#atot

• acromegal — Care suferă de acromegalie; caracterizat prin dezvoltarea excesivă și disproporționată a extremităților corpului (mâini, picioare, oasele feței, nas, mandibulă) din cauza hipersecreției patologice de hormon de creștere (somatotrop) după închiderea cartilajelor de conjugare. Ca substantiv, desemnează un individ de sex masculin diagnosticat clinic cu această afecțiune neuroendocrină cronică, declanșată cel mai frecvent de un adenom hipofizar.
• acromegalic — Variantă sinonimică a adjectivului acromegal; care se referă la acromegalie, manifestă simptomele acesteia sau este afectat de hipersecreția de somatotrop. Ca substantiv, termenul definește un bărbat care prezintă tabloul clinic al bolii, marcat prin hipertrofia oaselor feței, a mâinilor și a picioarelor secundar unui adenom hipofizar.
• acromegalie — Boală neuroendocrină cronică provocată de o hipersecreție patologică de hormon de creștere (somatotrop) și de factor de creștere de tip insulinic (IGF-1) la vârsta adultă, după sudarea cartilajelor de conjugare epifizare. Afecțiunea se caracterizează prin mărirea exagerată a extremităților scheletice (mâini, picioare), hipertrofia oaselor feței (prognatism, proeminența arcadelor orbitale), îngroșarea țesuturilor moi, macroglosie și disfuncții cardiace sau metabolice severe secundare.
• aeroterapie — Metodă terapeutică, tratament igienic sau procedură balneară naturală ce constă în expunerea dirijată și metodică a corpului bolnavului la acțiunea aerului curat din zone geografice specifice (mare, munte, păduri de conifere). Acest tratament structural stimulează oxigenarea sângelui, reglează metabolismul, întărește sistemul imunitar și ameliorează afecțiunile respiratorii cronice sau stările de astenie.
• atoate — Care cuprinde, știe, stăpânește sau domină totul; atotcuprinzător, omniscient, universal. Folosit frecvent în literatura clasică și în textele religioase vechi ca element de compunere sau adjectiv de sine stătător pentru a exprima caracterul absolut al divinității ori al legilor cosmice, sugerând o forță supremă ce transcende limitele umane și cunoașterea parțială.
• atoatepurtător — Care poartă, susține sau ocrotește toate lucrurile din univers; cel ce menține întreaga creație prin propria forță sau îndurare. În terminologia liturgică bizantină și în textele religioase vechi românești, termenul este utilizat ca epitet exclusiv divin, descriind pronia divină care susține existența continuă a lumii, împiedicând-o să cadă în neant.
• atoateștiutor — Care știe și cunoaște totul; înzestrat cu o cunoaștere absolută, nelimitată și perfectă a realității trecute, prezente și viitoare. Ca concept teologic sau metafizic, termenul desemnează omnisciența, fiind un atribut fundamental al divinității; în uzul cotidian sau ironic, descrie o persoană infatuată care pretinde că are răspunsuri la orice întrebare.
• atoatevăzător — Care vede, observă și percepe absolut totul în mod simultan; înzestrat cu facultatea unei viziuni universale și nelimitate. Folosit în mod tradițional ca epitet sau atribut teologic pentru a descrie omnisciența și omniprezența divinității în raport cu întreaga creație; în sens literar, figurat sau ironic, se aplică unei persoane suspicioase, hipervigilente ori autoritare (cum ar fi ochiul atoatevăzător al unei soacre sau al unui supraveghetor) căreia nu i se poate ascunde nimic.
• atot — Element prim de compunere invariabil (prefixoid) sau adverb care exprimă ideea de totalitate, absolut sau superlativ absolut, având semnificația de 'cu totul', 'în întregime' sau 'peste toate'. Utilizat pe scară largă în limba română literară și veche pentru a forma adjective sau substantive compuse care definesc atributele absolute, adesea divine sau cosmice (de exemplu: atotputernic, atotștiutor).
• atotbiruitoare — Care învinge, cucerește sau triumfă întotdeauna și în mod absolut peste orice obstacol, inamic sau barieră; invincibilă, atotputernică în luptă sau în manifestare. Folosit frecvent în imnologia religioasă și în discursul poetic solemn ca epitet pentru a descrie forța divină, credința neclintită sau iubirea absolută, considerate forțe supreme de neoprit.
