#anticorpi

• Abba — Boala cu anticorpi anti-bordură în perie (ABBA) este o afecțiune renală autoimună rară, de tipul nefritei tubulointerstițiale, caracterizată prin prezența de autoanticorpi împotriva proteinei LRP2 (megalină) din celulele tubilor proximali, ducând la leziuni tubulare acute și insuficiență renală progresivă.
• aglutina — A (se) strânge, a (se) uni sau a (se) aglomera în grupuri compacte ori în cheaguri. În imunologie și hematologie, se referă la procesul biochimic prin care celulele (cum ar fi eritrocitele sau bacteriile) se alipesc sub acțiunea anticorpilor specifici, iar în lingvistică descrie acțiunea de a atașa afixe invariabile la rădăcina unui cuvânt pentru a exprima categorii gramaticale.
• aglutinare — Acțiunea de a (se) aglutina și rezultatul ei; alipire, unire sau îngrămădire a unor particule suspendate. În imunologie, reprezintă reacția specifică prin care anticorpii determină gruparea în cheaguri a bacteriilor sau eritrocitelor, iar în lingvistică reprezintă sudarea morfemelor lexicale și gramaticale într-un singur cuvânt.
• aglutinat — La sensul adjectival și participial, care a fost supus procesului de aglutinare; celule, bacterii sau particule strâns unite, alipite ori grupate în cheaguri sub acțiunea unui agent biochimic specific. În lingvistică, descrie elemente sau cuvinte formate prin sudarea unor afixe invariabile. Ca substantiv neutru, reprezintă produsul sau masa compactă rezultată în urma acestui proces de alipire structurală.
• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• antianticorp — Anticorp specific produs de sistemul imunitar care recunoaște și se leagă direct de o altă moleculă de anticorp (imunoglobulină); anticorp anti-idiotipic. În imunologia avansată, acești compuși joacă un rol esențial în rețeaua de reglare a răspunsului imun (teoria rețelei a lui Jerne), fiind utilizați pe scară largă în producția de kituri de diagnostic de laborator (cum ar fi testele ELISA) pentru detectarea complexelor imune și în terapia specifică a bolilor autoimune.
• anticorp — Moleculă proteică complexă (imunoglobulină) sintetizată de limfocitele B ale sistemului imunitar ca răspuns la pătrunderea în organism a unei substanțe străine (antigen), având capacitatea structurală specifică de a se lega de aceasta pentru a o neutraliza sau distruge. Această barieră biologică stă la baza imunității dobândite, asigurând apărarea împotriva bacteriilor, virusurilor și toxinelor.
• antigen — Orice substanță macromoleculară (proteină, polizaharidă sau toxină), de regulă străină de organism, capabilă să declanșeze un răspuns imun specific, determinând sinteza de anticorpi și reacționând specific cu aceștia. Ca adjectiv, descrie un element care posedă această proprietate imunogenă de stimulare a sistemului de apărare.
• antigenă — Forma de feminin a adjectivului „antigen” sau variantă substantivală utilizată în textele medicale mai vechi ori traduse pentru a desemna o substanță capabilă să declanșeze o reacție imună; descrie o moleculă, o proteină virală sau o structură celulară capabilă să stimuleze sistemul imunitar pentru producerea de anticorpi specifici.
• antigenoterapie — Metodă terapeutică avansată bazată pe administrarea controlată de antigeni specifici (tumorali, virali sau bacterieni) în organism cu scopul de a stimula, reeduca sau intensifica răspunsul imunitar nativ împotriva unei patologii severe. În oncologia modernă, antigenoterapia include utilizarea de vaccinuri terapeutice personalizate concepute pentru a antrena limfocitele T să recunoască și să distrugă celulele maligne fără a afecta țesuturile sănătoase.
• antiglobulină — Anticorp specific (imunoglobulină) obținut prin imunizarea unui animal, capabil să recunoască, să se lege și cu alte globuline (anticorpi) umane prezente în ser sau fixate pe suprafața celulelor; utilizat ca reactiv imunologic esențial în diagnosticul de laborator pentru detectarea anticorpilor incompleți (cum este cazul testului Coombs în anemia hemolitică sau incompatibilitatea Rh).
• antiinsulină — Substanță biologică, anticorp specific sau hormon (precum glucagonul ori cortizolul) care posedă o acțiune fiziologică antagonistă insulinei, blocând sau diminuând efectul acesteia de scădere a concentrației de glucoză din sânge. În sens structural, determină o creștere a glicemiei și poate contribui la apariția stării de rezistență la insulină.
• antipepsină — Anticorp, anticorp specific sau substanță biologică cu rol inhibitor care neutralizează activitatea enzimatică a pepsine de a digera proteinele. Acest factor structural protejează mucoasa gastrică de autodigestie și este utilizat în cercetarea clinică pentru a studia mecanismele homeostatice din interiorul stomacului.
• antirenină — Anticorp specific care neutralizează renina (enzimă secretată de rinichi cu rol major în reglarea tensiunii arteriale prin sistemul renină-angiotensină-aldosteron). În cercetarea biomedicală și farmacologie, substanța este utilizată ca instrument experimental sau imunologic pentru a bloca activitatea enzimatică excesivă a reninei, ajutând la studierea mecanismelor hipertensiunii arteriale de origine renală.
• antiser — Ser sangvin (obținut de la oameni sau animale imunizate anterior) care conține o concentrație mare de anticorpi specifici îndreptați împotriva unui anumit antigen, virus, bacterie sau toxină bacteriană ori venin. În practica medicală și de urgență, antiserul este administrat pentru a oferi o imunitate pasivă imediată, neutralizând rapid agenții patogeni sau toxinele periculoase eliberate în organism înainte ca sistemul imunitar al pacientului să poată reacționa.
• antitoxină — Anticorp specific format în organismul unui om sau al unui animal ca reacție imunitară la pătrunderea unei toxine bacteriene, vegetale ori animale, având capacitatea de a neutraliza în mod selectiv efectul toxic al acesteia. În practica medicală, termenul desemnează și preparatul farmaceutic injectabil obținut din serul animalelor imunizate, utilizat ca tratament de urgență în boli infecțioase grave precum difteria, tetanosul sau botulismul.
• autoaglutinare — Fenomen biologic sau imunologic spontan în cadrul căruia celulele sanguine (în special hematiile ori trombocitele) dintr-un eșantion se grupează și se alipesc de la sine în blocuri sau conglomerate compacte, ca urmare a reacției directe dintre antigenele de pe membrana celulară și autoanticorpii specifici prezenți în propriul ser, fără adăugarea unui reactiv exterior; test clinic relevant pentru diagnosticarea unor anemii hemolitice autoimmune.
• autoimunizare — Procesul fiziopatologic activ prin care un organism devine imunizat împotriva propriilor săi constituenți antigenici; declanșarea și inducerea efectivă a producției de autoanticorpi în urma expunerii la factori declanșatori sau a unor modificări structurale ale proteinelor proprii. Spre deosebire de autoimunitate (starea generală), termenul descrie dinamica, evoluția și etapele concrete de dobândire a acestei reactivități anormale.