#bace

• anchicel — Denumire populară sau regională atribuită unor plante erbacee din familia Boraginaceae (corelate adesea cu genul Anchusa sau mărgăritar), caracterizate prin peri rigizi pe tulpini și frunze, și flori mici, intens colorate în nuanțe de albastru, violet sau roșu. Planta crește spontan în zone rurale, pe marginea drumurilor sau prin pârloage, fiind utilizată uneori în medicina empirică tradițională.
• Anchusa — Gen de plante erbacee din familia Boraginaceae, cunoscut popular sub denumirea de limba-boului sau mărgelușă. Cuprinde numeroase specii anuale, bienale sau perene, răspândite în Europa, vestul Asiei și Africa de Nord, remarcabile prin perișorii rigizi care le acoperă tulpinile și frunzele, respectiv prin florile grupate în cime scorpioide, de o culoare albastru-azuriu intens, violet sau alb.
• Anemone — Gen taxonomic care cuprinde aproximativ 200 de specii de plante erbacee perene din familia Ranunculaceae, răspândite în special în zonele temperate și subarctice ale emisferei nordice. Genul este recunoscut pentru florile sale lipsite de petale adevărate, rolul acestora fiind preluat de sepale intens colorate, și pentru prezența unor compuși chimici iritanți precum anemonina.
• Anthyllis — Gen de plante erbacee sau subarbuști din familia Fabaceae (Leguminosae), cunoscute popular sub numele de vătămătoare, caracterizate prin frunze imparipenate și flori papilionacee grupate în capitule dense, înconjurate de bractee mari, adesea intens pubescente. Reprezentanții acestui gen sunt răspândiți în regiunea mediteraneeană și în pajiștile uscate din Europa, fiind utilizați istoric în medicina tradițională pentru proprietățile lor vulnerare, cicatrizante și antiseptice.
• Anthyllis montana — Denumire științifică a plantei erbacee perene cunoscută popular sub numele de vătămătoare de munte, aparținând familiei Fabaceae. Această specie subarbustivă este adaptată la climatul alpin și subalpin, formând tufe dense, scunde, pe stâncării calcaroase și pajiști uscate; se distinge prin frunze fin împărțite, acoperite de peri mătăsoși argintii care reduc pierderile de apă, și prin inflorescențe globuloase compacte cu flori de o culoare roz-intens sau purpurie.
• Antirrhinum — Gen de plante erbacee din familia Plantaginaceae (anterior clasificate în Scrophulariaceae), originar din regiunile stâncoase ale Europei, Statelor Unite și Africii de Nord. Caracteristica structurală principală a acestui gen o reprezintă florile zigomorfe cu corolă bilabiată, a căror formă unică seamănă cu botul unui animal sau cu o mască, deschizându-se lateral atunci când sunt presate ușor.
• Aotus — Gen taxonomic care cuprinde maimuțele de noapte (sau maimuțele-bufniță) native în pădurile tropicale din America Centrală și de Sud, fiind singurele maimuțe antropoide cu activitate predominant nocturnă. În botanică, reprezintă de asemenea un gen de plante cu flori din familia Fabaceae, endemice în Australia, remarcabile prin florile lor galbene sau aurii.
• Aotus gracillima ap — Denumire științifică parțială sau variantă catalogată (adesea o abreviere pentru o formă de aplicație, subspecie sau publicare 'apud') ce face referire la specia botanică Aotus gracillima, un arbust endemic din Australia de Vest. Această plantă structurală subțire și zveltă aparține familiei Fabaceae și este caracterizată prin ramuri delicate și inflorescențe dense specifice vegetației de tip heathland.
• Apios — Gen de plante erbacee perene agățătoare din familia Fabaceae (leguminoase), originare din America de Nord și Asia de Est. Specia cea mai cunoscută este Apios americana (alunele de pământ americane), cultivată istoric de populațiile indigene pentru tubercii săi comestibili, bogați în amidon și proteine, care cresc înșirați pe rădăcini ca niște mărgele.
• Apios americana — Specie de plantă agățătoare perenă din familia Fabaceae, nativă în estul Americii de Nord. Este renumită pentru tuberculii săi subterani comestibili, bogați în proteine și amidon, care cresc înșirați pe rădăcini ca niște mărgele. Florile sale sunt intens parfumate, având un colorit spectaculos în nuanțe de maroniu, roz și purpuriu, grupate în ciorchini denși.