• atotbiruitor — Care învinge, cucerește sau triumfă întotdeauna și în mod absolut în orice confruntare, bătălie sau încercare; invincibil, de neînfrânt. În literatura religioasă și în discursul retoric solemn, termenul este utilizat ca epitet major pentru a defini puterea divină sau adevărul absolut, ambele concepute ca forțe imbatabile în fața cărora orice opoziție se prăbușește.
• atotcreator — Care a creat, produce sau dă naștere tuturor lucrurilor, ființelor și întregului univers; principiu cosmic primordial din care emană existența. Folosit aproape exclusiv în teologie ca atribut fundamental al divinității (Dumnezeu Atotcreatorul) sau în filozofia idealistă pentru a defini forța supremă, conștiința universală ori demiurgul care modelează materia.
• atotcunoscătoare — Care posedă o cunoaștere totală, nelimitată și perfectă a tuturor lucrurilor, faptelor și tainelor existenței; omniscientă. Utilizat ca epitet de gen feminin în textele teologice, mistice sau poetice pentru a descrie pronia divină, înțelepciunea supremă sau o conștiință absolută capabilă să pătrundă detaliile realității trecute, prezente și viitoare.
• atotcunoscător — Care știe și cunoaște absolut totul; înzestrat cu omnisciență totală, nelimitată și perfectă asupra întregii existențe. În teologie și metafizică, constituie un atribut fundamental al divinității; în limbajul cotidian sau în sens ironic, descrie o persoană arogantă, cu o atitudine de suficiență, care pretinde că are răspunsuri infailibile pentru orice problemă.
• atotcuprinzător — Care cuprinde, include, conține sau sintetizează totul în structura sa; exhaustiv, global, universal, atotintegrator. În sens filozofic, termenul descrie un sistem sau un principiu cosmic care înglobează totalitatea elementelor realității într-o unitate holistică; în uzul cotidian, se referă la o analiză, un raport sau un tratat care acoperă absolut toate detaliile și aspectele unui domeniu specific.
• atotfăcător — Care face, zidește, creează sau înfăptuiește toate lucrurile și întreaga fire; atotcreator, atotputernic în acțiune. Folosit ca epitet religios solemn în rugăciunile vechi, în liturghie și în traducerile biblice istorice pentru a descrie calitatea divinității de meșter suprem și arhitect absolut al cosmosului, prin a cărui voință totul prinde viață.
• atotfăcătoriu — Variantă arhaică de transcriere și articulare pentru termenul 'atotfăcător'; cel care creează, zidește sau înfăptuiește toate lucrurile din univers. Apare frecvent în manuscrisele românești din secolele XVII-XVIII și în primele tipărituri de cărți bisericești din Transilvania și Moldova, păstrând desinența arhaică în „-iu” specifică graiului cronicăresc și vechiului stil liturgic.
• atotmâncător — Care mănâncă, mistuie, devorează sau distruge totul în mod absolut; atotdevorator, atotdistrugător. În sens literar sau mitologic, termenul este utilizat ca o metaforă plastică sau epitet pentru a descrie forțe implacabile precum timpul (timpul atotmâncător), focul năpraznic sau moartea, sugerând o capacitate de mistuire totală în fața căreia nimic nu poate rezista.
• atotprezent — Care este prezent pretutindeni în același timp; omniprezent, atotcuprinzător în spațiu. În dogmatica teologică, constituie un atribut fundamental divin, definind capacitatea lui Dumnezeu de a transcede limitele spațiale; în limbajul cotidian, se aplică hiperbolic unor elemente, fenomene sau tendințe sociale care par să se manifeste în toate locurile simultan (cum ar fi publicitatea atotprezentă).
• atotputere — Putere absolută, nelimitată și universală; capacitatea supremă de a înfăptui orice, fără nicio restricție fizică, juridică sau morală; omnipotență. În dogmatica teologică, constituie un atribut exclusiv divin; în filozofia politică sau analizele autoritare, termenul descrie concentrarea totală a controlului statal în mâinile unui singur lider sau regim, dincolo de limitele legilor constituționale.