#disc

• ab intestat — Expresie de origine latină utilizată în medicina legală și expertizele psihiatrice care înseamnă 'fără testament'. Se referă la succesiunea sau moștenirea lăsată de o persoană care a decedat fără a lăsa un testament valid. În context clinic, comisiile medico-legale analizează des dosarele de succesiune ab intestat pentru a evalua dacă pacientul suferea de demență sau alte afecțiuni neuropsihice care l-au împiedicat să își exprime dorințele testamentare înainte de deces.
• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• Ab irato — Expresie latină tradusă prin 'la mânie' sau 'sub impulsul furiei'. În psihopatologie, psihologia clinică și psihiatria medico-legală, termenul descrie acte, declarații sau agresiuni comise în timpul unui afect puternic, când starea emoțională intensă (furia oarbă, criza de furie) îngustează temporar câmpul conștiinței și reduce capacitatea pacientului de a-și controla impulsurile sau de a evalua consecințele acțiunilor sale.
• ab uno disce omnes — Expresie latină extrasă din Eneida lui Virgiliu, însemnând literal 'de la unul singur învață să-i cunoști pe toți'. În context clinic și epidemiologic, este utilizată pentru a descrie un caz tipic sau un eșantion reprezentativ dintr-o populație, sugerând că analiza detaliată a unui singur subiect caracteristic permite înțelegerea manifestărilor generale ale unei întregi patologii sau epidemii.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abandona — A părăsi pe cineva în mod voit, rupând legăturile de îngrijire sau afecțiune; a renunța la o activitate, la o terapie sau la un obiectiv. În medicina comportamentală, se folosește frecvent pentru a descrie situația în care un pacient întrerupe prematur un tratament medical esențial sau un program de reabilitare.
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdicare — Actul sau procesul prin care o persoană renunță formal la un drept, o funcție administrativă sau o responsabilitate juridică, analizat în psihiatria medico-legală din perspectiva integrității discernământului. În psihopatologia voinței, termenul desemnează suspendarea dinamică a funcțiilor executive ale eului, determinând apariția stărilor de apatie profundă, neajutorare învățată sau capitulare psihică în fața stresului traumatic major.
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abdicațiune — Variantă arhaică și etimologică pentru termenul 'abdicare' sau 'abdicație', utilizată frecvent în textele medico-legale românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În contextul expertizării alienaților, cuvântul desemna actul formal prin care un individ își abandona funcțiile civile sau patrimoniul, validitatea acestui act fiind contestată în instanță pe baza dovezilor de alienație mintală, manie sau tulburări cognitive severe.
• ablepsie — Concept abstract utilizat în filozofie și psihologia socială pentru a desemna orbirea mentală, lipsa de discernământ, incapacitatea totală de a percepe sau înțelege un adevăr evident ori o realitate factuală; stare de obtuzitate intelectuală profundă provocată de dogmatism sau prejudecăți. Spre deosebire de neștiință, termenul subliniază un blocaj cognitiv autoindus sau sistemic care împiedică reflecția critică.
• abreacție — (Psihanaliză) Descărcare emoțională eliberatoare prin care un individ se eliberează de tensiunea unui traumatism psihic refulat, retrăind în mod conștient evenimentul inițial și stările afective legate de acesta.
• academic — Un atribut definitoriu pentru tot ceea ce aparține sau este strâns legat de o academie, de mediul universitar sau de comunitatea înaltă a cercetătorilor. În plan lingvistic și metodologic, termenul descrie un stil de exprimare caracterizat prin rigoare logică absolută, obiectivitate nepărtinitoare, utilizarea unui vocabular elevat și absența elementelor emoționale. Într-un sens secundar, uneori peiorativ, poate face referire la ceva pur teoretic, formal sau convențional, rupt de realitatea practică imediată.
• academicește — Un mod de manifestare, exprimare sau acțiune care respectă cu strictețe normele, rigoarea și uzanțele specifice unei academii sau mediului universitar de elită. Folosit cu precădere în analiza discursului, adverbul indică o tratare savantă, formală și obiectivă a unui subiect, caracterizată printr-un limbaj elevat, argumentație densă și distanțare critică. În contexte sociale, poate descrie un comportament de o politețe sobră, conformă etichetei intelectuale înalte.
• acalculie — Deficit neurologic clinic sau neuropsihologic caracterizat prin pierderea dobândită a capacității de a efectua operații aritmetice simple sau de a înțelege conceptele matematice fundamentale, survenit în urma unei leziuni cerebrale organice (afectând de regulă lobul parietal stâng). Spre deosebire de discalculie, care este o tulburare de dezvoltare congenitală, acalculia reprezintă o perturbare cognitivă secundară unui traumatism, accident vascular cerebral sau proces neurodegenerativ.
• actinologie — Ramură interdisciplinară a științei care se ocupă cu studiul structural și teoretic al radiațiilor luminoase și electromagnetice (în special din spectrul ultraviolet și cel vizibil de unde scurte) și al efectelor chimice, fotochimice sau biologice pe care acestea le produc asupra corpurilor expuse. Actinologia înglobează principii din fizica optică, fotochimie și biofizică pentru a analiza modul în care fluxurile radiante interacționează cu materia organică și anorganică.
• activistic — Care aparține activismului sau activiștilor, privitor la activism; care manifestă caracteristicile unei implicări militante, dinamice și orientate structural spre producerea unor schimbări sociale, legislative ori politice. Descrie un comportament, discurs sau demers bazat pe acțiune directă în spațiul public.
• acvaplanistă — Forma de feminin a termenului acvaplanist; femeie sportivă sau practicantă a sporturilor nautice de agrement care glisează cu viteză pe apă, menținându-și echilibrul în picioare pe un acvaplan tractat. Această atletă combină forța fizică cu eleganța mișcărilor pentru a controla traiectoria plăcii sub acțiunea directă a curenților hidrodinamici.
• adecă — Formă populară, regională sau arhaică a adverbului 'adică'; utilizată în text pentru a introduce o explicație, o lămurire, o precizare sau o concluzie logică referitoare la un enunț anterior. Acest conector discursiv are rolul de a reformula un concept într-o manieră mai accesibilă, fiind des întâlnit în textele cronicarilor și în graiurile regionale contemporane.