• arachidă — Variantă ortografică alternativă pentru arahidă; plantă erbacee anuală din familia Fabaceae (leguminoase), nativă din America de Sud, cultivată pe scară largă pentru păstăile sale subterane ce conțin semințe bogate în uleiuri și proteine. În limbajul curent și în unele texte tehnice mai vechi, termenul desemnează direct sâmburele comestibil (aluna de pământ) utilizat în industria alimentară, extragerea uleiului și furajare.
• Arachis — Un gen de plante erbacee anuale sau perene din familia Fabaceae, nativ din America de Sud și remarcabil prin fenomenul de geocarpie, proces prin care tulpinile florale se curbează după fertilizare și își îngroapă fructele în sol pentru a se matura. Genul cuprinde peste 80 de specii descrise științific, cea mai importantă din punct de vedere economic și agricol fiind specia cultivată pentru alunele de pământ.
• Arachis hypogaea — Denumirea științifică binominală a alunului de pământ (arahida), o plantă anuală din familia Fabaceae cultivată intensiv la nivel global pentru semințele sale oleaginoase de mare valoare nutritivă. Specia este remarcabilă deoarece, după polenizarea florilor galbene aeriene, tulpina se alungește în jos, împingând ovarul fertilizat în pământ, unde păstăile lemnoase se dezvoltă și adăpostesc semințele bogate în lipide și proteine.
• arahidă — Plantă erbacee anuală din familia Fabaceae (leguminoase), cunoscută popular sub numele de alun de pământ, cultivată la nivel mondial în zonele calde pentru păstăile sale lemnoase subterane. Fructul (arahida) conține semințe extrem de bogate în uleiuri vegetale grase și proteine, având o importanță economică uriașă în industria agroalimentară, la fabricarea untului de arahide, extragerea uleiului rafinat, patiserie și ca gustare directă.
• Arctous alpinus — Numele științific al strugurelui-ursului alpin, un arbust pitic caducifoliu din familia Ericaceae, caracteristic tundrei arctice și pajiștilor alpine alpine la altitudini mari. În sens structural și biologic, specia Arctous alpinus se remarcă prin ramurile sale prostrate care formează covoare dense la sol, frunzele dințate care devin roșu-purpuriu intens înainte de cădere, flori mici, verzui-albe, și bace sferice de un negru-lucios la maturitate, care reprezintă o resursă trofică esențială pentru păsările migratoare.
• argavan — Denumire regională sau arhaică de origine orientală utilizată în trecut pentru Liliac (Syringa vulgaris) sau, în mod specific, pentru arborele liliac-al-iudei (Cercis siliquastrum), arbust ornamental din familia Fabaceae, renumit pentru florile sale roz-purpurii strălucitoare; prin extensie, termenul desemnează culoarea purpurie ori nuanța aprinsă de liliachiu. În sens structural-botanic, planta posedă frunze cordiforme netede și o înflorire timpurie spectaculoasă direct pe ramurile bătrâne (cauliflorie).
• armăraș — Denumire populară atribuită mai multor specii de plante erbacee din familia Asteraceae (Compositae), caracterizate prin frunze spinoase sau dințate și flori grupate în capitule globuloase, cel mai adesea de culoare purpurie sau galbenă. În sens fitoterapeutic extins, termenul este corelat istoric cu plantele medicinale de tipul ciulinilor sau armurariului, fiind apreciat în medicina tradițională pentru proprietățile sale tonice și hepatoprotectoare.
• Asparagus verticillatus — Denumire științifică a unei plante erbacee perene din familia Asparagaceae, cunoscută popular sub numele de umbra-iepurelui; este o specie cățărătoare sau agățătoare viguroasă, răspândită spontan în pădurile xerofite, tufișurile și lizierele din sud-estul Europei și vestul Asiei, caracterizată prin cladodii grupate în verticile dense de-a lungul tulpinilor lungi și prin fructe sub formă de bace roșii sferice.
• asteatoză — Afecțiune dermatologică caracterizată prin diminuarea severă sau absența totală a secreției de sebum de către glandele sebacee, ducând la o uscăciune extremă a pielii, descuamare, fisuri cutanate și predispoziție accentuată la iritații sau infecții; este o stare patologică opusă seboreei, întâlnită frecvent la persoanele în vârstă sau asociată cu anumite tulburări endocrine ori metabolice.
• Astragalus — Un gen gigantic de plante erbacee sau arbustive din familia Fabaceae, cuprinzând peste 3000 de specii răspândite în special în regiunile temperate ale emisferei nordice. Multe specii au o importanță structurală majoră în ecosisteme, iar rădăcinile unora (precum Astragalus membranaceus) sunt utilizate de secole în medicina tradițională chineză ca agenți imunostimulatori, tonici generali și antioxidanți, datorită conținutului bogat în polizaharide, saponine și flavonoide.