#anatomie

• adelopod — Organism sau segment anatomic caracterizat prin picioare ascunse, invizibile la o examinare superficială sau retrase complet în interiorul cavităților corpului; în zoologie, descrie specii de nevertebrate sau larve ale căror apendice locomotorii sunt rudimentare ori mascate structural de pliuri cutanate. Termenul definește o adaptare evolutivă specifică organismelor fosoriale sau parazitare.
• adenă — Termen medical specializat utilizat pentru a desemna o structură glandulară sau o formațiune cu caracter secretor; reprezintă unitatea funcțională sau anatomică izolată dintr-un sistem glandular. Deși termenul este rar întâlnit sub această formă singulară izolată, el servește drept fundament morfologic pentru descrierea țesuturilor epiteliale secretoare.
• adenohipofiză — Lobul anterior și intermediar al hipofizei (glanda pituitară), având o structură epitelial-glandulară distinctă de neurohipofiză; este responsabilă pentru sinteza și secreția majorității hormonilor trofici esențiali, cum ar fi hormonul de creștere (STH), prolactina, ACTH, TSH, LH și FSH. Această componentă structurală reglează activitatea metabolică și homeostazia întregului sistem endocrin prin mecanisme complexe de feedback.
• adenologie — Ramură a anatomiei și a medicinei care se ocupă cu studiul macroscopic și microscopic al glandelor (endocrine și exocrine) și al sistemului limfatic, analizând structura, poziționarea și funcțiile acestora. Această disciplină structurală fundamentează înțelegerea proceselor de secreție hormonală și a mecanismelor de apărare imunitară coordonate de nodulii limfatici din organismul uman.
• adipos — Care conține grăsime, format structural din grăsime ori care are caracteristicile acesteia. În anatomie și histologie, descrie tipul de țesut conjunctiv specializat în stocarea trigliceridelor în interiorul unor celule numite adipocite, îndeplinind roluri esențiale de rezervă energetică, izolare termică și protecție mecanică a organelor.
• adnat — Care este unit, concrescut sau strâns alipit, încă din faza de dezvoltare embrionară ori structurală, de un alt organ sau de o altă parte a unui organism; specific elementelor florale (ca stamenele lipite de corolă) ori lamelor unor ciuperci care se unesc direct și larg cu piciorul (stipul). Acest fenomen biologic asigura o coeziune structurală crescută a organelor.
• adnata — Termen anatomic vechi sau utilizat în mod restrictiv ca substantivizat pentru a desemna membrana conjunctivă a ochiului (tunica adnata) ori o structură transparentă strâns alipită de cornee; reflectă o fuziune structurală completă a țesuturilor protectoare perioculare. În uzul curent modern, se folosește preponderent forma adjectivală feminină 'adnată' în acord cu diverse organe.
• adorbital — Situat în imediata vecinătate a orbitei oculare sau orientat spre cavitatea orbitală; adiacent zonei în care este amplasat ochiul. Termenul este utilizat în anatomia comparată și în neuroanatomie pentru a descrie localizarea exactă a unor formațiuni osoase secundare, vase de sânge, ramificații nervoase sau țesuturi protectoare.
• adpresă — Formă de feminin a adjectivului 'adpres', utilizată pentru a descrie o structură anatomică, o foliolă, o bractee sau o pilozitate de gen feminin care crește strâns aplicată, turtită sau lipită pe suprafața unui organ suport, fără a fuziona cu el din punct de vedere celular.
• aduct — Produsul adus sau colectat printr-un canal, sau, ca adjectiv, descrierea unei mișcări anatomice sau a unei structuri care a fost adusă spre axul median al corpului. În anatomia structurală, reprezintă o componentă sau o poziție rezultată în urma procesului de adducție, realizat de mușchii adductori care apropie un membru (braț sau picior) de linia centrală a organismului. În ingineria hidrotehnică veche, termenul făcea referire parțială la canalul sau conducta care transporta un fluid (similar cu aducțiunea).
• aducție — Mișcarea prin care un membru sau un segment anatomic este apropiat de planul simetriei bilaterale a corpului sau de axul median, opusă mișcării de abducție. În ingineria sanitară și hidrotehnică (scris istoric și ca adducție), termenul desemnează ansamblul de construcții, instalații, conducte sau canale care asigură captarea, transportul și aducerea apei de la sursă până la stația de tratare sau rețeaua de distribuție a unei localități.
