#critica

• alegorizant — Care folosește alegoria sau tinde spre utilizarea ei; caracterizat printr-o înclinație structurală spre transformarea realității în parabole, simboluri figurative sau metafore extinse. În critica estetică, termenul descrie un discurs, un stil ori un autor ale cărui reprezentări narrative sau plastice au scopul deliberat de a codifica mesaje morale ori filozofice abstracte.
• alegrizare — Termen livresc rarisim ce desemnează acțiunea de a face vesel, a înveseli, a anima sau a insufla o stare de optimism și dinamism unui context, unui text sau unei opere de artă. Structural, reprezintă procesul prin care elementele sumbre sau neutre sunt transformate intenționat pentru a induce binedispoziție și energie ritmică privitorului sau cititorului.
• aliterar — Care aparține aliterației, privitor la aliterație sau bazat pe repetarea simetrică a unor consoane ori grupuri de sunete; caracterizat prin armonie consonantică menită să sporească muzicalitatea unui enunț. În analiza structurală a textelor, termenul descrie un element, un procedeu sau un tip de text construit în mod deliberat în jurul acestui tip de corelație fonetică suprasegmentală.
• aliteratură — Concept estetic și critic, propus inițial de scriitorul și filosoful Claude Mauriac, care desemnează o formă avangardistă de scriere eliberată de convențiile, clișeele, retorica și artificiile literare tradiționale; o 'anti-literatură' care tinde spre autenticitatea pură a limbajului, adesea prin consemnarea directă, brută sau fragmentară a gândurilor și a realității imediate, refuzând structurile narative clasice.
• anablandian — Specific stilului, operei, viziunii poetice sau universului tematic al scriitoarei și dizidentei române Ana Blandiana (n. 1942). Descrie o estetică marcată de puritate etică, sobrietate lirică, melancolie metafizică profundă și metafore subtile ale rezistenței spirituale prin fragilitate în fața opresiunii istorice sau a degradării existențiale.
• anagogic — Care se referă la anagogă sau anagogie; care are caracterul unei interpretări spirituale superioare, mistice sau escatologice, menite să ridice mintea de la înțelesul literal la cel divin. În teoria literară (cum ar fi cea a lui Northrop Frye) și în patristică, definește un mod de lectură structural în care textul este privit ca un simbol al unității cosmice totale sau al adevărurilor spirituale supreme.
• analiză literară — Examinare critică, sistematică și detaliată a unei opere literare cu scopul de a-i descifra structura formală, temele majore, motivele, procedeele stilistice și mesajele profunde. Acest tip de investigație presupune descompunerea textului în elementele sale constitutive (personaje, perspectivă narativă, topologie, timp, figuri de stil) pentru a înțelege cum interacționează acestea și cum contribuie la viziunea artistică de ansamblu a autorului.
• anecdotism — Tendință, predilecție sau manieră stilistică de a folosi abuziv anecdote, fapte diverse mărunte și detalii picante ori superficiale într-o operă literară, într-o expunere istorică sau într-o analiză critică, în detrimentul unității compoziționale, al profunzimii ideilor sau al rigorii structurale.
• anecdotiza — A transforma un fapt istoric, un eveniment grav sau o narațiune amplă într-o anecdotă ori într-o succesiune de istorioare mărunte și picante. Acest proces structural tinde să reducă complexitatea sau profunzimea unui subiect, prezentându-l într-o manieră fragmentară, axată exclusiv pe latura sa pitorească, hazlie sau anecdotică.
• anestezist — Medic specialist sau cadru medical calificat care se ocupă cu administrarea anesteziei și supravegherea funcțiilor vitale ale pacientului în cursul intervențiilor chirurgicale ori în secțiile de terapie intensivă. Ca adjectiv, descrie un element structural, un comportament profesional sau un protocol clinic strâns legat de specialitatea medicală a controlului perioperator al durerii.
