#dialect

• baftă — Șansă neașteptată, conjunctură extrem de favorabilă sau noroc chior în realizarea unui obiectiv ori scăparea dintr-un impas; succes dobândit adesea fără un efort susținut. Termenul este utilizat intens în limbajul curent și colocvial, servind atât ca urare de succes înaintea unei încercări, cât și ca constatare a unei reușite nesperate.
• baftache — Termen argotic utilizat pentru a desemna o persoană considerată norocoasă în mod exagerat sau care profită constant de conjuncturi favorabile fără a depune efort; individ oportunist care mizează exclusiv pe șansă sau baftă. Într-un sens secundar, cuvântul poate fi folosit ca apelativ ironic sau familiar pentru un bărbat lăudăros care se mândrește cu reușitele sale conjuncturale.
• baftan — Termen argotic utilizat pentru a desemna o persoană care are un noroc colosal, un individ extrem de baftos sau un lider informal într-un grup clandestin care reușește întotdeauna să scape din situațiile dificile datorită șansei chioare. În sens extins sau regional, poate descrie un individ lăudăros, cu o statură impunătoare, care epatează prin câștigurile sale obținute fără efort.
• baftos — Care are baftă sau noroc; persoană favorizată în mod constant de hazard ori de împrejurări; om norocos. Termenul aparține registrului colocvial-urban și descrie un individ care depășește obstacolele sau obține victorii importante mizând mai degrabă pe șansă decât pe o pregătire metodică.
• băgic — Termen regional rar, utilizat în unele graiuri rurale pentru a desemna un băiat mic, un copilaș sau un frate mai mic; variantă hipocoristică sau diminutivală derivată din apelative familiale combinate. La nivel contextual, în anumite comunități izolate, termenul putea descrie și un obiect de dimensiuni reduse, un dop improvizat ori o mică pană de lemn folosită pentru fixarea uneltelor agricole.
• bahadârcă — Termen regional rar și peiorativ, utilizat în anumite graiuri din sudul sau estul României pentru a descrie o femeie certăreață, guralivă, rea sau neîngrijită; femeie vulgară care provoacă scandaluri în comunitate. La nivel contextual arhaic, cuvântul putea face referire și la o epavă de obiect, la o structură veche, dărăpănată și zgomotoasă sau la o unealtă uzată care nu mai funcționează corect.
• bahadîrcă — Termen regional rar și peiorativ, utilizat în anumite graiuri din sudul sau estul României pentru a descrie o femeie certăreață, guralivă, rea sau neîngrijită; femeie vulgară care provoacă scandaluri în comunitate. La nivel contextual arhaic, cuvântul putea face referire și la o epavă de obiect, la o structură veche, dărăpănată și zgomotoasă sau la o unealtă uzată care nu mai funcționează corect.
• bâhâire — Acțiunea de a bâhâi și rezultatul ei; procesul tradițional prin care semințele, cerealele sau recoltele de leguminoase sunt vânturate și scuturate pentru a fi separate de pleavă, praf și resturi vegetale uscate. În paralel, în sens subdialectal, termenul desemna starea de agitație compactă, mișunarea continuă dintr-un spațiu închis ori foiala zgomotoasă a unei mulțimi de oameni adunate la un târg.
• bâhâit — Ca substantiv, reprezintă zgomotul caracteristic produs de vânturarea cerealelor, murmurul înfundat al unei mulțimi compacte sau un icnet ușor cauzat de efort. Ca adjectiv sau participiu, descrie un spațiu arhiplin, ticsit, care mișună de ființe sau mărfuri, ori o cantitate de semințe complet curățată de pleavă.
• bahamet — Termen regional foarte rar sau formă coruptă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a descrie o cantitate mare de lucruri amestecate, o adunătură dezordonată de obiecte vechi ori o stare de confuzie generalizată în gospodărie; harababură. La nivel contextual în subdialectele vechi, cuvântul putea fi o adaptare populară sau o poreclă aplicată unui obiect greoi, de formă bizară, care încurca spațiul de locuit.
