#altoi

• agurizar — Termen regional sau arhaic rar utilizat ca variantă fonetică pentru aguridar, desemnând un portaltoi sau un butaș de viță-de-vie sălbatică rezistentă, ori un recipient tradițional din lemn folosit pentru depozitarea sucului acid obținut din strugurii necopți.
• altoaie — Formă de plural regională, arhaică sau populară pentru substantivul 'altoi' (tratat contextual ca feminin) ori utilizată rar pentru a desemna totalitatea crenguțelor sau lăstarilor recoltați în vederea realizării procesului de altoire; lăstari de reproducție.
• altoan — Formă regională sau arhaică rară utilizată în trecut în anumite comunități rurale pentru a desemna un cuțit special de altoit (briceag de pomicultură) sau o unealtă metalică ascuțită folosită la secționarea scoarței copacilor.
• altoi — Fragment de tulpina, ramură sau mugur prelevat de la o plantă nobilă, care se inserează și se fixează pe o altă plantă (portaltoi) pentru a se uni structural și a conviețui. Ca verb (a altoi), reprezintă acțiunea horticolă de executare a acestei uniri vegetale; colocvial, înseamnă a lovi sau a bate pe cineva.
• altoială — Acțiunea de a bate sau de a lovi pe cineva în mod repetat și rezultatul ei; bătaie, corecție fizică aplicată cuiva în sens certăreț sau punitiv; mai rar, se poate referi în sens popular la activitatea brută sau neglijentă de altoire a pomilor.
• altoire — Acțiunea de a altoi și rezultatul ei; operație horticolă prin care un fragment de plantă nobilă (altoi) este unit artificial cu o altă plantă înrădăcinată (portaltoi) pentru a fuziona din punct de vedere celular și a forma un singur organism stabil.
• altoit — Care a fost supus procesului de altoire; pom fructifer sau plantă nobilă grefată pe un portaltoi rezistent. Ca substantiv neutru, reprezintă acțiunea propriu-zisă de unire a altoiului cu portaltoiul sau perioada în care se execută această lucrare horticolă.
• altoitor — Persoană specializată în executarea operațiilor tehnice de altoire a pomilor și a viței-de-vie; lucrător horticol experimentat. Ca adjectiv, se referă la unelte, substanțe sau mecanisme destinate facilitării procesului de grefare (de exemplu, cuțit altoitor).
• altoitură — Formă arhaică, regională sau populară utilizată rar pentru a desemna cicatricea sau locul exact unde s-a realizat unirea dintre un altoi și un portaltoi; de asemenea, poate exprima rezultatul material al acțiunii de altoire (planta grefată în sine) sau, în sens figurat și colocvial, o rană ori o vânătaie apărută în urma unei bătăi.
• altoiu — Variantă grafică sau fonetică arhaică pentru substantivul 'altoi'; desemnează piesa vegetală nobilă (lăstarul sau mugurele) utilizată în operațiunile de grefare, regăsită sub această formă în dicționarele din secolul al XIX-lea sau în hrisoavele agricole vechi.
• altuială — Variantă regională, fonetică sau arhaică pentru substantivul 'altoială'; desemnează activitatea populară de altoire a pomilor sau, în sens colocvial și figurat, o corecție fizică aplicată cuiva (bătaie).
• altuire — Acțiunea de a altoi și rezultatul ei; procedeu horticol și botanic prin care o porțiune de țesut vegetal viu dintr-o plantă nobilă (altoi) este unită artificial cu o altă plantă cu rădăcină (portaltoi) pentru a fuziona celular și a crește împreună ca un singur organism.
• altuitor — Variantă fonetică sau grafică a substantivului și adjectivului 'altoitor'; desemnează persoana calificată care se ocupă cu grefarea manuală a pomilor fructiferi ori a viței-de-vie. Ca adjectiv, descrie un instrument sau un mecanism specializat conceput pentru executarea secțiunilor specifice procedurii horticole.
• altuitoriu — Formă arhaică și regională rară pentru adjectivul sau substantivul 'altuitor' (altoitor), încheiată cu sufixul extins '-oriu', specifică grafiei și normelor lingvistice din secolul al XIX-lea; se referă la uneltele folosite la grefat sau la persoana care execută lucrarea.
• altuitură — Variantă fonetică sau grafică a substantivului 'altoitură'; desemnează cicatricea ori locul exact unde s-a realizat îmbinarea structurală dintre altoi și portaltoi în pomicultură. În sens colocvial și figurat, reprezintă o vânătaie sau o plagă superficială rămasă pe corp în urma unei bătăi.
• astaci — Termen regional rar utilizat în graiurile transilvănene sau moldovenești pentru a desemna un lăstar tânăr, un altoi proaspăt, o ramură flexibilă sau un vrej fraged de plantă cultivată; adesea asociat în limbajul agrar tradițional cu vița-de-vie ori pomii fructiferi în faza de înmugurire sau legare.