• anestezistă — Femeie medic specialist sau cadru medical calificat care se ocupă cu administrarea anesteziei și supravegherea constantă a funcțiilor vitale ale pacientului în cursul intervențiilor chirurgicale ori în secțiile de terapie intensivă. Ca adjectiv, descrie un element structural, o conduită profesională sau o abordare clinică specifică sferei de control perioperator al durerii realizată de o femeie specialist.
• anistoric — Care face abstracție de istorie, care refuză sau ignoră evoluția istorică, contextul temporal și condițiile sociale specifice unei epoci. În filozofie și critică culturală, termenul descrie o perspectivă, o teorie sau o metodă de analiză care tratează fenomenele umane, limbajul sau valorile ca fiind eterne, imuabile și universale, desprinse total de dinamica și transformările timpului.
• anostie — Stare, calitate sau proprietate structurală a ceea ce este anost; platitudine extremă, lipsă totală de farmec, de interes, de expresivitate ori de spirit creativ. În critica de artă, termenul desemnează o deficiență structurală a operei care, prin uniformitate și lipsă de relief stilistic, provoacă indiferență, plictis și o totală absență a răspunsului emoțional din partea receptorului.
• anteintitulare — Acțiunea de a anteintitula și rezultatul ei; proces de numire, titrare sau atribuire a unui titlu preliminar ori provizoriu unui text, unui capitol sau unei opere literare înainte de redactarea finală ori publicarea oficială. Reprezintă o etapă specifică în critica textuală și tehnoredactare, prin care se fixează repere tematice temporare.
• anticinematografic — Care contravine specificului, tehnicilor sau regulilor estetice ale artei cinematografice; lipsit de dinamică vizuală, de ritm narativ ori de expresivitate plastică adecvată ecranului. În critica de film, termenul descrie producții sau scene excesiv de teatrale, statice sau livrești, care nu folosesc limbajul specific al camerei de filmat.
• anticritic — Care se opune criticii literare sau artistice, respingând verdictele, metodele sau autoritatea acesteia; persoană, autor sau creator care combate evaluările criticilor oficiali. Ca adjectiv, descrie un eseu, un pamflet ori o poziție estetică menită să demonteze judecățile de valoare emise de comentatorii academici.
• anticritică — Scriere teoretică, eseu sau curent în istoria literară care combate, analizează critic sau demontează metodele, verdictele și principiile criticii literare consacrate; critică a criticii (metacritică). Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin pentru anticritic, descriind o replică, o poziție sau o demonstrație estetică îndreptată împotriva comentatorilor oficiali.
• anticriticism — Curent doctrinar sau manifestare teoretică identică cu anticritica; ansamblu de argumente, eseuri sau poziții filosofice prin care scriitorii și artiștii contestă validitatea, autoritatea și metodele hermeneutice ale criticii academice instituționalizate. Acest neologism, preluat din spațiul cultural anglo-saxon, teoretizează independența actului creator în fața analizelor restrictive.
• antifetișism — Atitudine, curent de opinie sau poziție teoretică fundamentată pe respingerea, critica ori combaterea fetișismului; se aplică atât în psihologia clinică (ca opoziție față de fixarea sexuală exclusivă pe obiecte neînsuflețite), cât și în sociologia marxistă sau antropologie (ca deconstruire a fetișismului mărfi sau a venerării mistice a obiectelor sacre). Reprezintă efortul analitic de a muta atenția de la valoarea simbolică exagerată a unui obiect către realitatea sa structurală, umană sau socială.
• antifetișist — Care contestă, critică sau se opune fetișismului în oricare dintre formele sale (psihologice, economice ori culturale); ca substantiv, persoană, teoretician sau critic care deconstruiește cultul obiectelor ori fixațiile obsesive. Descrie argumente, discursuri sau cercetători care militează pentru restabilirea priorității relațiilor umane autentice în fața obsesiilor materiale ori sexuale.