#arz

• arzohal — Variantă fonetică arhaică și regională a cuvântului 'arzahal' (petiție scrisă, jalbă, cerere oficială sau memoriu adresat autorităților în epoca fanariotă și otomană). În structura administrativă a cancelariilor vechi din Moldova și Muntenia, această formă lexicală reflectă adaptarea vernaculară directă a termenului turcesc original, fiind utilizată de logofeți și scribi în documentele oficiale pentru a consemna înscrisurile trimise domnitorului sau Porții pentru soluționarea pricinilor.
• arzoi — Termen regional și peiorativ utilizat pentru a desemna un bărbat impulsiv, aprins la fire, gata oricând să se certe sau să reacționeze violent; bărbat înflăcărat sau pasional în dragoste, care își manifestă trăirile cu o intensitate exagerată. În anumite graiuri, cuvântul definește și un tânăr mândru, uşor arogant, care caută să impresioneze prin atitudine sau fapte îndrăznețe.
• arzoiacă — Forma feminină a substantivului 'arzoi'; femeie impulsivă, aprinsă, extrem de pătimașă, iute la mână și certăreață. În sens popular, descrie o femeie îndrăzneață, cu un temperament vulcanic sau pasional, care nu se lasă intimidată și își impune părerile cu agresivitate sau mult zgomot.
• arzoiu — Un termen regional cu caracter augmentativ și peiorativ, utilizat în unele graiuri populare pentru a descrie un foc uriaș, un incendiu violent sau o arșiță extremă; de asemenea, în onomastica rurală veche, servea ca poreclă sau nume propriu atribuit unei persoane iute la mânie, pasionale sau cu o fire aprinsă, ori cuiva care a suferit de pe urma unui pârjol.
• arzos — O variantă fonetică regională sau arhaică a adjectivului 'arzător' ori 'arzătoros', descriind ceva care arde, care provoacă arsuri sau care degajă o căldură extrem de puternică; în sens figurat, se aplică privirilor intense, sentimentelor mistuitoare sau dorințelor arzătoare care macină sufletul unei persoane.
• arzoval — Termen administrativ sau comercial arhaic, utilizat istoric în perioada influenței otomane și fanariote în Principatele Române, desemnând un document oficial, o adeverință sau un act de evaluare financiară și inventariere a unor bunuri ori mărfuri. În structura organizatorică a cancelariilor vechi, acest înscris servea la certificarea valorii unor proprietăți sau la stabilirea obligațiilor fiscale, fiind redactat de funcționari specializați în conformitate cu normele juridice ale epocii.
• arzuhal — Variantă fonetică și grafică acceptată a cuvântului 'arzahal', reprezentând o petiție scrisă, o jalbă sau o cerere oficială adresată în trecut domnitorului, divanului sau înaltelor autorități ale Imperiului Otoman. În structura birocratică din țările române în secolele XVII-XIX, acest înscris structural conținea expunerea detaliată a unei nedreptăți sau a unei solicitări, fiind redactat după formule de curtoazie rigide și transmis prin intermediul unor delegați numiți capuchehai.
• arzui — Care bate în roșu, aprins sau strălucitor ca focul; care prezintă o nuanță cromatică arzătoare sau reflectă lumina într-un mod cald și intens. La nivel structural, descrie nuanța specifică pe care o capătă un obiect încins sau reflexiile solare pe cer la asfințit.
• arzuică — Denumire populară sau regională atribuită unor plante medicinale ori buruieni de câmp care provoacă iritații, arsuri sau au tulpini de o nuanță roșiatică-aprinsă. În sens structural fitoterapeutic, termenul se folosește uneori pentru a descrie varietăți sălbatice ale unor ierburi cu gust picant sau proprietăți vezicante asupra pielii.
• arzuliu — Un termen regional și poetic folosit în anumite texte folclorice sau comunități rurale izolate pentru a descrie un obiect, o culoare ori o manifestare naturală care are o nuanță roșiatică, lucitoare, incandescentă sau care amintește de reflexiile vii ale flăcărilor; în sens figurat, definește o stare sufletească plină de înfocare, pasiune aprinsă ori nerăbdare arzătoare.
• arzumagzar — O variantă regională foarte rară, probabil o alterare fonetică locală a termenului 'arzmarzar' (arzmazar), folosită în mod izolat în graiurile de la marginea câmpiilor dunărene pentru a denumi tufele uscate de mărăcinișuri, scaieți rigizi sau arbustul spinos de hotar de care se foloseau țăranii pentru a îngrădi țarcurile animalelor.
• arzumazar — Termen administrativ și juridic arhaic, utilizat în Principatele Române în perioada influenței otomane și fanariote, ce desemnează un memoriu colectiv, o petiție oficială semnată de mai multe persoane sau o jalbă de reclamație trimisă direct autorităților superioare (Divanului, Domnitorului ori Porții). În structura birocratică medievală, acest înscris servea drept plângere formală prin care o întreagă comunitate sau breaslă își exprima nemulțumirile față de abuzurile funcționarilor locali, solicitând restabilirea dreptății.
• arzuriu — Adjectiv cromatic rar sau regional care descrie o nuanță de culoare asemănătoare cu cea a lucrurilor arse, a tăciunelui ori a cenușii; brun-închis, negricios, cafeniu-pământiu sau de culoarea dogorii intense a focului. În structura textelor etnografice și descriptive vechi, termenul este folosit pentru a descrie coloritul unor țesături tradiționale, nuanța blănii unor animale sau aspectul pământului uscat și pârjolit de arșița verii.
• baccevan — Termen regional de origine otomană folosit în trecut pentru a desemna un grădinar, un cultivator de zarzavaturi sau un îngrijitor al unei livezi mici (baccea). Ocupația era extrem de răspândită în zonele periurbane și rurale din Muntenia și Dobrogea, reflectând tehnicile tradiționale de horticultură și legumicultură influențate de schimburile culturale din bazinul balcanic.
• baistruși — Formă de plural a arhaismului peiorativ 'baistruc' (copil născut în afara căsătoriei, bastard), utilizată regional sau în variante dialectale vechi din estul țării. Termenul se folosea istoric în comunitățile rurale ca ocară colectivă sau pentru a desemna un grup de copii nelegitimi ori, în sens larg, tineri extrem de neastâmpărați, gălăgioși și greu de controlat.