• aductor — Mușchi a cărui contracție produce adducția, adică mișcarea de apropiere a unui membru sau a unui segment anatomic de axul median al corpului sau de un plan de referință. Ca adjectiv, termenul califică orice structură, organ sau mecanism biologic care îndeplinește această funcție motorie de tracțiune internă. Cei mai cunoscuți reprezentanți la om sunt mușchii adductori ai coapsei (lung, scurt și mare), localizați în regiunea medială, având un rol esențial în stabilizarea bazinului și în locomoție.
• adventice — Forma de plural (sau de feminin singular în anumite variante structurale) pentru adjectivul adventiv, descriind organe, structuri sau elemente care apar într-un loc neobișnuit, accidental ori secundar. În histologia și anatomia umană, termenul funcționează ca substantiv feminin (adventicea), desemnând tunica externă, conjunctivă și protectoare a unui vas de sânge (arteră sau venă) ori a unui organ tubular, formată din fibre de colagen și elastice. În botanică, se referă la rădăcini sau muguri dezvoltați în puncte atipice ale plantei.
• aferent — Care se află în legătură directă cu ceva, care depinde de un element central sau decurge în mod logic din acesta. În terminologia administrativă și economică, descrie costuri, taxe sau activități secundare legate intrinsec de un proiect sau de o tranzacție de bază. În dreptul civil și succesoral, indică o cotă sau un drept care se cuvine ori revine de drept unei persoane. În anatomie și fiziologie, termenul definește structuri (vase sanguine sau fibre nervoase) care conduc un fluid sau transmit impulsuri și excitații senzoriale dinspre periferia corpului către un organ central ori spre sistemul nervos central.
• agast — Termen patologic rar sau arhaism medical care desemnează absența completă, congenitală ori chirurgicală, a stomacului (agastrie); prin extensie, stare funcțională sau structurală în care secreția gastrică și digestia la nivelul stomacului sunt complet sistate. Din punct de vedere clinic, termenul reflectă o anomalie anatomică severă ce necesită restructurări terapeutice și nutriționale majore ale tractului digestiv.
• agastrie — Malformație congenitală extrem de rară ce constă în absența totală, de la naștere, a stomacului; prin extensie, starea anatomică și clinică rezultată în urma unei gastrectomii totale (îndepărtarea chirurgicală completă a organului). Din punct de vedere structural, această condiție perturbă circuitul digestiv normal, impunând o restructurare chirurgicală a tractului prin conectarea directă a esofagului la jejun (anastomoză esofago-jejunală) și un regim nutrițional strict.
• aglandular — Care nu posedă, nu conține sau nu este prevăzut cu glande ori țesuturi secretoare. În anatomie și medicină, descrie o structură epitelială sau o zonă tisulară lipsită de celule glandulare, în timp ce în botanică se referă la tulpini, frunze sau perișori epidermici care nu secretă substanțe uleioase, rășinoase ori nectar.
• agnatostom — Organism sau animal marin caracterizat structural prin absența totală ori atrofierea completă a maxilarelor, având o deschidere bucală simplă sau circulară adapted pentru fixare ori aspirație. În taxonomia zoologică arhaică, termenul descria specii primitive de nevertebrate sau pești agnați care nu posedau o structură osoasă maxilară dezvoltată.
• agonist — Substanță chimică, medicament sau hormon care se leagă de un receptor celular specific și declanșează o reacție biologică sau un efect fiziologic maxim în celulă, imitând acțiunea compusului endogen; în anatomie și fiziologia musculară, termenul descrie un mușchi a cărui contracție produce direct mișcarea specifică a unei articulații, acționând în opoziție cu un mușchi antagonist.
• ala — Termen cu multiple valențe semantice și gramaticale; în istoria militară antică, desemnează o unitate de cavalerie auxiliară formată din aliați, care lupta pe flancurile legiunii romane; în anatomie și botanică (arhaic / neologic), reprezintă o formațiune structurală în formă de aripă sau prelungire laterală a unui organ ori os (cum ar fi ala sacrală sau aripa nasului). În limbajul popular și regional curent, funcționează ca pronume sau adjectiv demonstrativ de depărtare (variantă a lui 'acela' / 'aceea'), indicând o persoană, un obiect sau un fenomen situat la distanță spațială ori temporală de emițător.