#admira

• admira — A privi sau a considera pe cineva ori ceva cu un sentiment de stimă deosebită, respect profund, simpatie, încântare sau uimire, datorită unor calități morale, intelectuale, artistice sau fizice deosebite; a prețui în mod deosebit valoarea sau frumusețea unei ființe, a unui obiect ori a unei acțiuni.
• admirabil — Care merită să fie admirat; vrednic de laudă, de stimă, de prețuire sau de uimire; minunat, excelent, excepțional, desăvârșit. Ca adverb, califică o acțiune desfășurată într-un mod perfect, impecabil, care stârnește entuziasmul și aprobarea unanimă a celor care o asistă.
• admiral — Cel mai înalt grad militar în marina militară, echivalent cu cel de general în armata de uscat, sau persoana care deține acest grad și exercită comanda supremă asupra unei flote ori a unei mari unități navale. Cuvântul provine dintr-o veche rădăcină arabă ce desemna un comandant al mărilor, reflectând autoritatea administrativă, strategică și tactică deosebită pe care această funcție o impune în ierarhia forțelor armate globale.
• admirare — Acțiunea de a admira și rezultatul ei; atitudine psihologică profundă plină de stimă, respect, prețuire sau încântare față de calitățile deosebite ale unei persoane, ale unei opere de artă ori ale unui fenomen natural. Acest proces reprezintă o manifestare emoțională și intelectuală elevată, ce reflectă recunoașterea valorii intrinseci și a frumuseții obiective din mediul înconjurător.
• admirat — Care se bucură de stimă, respect, apreciere deosebită sau dragoste din partea publicului ori a unui grup de persoane; personalitate, operă sau comportament evaluat la un nivel valoric superior. În sens lingvistic, reprezintă forma de participiu trecut a verbului 'admira', consolidată funcțional în vocabular ca adjectiv calitativ ce desemnează recunoașterea publică a excelenței sau a frumuseții.
• admirație — Sentiment de stimă deosebită, de respect profund, de prețuire și de încântare în fața calităților morale, intelectuale, artistice sau fizice ale unei persoane, ori în fața măreției unui fenomen sau a unei opere. Reprezintă o stare afectivă superioară care depășește simpla aprobare, generând dorința de emulație și recunoașterea valorii obiective în societate.
• admirațiune — Formă învechită și livrescă a cuvântului 'admirație', utilizată pe larg în literatura română din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna sentimentul de stimă, uimire plăcută și respect profund. Păstrează sufixul etimologic latin de tip cult, fiind întâlnită astăzi doar în reeditări ale textelor clasice sau folosită intenționat pentru a conferi un aer solemn, arhaic ori ironic discursului.
• admirativ — Care exprimă admirație, respect, prețuire sau laudă; atitudine, privire, gest sau ton al vocii prin care se manifestă aprecierea calităților cuiva. În plan stilistic și gramatical, descrie un mod de exprimare sau un comportament comunicativ încărcat de conotații pozitive, menit să evidențieze valoarea excepțională a unui obiect ori a unei ființe.
• admiratoare — Persoană de sex feminin care nutrește un sentiment de stimă, respect, prețuire sau entuziasm profund față de cineva sau ceva; susținătoare devotată a unui artist, a unei personalități publice, a unei idei ori a unei opere de artă. Acest termen definește un comportament social activ de recunoaștere a valorii și a talentului într-un cadru cultural sau interpersonal.
• admirator — Persoană care privește pe cineva sau ceva cu admirație, respect ori simpatie; bărbat care curtează o femeie sau care manifestă un interes deosebit pentru talentul, farmecul și realizările cuiva. Reprezintă un element activ al publicului receptor, ce contribuie la recunoașterea socială, validarea culturală și succesul de piață al operelor ori personalităților.
• adoratoare — Femeie care aduce un cult religios unei divinități sau manifestă o venerație profundă față de elemente sacre. În viața cotidiană sau în context cultural, termenul desemnează o admiratoare entuziastă, o susținătoare înfocată ori o femeie care nutrește o iubire pătimașă și idealizată pentru o celebritate, un lider, o operă de artă sau o doctrină.
• ah — Interjecție universală folosită în vorbirea curentă pentru a exprima o gamă largă și variată de stări emoționale și reacții spontane, cum ar fi durerea, regretul, admirația, surpriza, dezamăgirea, suspirul sau ușurarea. În funcție de intonație și context, aceasta poate accentua intensitatea sentimentului exprimat în propoziție.
• amiral — Cel mai înalt grad militar în marina militară, echivalent cu gradul de general din armata terestră; ofițer de marină care deține acest grad și care are dreptul de a comanda o flotă sau o mare unitate navală. În sens istoric, termenul desemna comandantul suprem al tuturor forțelor maritime ale unui stat.
• amiralat — Instituție supremă de conducere, comandament sau minister al marinei militare într-un stat; clădirea sau sediul administrativ în care își desfășoară activitatea această autoritate navală. De asemenea, termenul desemnează demnitatea, funcția sau corpul ofițerilor cu grad de amiral considerați colectiv ca structură de comandă.
• amiraleasă — Termen colocvial sau popular utilizat pentru a desemna soția unui amiral. De asemenea, poate fi întrebuințat în mod ironic sau glumeț pentru a descrie o femeie care manifestă o atitudine autoritară, poruncitoare sau dominatoare, amintind de comportamentul structural rigid al unui comandant militar.
• amiralitate — Organul suprem de conducere administrativă și operativă a marinei militare dintr-un stat; minister al marinei sau înalt comandament naval responsabil cu strategia de apărare maritimă. În sens istoric, termenul se referă în special la Consiliul Amiralității din Regatul Unit, organism structural care deținea autoritatea totală asupra flotei regale.
• autoadmira — A se admira pe sine însuși în mod excesiv, adesea cu un sentiment de mândrie exagerată, vanitate sau narcisism; a-și privi cu satisfacție extremă propriile calități fizice, realizări sau trăsături de caracter, ignorând complet opiniile sau criticile celor din jur.
• autoadmirare — Acțiunea de a se autoadmira sau rezultatul ei; admirație excesivă și adesea nejustificată față de propria persoană, înfățișare, inteligență sau realizări. În psihologia clinică, este considerată o componentă de bază a comportamentului de tip narcisic și a tulburărilor de personalitate centrate pe ego.
• autoadmirat — Care se admiră sau a fost admirat de sine însuși în mod excesiv; persoană caracterizată printr-o satisfacție exagerată față de propriile realizări, calități sau aspect fizic, manifestând adesea trăsături de vanitate sau egocentrism.
• autoadmirație — Sentiment de admirație profundă, adesea exagerată și necritică, pe care o persoană o nutrește față de sine însăși, de propriile calități, fapte sau aspect fizic; stare de mulțumire de sine excentrică ce se apropie structural de manifestările narcisismului.