#asca

• Bacaloglu — Nume de familie românesc de origine balcanică, derivat istoric din radicalul turcesc 'bacal' (băcan, negustor de coloniale) combinat cu sufixul patronimic de filiație '-oglu' (fiul lui). Acest nume are o rezonanță istorică importantă în spațiul științific și academic românesc, fiind purtat de personalități marcante precum Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist și matematician de geniu, membru fondator al Academiei Române, cunoscut pentru contribuțiile sale pionierat în terminologia științifică națională.
• baclava — Produs tradițional de patiserie și cofetărie, de origine orientală (specific bucătăriei turcești, grecești și balcanice), preparat din foi fine de aluat suprapuse și unse cu unt, umplute cu nuci, fistic sau migdale măcinate. După coacere, acest desert cu o geometrie structurală specifică este însiropat din abundență cu un amestec fierbinte de zahăr sau miere și apă de trandafiri ori lămâie.
• Bacopa amplexicaulis — Denumire științifică a unei specii de plantă acvatică perenă din genul Bacopa, caracterizată prin tulpini erecte și frunze ovate, cărnoase, care îmbrățișează parțial tulpina (amplexicaule). Cunoscută și sub sinonimul Bacopa caroliniana, această plantă structurală este extrem de populară în acvaristică datorită mirosului aromatic de lămâie pe care îl emană frunzele strivite și a rezistenței sale ridicate în bazinele cu iluminare intensă.
• bacșișui — Acțiunea de a oferi sau de a da bacșiș cuiva; recompensare în bani a unui serviciu personal prestat sau, în sens extins și peiorativ în textele vechi, încercarea de a câștiga bunăvoința ori protecția unui funcționar public prin oferirea unei sume ilegale. Acest termen verbal structural a căzut aproape complet în desuetudine în limbajul contemporan, fiind înlocuit de locuțiuni verbale mai accesibile.
• bagabei — Variantă arhaică și regională rară (înrudită etimologic sau fonetic cu termeni din sfera hoinărelii sau a vagabondajului) folosită în trecut în anumite graiuri comunitare pentru a-i numi pe oamenii de nimic, șarlatanii, haitele de leneși ori persoanele lipsite de adăpost care rătăceau prin sate. Poartă o puternică nuanță colectivă peiorativă, indicând grupuri care tulburau liniștea publică.
• băgător de seamă — Persoană care asistă la o acțiune sau la o muncă fără a participa activ, mulțumindu-se doar să privească, să dea sfaturi inutile sau să comenteze neproductiv; om leneș care simulează implicarea sau supravegherea, dar care mai degrabă încurcă. În sens larg, termenul descrie un simplu spectator indiscret care își dă cu părerea în mod neinvitat în chestiuni care nu îl privesc direct.
• băgătură — Acțiunea de a introduce sau de a vărsa ceva în interior; inserție. În superstițiile și credințele populare românești, termenul desemnează un obiect cu proprietăți magice negative (fire de păr, oase, ațe, pământ de la morminte) introdus pe ascuns în casa, în perna sau în curtea cuiva cu scopul malefic de a provoca boli, neînțelegeri, pagubă sau farmece.
• Băgescu — Nume de familie românesc derivat prin sufixare patronimică, format prin adăugarea sufixului tradițional '-escu' la o bază antroponimică arhaică (cum ar fi numele scurt sau porecla 'Baga' ori 'Băgea'). Acest model structural indică apartenența genealogică originară, însemnând din punct de vedere istoric 'fiul sau descendentul lui Baga/Băgea', fiind răspândit cu precădere în regiunile de sud și sud-vest ale României.
• Bâgu — Nume de familie românesc, întâlnit cu o frecvență moderată în regiunea Moldovei și în estul țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o rădăcină onomastică arhaică sau dintr-o formă scurtată a unor nume vechi de proveniență slavă ori dintr-un apelativ regional asociat unor caracteristici de comportament (de exemplu, legat de verbe vechi sau onomatopee din graiul rural).
