#administratie veche

• ablegare — Acțiunea de a ablega; trimiterea oficială a unui delegat, reprezentant sau emisar diplomatic într-o misiune specială sau la o curte străină. În vechiul drept administrativ și în procedurile ecleziastice, termenul desemna și actul formal prin care o persoană cu o funcție publică incomodă era îndepărtată temporar din centrul de putere prin intermediul unei însărcinări externe obligatorii.
• ablegație — Formă conceptuală sau variantă terminologică rară pentru 'ablegare'; misiunea oficială încredințată unui emisar ori corpul de delegați trimiși să reprezinte o autoritate. În anumite izvoare administrative din perioada modernă timpurie, cuvântul desemna deopotrivă documentul oficial care conferea împuternicirea legală și simbolică unui delegat pentru a acționa în numele statului.
• acsizar — Funcționar public sau agent fiscal însărcinat în trecut cu perceperea, evidența și controlul acsizelor (accizelor) pe mărfurile de consum. Acest perceptor structural activa la barierele orașelor, în vămi sau în piețele mari, având autoritatea legală de a verifica registrele comercianților și de a confisca bunurile pentru care nu se plătea taxa datorată statului.
• adresărui — A trimite o adresă oficială, o scrisoare sau o urare scrisă unei autorități ori unei persoane de rang înalt; a îndrepta sau a expedia un act către o anumită destinație administrativă. În textele juridice vechi și în cancelariile domnești din secolele trecute, termenul descria procesul formal prin care o jalbă, o petiție sau o carte domnească era înregistrată, atribuită și trimisă spre rezolvare unui dregător ori unei instanțe teritoriale specifice.
• agiesc — Care aparține agiei sau agăi, privitor la agie ori la autoritatea acesteia; specific activităților polițienești, administrative sau judiciare din Țările Române medievale. În context istoric, descrie documente, ordine, bugete, uniforme sau acțiuni care derivau direct din atribuțiile de supraveghere ale instituției agiei.
• agirsemâi — Termen istoric și arhaism de origine otomană folosit în trecut pentru a desemna o taxă oficială, un impozit sau o dare specială percepută în Țările Române asupra anumitor categorii de bunuri, tranzacții sau activități comerciale reglementate de administrația turcă. În sens structural administrativ, reflectă jargonul fiscal al epocii fanariote și structura dărilor complexe impuse comunităților locale.
• aian — Titlu oficial purtat în trecut de membrii notabilităților sau ai aristocrației provinciale din Imperiul Otoman; delegat, magistrat sau conducător local ales din rândul oamenilor de vază pentru a reprezenta interesele comunității în fața autorităților centrale și pentru a gestiona strângerea taxelor ori ordinea structurală regională. Acest corp administrativ a deținut o influență politică masivă în Balcani în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• aienesc — Care aparține aianului, privitor la aiani (notabilii sau aristocrația provincială din Imperiul Otoman); specific funcției, drepturilor, statutului politic sau administrației exercitate de acești conducători locali în regiunea Balcanilor; boieresc în sens oriental.
• anuelnic — Dajde, bir sau taxă anuală plătită în trecut de supuși către domnie sau boieri în țările române; obligație financiară periodică stabilită pe parcursul unui an întreg; (adjectiv) care se plătește sau se execută o singură dată pe an, conform rânduielilor administrative vechi.
• anularisire — Acțiunea de a anularisi și rezultatul ei; procesul arhaic sau regional de invalidare, desființare ori ștergere a unui înscris oficial sau a unei decizii administrative din evidențele publice.
• arceriu — Variantă ortografică veche sau regională pentru 'arcariu' ori 'arcaș'; soldat medieval specializat în utilizarea arcului sau meșter fabricant de arcuri. În documentele de influență catolică sau latină din Transilvania medievală, putea desemna un secretar, un păstrător al arhivelor ori un funcționar responsabil cu paza lăzii de valori administrative.
• arghelar — Termen istoric rar care desemna un funcționar inferior, un administrator de grajduri domnești sau un paznic specializat în paza hergheliilor și cailor de curte în perioada medievală din Principatele Române; variantă lingvistică înrudită structural cu funcțiile curții premoderne ce reflectă organizarea administrativ-militară autohtonă.
• armăsărit — Dregătorie mică sau taxă feudală percepută istoric în Principatele Române pentru dreptul de prăsilă, folosirea armăsarilor domnești sau înregistrarea cailor de rasă în catastifele curții. De asemenea, în sens etnografic, termenul poate descrie un obicei tradițional agrar sau ritual legat de selecția, măsurarea și binecuvântarea tinerilor armăsari înainte de trimiterea lor la pășunatul de primăvară.
• armășesc — Care aparține armașului, privitor la armaș; specific atribuțiilor executive, judecătorești sau militare ale acestei vechi dregătorii din Țările Române.
• armășire — Acțiunea de a deține sau de a exercita funcția de armaș; perioada de timp în care o persoană ocupa această dregătorie medievală în Țările Române; (prin extensie) activitatea administrativă de aplicare a pedepselor sau de organizare a pazei curții domnești conform atribuțiilor acestui slujbaș.
• asas — Termen istoric rar sau variantă lexicală regională derivată din limba turcă (asâs), folosită în trecut în Țările Române pentru a desemna un subaltern al agăi, respectiv un străjer, paznic de noapte sau funcționar însărcinat cu menținerea ordinii publice pe ulițele orașelor. Din punct de vedere structural, rolul acestor asasi era comparabil cu cel al unui corp polițienesc rudimentar din perioada medievală și premodernă.
• asaul — Formă articulată sau variantă lexicală veche pentru asau ori asas, desemnând un străjer, paznic de noapte sau executor public subordonat unei autorități administrative din perioada medievală sau premodernă a Principatelor Române. În anumite contexte regionale, termenul poate face referire structurală și la un topor de luptă, o unealtă specifică de tăiat sau o formă derivată din hidronime ori toponime locale.
• atribuare — Acțiunea de a atribua și rezultatul ei; alocare, conferire sau punere pe seama cuiva a unui bun, titlu sau merit; variantă învechită, nestandardizată, pentru termenul modern 'atribuire'. A fost utilizată temporar în documentele administrative de secol XIX pentru a indica procesul formal de distribuire a competențelor sau a proprietăților.