribut exclusiv divin; în filozofia politică sau analizele autoritare, termenul descrie concentrarea totală a controlului statal în mâinile unui singur lider sau regim, dincolo de limitele legilor constituționale.
• atotputință — Putere absolută, nelimitată și universală; însușirea de a putea înfăptui orice, asociată în mod tradițional divinității sau unei forțe supreme cosmice. Din perspectivă filozofică, termenul descrie o capacitate totală de manifestare și control asupra realității, dincolo de limitele legilor fizice sau umane.
• autocrat — Conducător absolut sau monarh care deține o putere nelimitată, guvernanță dictatorială și autoritate supremă într-un stat, exercitându-și prerogativele fără control constituțional ori opoziție legală. Ca adjectiv, descrie un comportament, o persoană sau un stil de management autoritar, tiranic și opresiv, caracterizat prin impunerea deciziilor proprii fără consultarea membrilor grupului ori a cetățenilor.
• autocrată — Formă de feminin pentru autocrat; femeie care exercită o conducere absolută, totalitară sau dictatorială într-un stat, organizație ori comunitate, concentrând întreaga autoritate în propriile mâini. Ca adjectiv, descrie o structură de conducere, o atitudine sau o măsură guvernamentală autoritară, coercitivă și restrictivă față de libertățile individuale.
• autocraticesc — Formă arhaică, tradițională sau livrescă pentru adjectivul autocratic; specific autocratului sau modului absolutist de conducere din epocile trecute. Se utilizează cu precădere în texte istorice, documente vechi sau analize literare pentru a descrie fastul, abuzurile ori decretele unui monarh absolut sau tiran imperial.
• autocrație — Sistem de guvernare în care întreaga putere politică, legislativă și executivă este deținută în mod nelimitat de o singură persoană (autocrat), ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei constrângeri juridice externe sau mecanismelor de control popular. Caracterizează regimurile dictatoreale, despotice ori absolutiste care suprimă pluralismul și libertățile cetățenești.
• autocratism — Sistem de guvernare sau doctrină politică bazată pe exercitarea puterii absolute de către un singur lider; atitudine, mentalitate ori practică managerială caracterizată prin autoritarism excesiv, centralizare totală a deciziilor și respingerea structurală a principiilor democratice sau participative. Reprezintă fundamentul ideologic al autocrației.
• autocrator — Titlu oficial purtat de unii monarhi absoluți, în special de împărații bizantini și de țarii ruși, ca echivalent al termenului latin 'imperator', desemnând un suveran care guvernează prin propria sa autoritate absolută și nelimitată. În sens larg, termenul face referire la un conducător autocratic autoinvestit cu puteri depline în stat.
• autocratoric — Care aparține autocratorului, privitor la calitatea sau prerogativele de autocrator; caracterizat prin trăsăturile specifice conducerii imperiale bizantine ori țariste, manifestând o autoritate absolută, solemnă și centralizată la cel mai înalt nivel structural.
• autocratorie — Formă arhaică sau livrescă de guvernare echivalentă cu autocrația; demnitatea, domnia ori perioada de exercitare a puterii absolute de către un autocrator, în special în contextul Imperiului Bizantin sau al țarismului rus. Reprezintă o structură politică bazată pe centralizarea totală a deciziilor în mâna unui singur suveran absolut.