• Baharu — Nume de familie românesc rar, întâlnit cu precădere în zonele de sud și de est ale țării. Din punct de vedere etimologic, provine dintr-o poreclă arhaică legată de jargonul rural sau din adaptări fonetice locale ale unor termeni istorici; la nivel structural, se poate asocia cu vechi rădăcini onomastice ce descriau o caracteristică personală sau o legătură de clan în cadrul comunităților administrative timpurii.
• baibarac — Haină țărănească de iarnă scurtă, strânsă pe corp, adesea căptușită cu blană de oaie sau confecționată din pănură groasă, purtată în trecut în satele din Moldova și Muntenia. În sens larg, termenul descrie o scurtă rudimentară sau un pieptar folosit pentru protecția împotriva frigului în timpul muncilor agricole de sezon.
• baibăraș — Variantă diminutivală regională sau arhaică pentru baibarac, desemnând o hăinuță țărănească scurtă, strânsă pe corp, purtată de copii sau femei în timpul sezonului rece în satele din Moldova. Confecționat de obicei din pănură fină sau căptușit parțial cu blană moale, acest element vestimentar tradițional se remarca prin dimensiunile reduse și adaptarea sa la portul zilnic de sărbătoare.
• baideraș — Variantă fonetică sau grafică regională extrem de rară întâlnită în graiurile moldovenești pentru termenul baibăraș (sau baibarac), ce desemnează o hăinuță țărănească scurtă, strânsă pe corp, căptușită adesea cu blană sau pănură fină. Cuvântul reflectă eliziuni sau modificări consonantice locale (b > d) specifice graiului rural din anumite arii izolate, fiind utilizat pentru a descrie un pieptar sau un veston scurt tradițional purtat în sezonul rece.
• băjenie — Fuga sau refugiul în masă al populației din calea unei invazii străine, a unui război sau a prigoanei fiscale; starea de pribeag sau viața de refugiat petrecută în locuri ascunse. Fenomenul istoric al bejeniei a constituit un mecanism socio-economic de autoapărare specific țăranilor din Moldova și Țara Românească, marcând profund demografia și structura agrară medievală.
• Balaklava — Localitate istorică și fost oraș din peninsula Crimeea, în prezent district al Sevastopolului, cunoscut drept teatru de operațiuni în Războiul Crimeii și pentru celebra bătălie din 1854; prin extensie, termenul desemnează o mască textilă sau o cagulă tricotată care acoperă integral capul și gâtul, lăsând liberi doar ochii și uneori gura, utilizată inițial de soldații britanici pentru a se proteja de gerul aspru din acea regiune.
• orgoliul lui bolojan — Expresie jurnalistică și politică utilizată în discursul public din România pentru a descrie stilul administrativ intransigent, hotărât și adesea inflexibil al politicianului Ilie Bolojan (președinte al Consiliului Județean Bihor și figură centrală a Partidului Național Liberal). Sintagma sintetizează, conform criticilor și analiștilor politici, determinarea sa de a implementări reforme structurale radicale, reduceri masive de personal bugetar și proiecte mari de infrastructură, fără a ceda în fața presiunilor partizane sau sindicale, fiind interpretată fie ca mândrie administrativă justificată, fie ca autoritarism rigid.
• orgoliul lui nicusor dan — Expresie politică și jurnalistică utilizată în mass-media din România pentru a descrie stilul administrativ tenace, rigid, matematic și adesea inflexibil al politicianului Nicușor Dan (Primarul General al Capitalei). Sintagma face referire directă, conform analizelor politice și comentariilor din presă, la refuzul său de a ceda în fața presiunilor marilor dezvoltatori imobiliari, la strictețea cu care abordează legalitatea urbanistică și la rezistența sa în negocierile cu partidele politice din Consiliul General, fiind percepută de critici ca o încăpățânare orgolioasă care blochează dialogul și dezvoltarea orașului, iar de susținători ca o verticalitate morală și o consecvență de nezdruncinat.