#arhitectura
- atic — Ca adjectiv, termenul se referă la ceea ce aparține Aticei, regiune a Greciei antice, sau locuitorilor ei, descriind de asemenea un stil arhitectural caracterizat prin eleganță și sobrietate sau un dialect specific. Ca substantiv, reprezintă o structură arhitecturală joasă, plasată deasupra cornișei principale a unei clădiri, având rolul de a masca acoperișul sau de a servi ca suport decorativ.
- atriu — Fiecare dintre cele două camere superioare ale inimii (stâng și drept) care primesc sângele din vene și îl pompează în ventricule; în arhitectură, curte interioară centrală a unei locuințe romane antice, adesea deschisă în tavan, sau un spațiu central larg, înalt și vitrat în clădirile moderne.
- atrium — Formă neadaptată sau neologism arhitectural utilizat adesea ca variantă pentru 'atriu'; spațiul central deschis al unei case romane antice (domus), înconjurat de încăperi, având un bazin central (impluvium) pentru colectarea apei de ploaie. În designul structural contemporan, descrie o curte interioară acoperită cu sticlă, situată în centrul unor complexe hoteliere, clădiri de birouri sau muzee mari.
- attic — Formă neadaptată sau neologism utilizat ca variantă pentru 'atic' sau pentru a descrie elemente specifice regiunii antice Atica; în arhitectură, reprezintă un etaj scund situat deasupra cornișei principale a unei clădiri cu scopul de a masca acoperișul; în lingvistică, se referă la dialectul antic grec vorbit în Atena, pilon structural al limbii grecești clasice.
- attică — Formă grafică variantă pentru 'Atica' sau formă adjectivală la feminin care se referă la regiunea istorică a Atenei antice ori la manifestările sale culturale și lingvistice. În filologie, reprezintă dialectul grec vechi (limba attică) în care au fost redactate capodoperele literaturii clasice; în arhitectură, definește o structură superioară de fațadă sau o bază de coloană specifică (baza attică).
- autoportant — Care își susține propria greutate și sarcinile structurale fără a avea nevoie de elemente de sprijin suplimentare, stâlpi independenți sau grinzi de susținere exterioare; structură arhitecturală, caroserie (șasiu integrat) sau panou conceput astfel încât rezistența mecanică să fie distribuită uniform pe întreaga sa suprafață exterioară. În industria auto, descrie caroseria monococă ce preia toate solicitările dinamice ale vehiculului.
- autoportanță — Proprietate structurală a unui element de construcție, a unei caroserii sau a unei structuri arhitecturale de a-și susține propria greutate și sarcinile mecanice direct luate în calcul, fără a necesita stâlpi, grinzi, cadre exterioare sau alte rețele de sprijin suplimentare. Acest fenomen de distribuție uniformă a tensiunilor interne asigură stabilitatea statică și optimizarea masică a ansamblului, fiind utilizat pe scară largă în proiectarea cupolelor, a halelor industriale moderne și a caroseriilor de tip monococă.