• baharaucă — Termen regional foarte rar, utilizat în unele graiuri din estul sau nord-estul României pentru a desemna o unealtă rudimentară, un obiect vechi, straniu sau o mașinărie improvizată care funcționează cu dificultate și face mult zgomot; de asemenea, poate fi o variantă fonetică alterată sau o poreclă atribuită unei femei guralive ori unei haine greoaie de iarnă. La nivel de jargon rural, termenul evocă ceva de calitate slabă sau o vechitură.
• bahaș — Termen regional rar, utilizat în unele graiuri rurale pentru a descrie un adăpost improvizat, o colibă mică din crengi și paie folosită de păstori sau paznicii de vii, ori o cutie veche din lemn destinată depozitării uneltelor uzate; de asemenea, poate fi o variantă fonetică alterată a unor termeni de argou regionali. La nivel contextual, cuvântul evocă o structură simplă, rudimentară sau de calitate slabă.
• bahius — Termen regional foarte rar sau formă alterată întâlnită în graiurile arhaice, folosit în trecut ca poreclă depreciativă pentru o persoană mare, greoaie, leneșă sau permanent amețită de băutură; de asemenea, poate fi o variantă ironică adaptată local, cu trimitere directă sau contaminare lingvistică din termenul 'bahic' ori din numele zeului Bacchus. La nivel structural, evocă un personaj neserios sau un petrecăreț.
• bâhlă — Termen popular regional, folosit cu precădere în graiul moldovenesc pentru a desemna o baltă mică, o acumulare izolată de apă stătută și murdară sau o băhlitură mâloasă care emană un miros neplăcut din cauza descompunerii materiilor organice. În sens figurat și literar, cuvântul exprimă o stare de mâhnire adâncă, o tristețe apăsătoare ori o mohoreală sufletească asociată simbolic cu imaginea unei ape întunecate și nemișcate.
• bâhlire — Acțiunea de a se bâhli și rezultatul ei; procesul biologic și chimic prin care o masă de apă stătătoare sau un alt lichid organic se alterează, degenerează și capătă un miros greu, respingător din cauza stagnării prelungite. În sens extins, termenul definește stricarea, clocirea sau degradarea alimentelor ori a materialelor organice păstrate în medii lipsite de aerisire adecvată.
• bâhlit — Care s-a clocit, s-a împuțit sau s-a alterat din cauza stagnării și lipsei de aerisire (despre ape, sucuri vegetale, lapte sau alte lichide). În sens extins, se aplică obiectelor, hainelor sau spațiilor care emană un miros greu și înțepător de mucegai sau materie organică aflată în descompunere umedă.
• băhliță — Termen popular regional folosit în anumite zone ale țării pentru a desemna o plantă de dimensiuni mici din flora spontană sau, alternativ, o pasăre mică de baltă cu penaj modest. În sens figurat și local, cuvântul poate descrie o persoană firavă, mică de statură ori o femeie guralivă și agitată din comunitățile rurale.
• bahmet — Termen regional foarte rar sau formă coruptă arhaică utilizată în anumite graiuri pentru a descrie o cantitate mare de lucruri amestecate, o adunătură dezordonată de obiecte vechi ori o stare de confuzie generalizată în gospodărie; harababură. La nivel contextual în subdialectele vechi, cuvântul putea fi o adaptare populară sau o poreclă aplicată unui obiect greoi, de formă bizară, care încurca spațiul de locuit.
• băhnire — Acțiunea de a se băhni și rezultatul ei; procesul prin care materialele organice, hainele sau furajele prind un miros greu, neplăcut de stătut și mucegai din cauza expunerii prelungite la umezeală și a lipsei de aerisire. În paralel, în sens fiziologic și local, termenul poate desemna un efort respirator zgomotos, un acces de tuse înfundată sau gâfâiala unei persoane obosite.
• băhnit — Care a prins un miros greu, neplăcut, de stătut, de mucegai sau de clocit, din cauza umezelii și a lipsei de aerisire (despre fân, haine sau încăperi). În sens fiziologic regional, termenul descrie o persoană care gâfâie, care are o tuse înfundată sau o respirație îngreunată din cauza oboselii ori a bolii.