#fixat

• atrioseptopexie — Intervenție chirurgicală de corecție care constă în fixarea operatorie sau ancorarea septului interatrial pentru a corecta un defect structural congenital, o deplasare anatomică ori o instabilitate septală. Acest procedeu chirurgical restabilește integritatea structurală a peretelui despărțitor dintre cele două atrii, prevenind amestecul anormal al sângelui arterial cu cel venos.
• autotrof — Organism viu capabil să își sintetizeze singur substanțele organice necesare hrănirii și dezvoltării din compuși anorganici simpli (precum dioxidul de carbon și apa), utilizând o sursă externă de energie. În funcție de originea energiei folosite, aceste organisme se clasifică în fotoautotrofe, care folosesc lumina solară prin fotosinteză (plantele verzi, algele), și chimioautotrofe, care utilizează energia chimică rezultată din oxidarea unor substanțe minerale.
• autotrofie — Proprietate, calitate sau mod de viață al organismelor autotrofe, caracterizat prin capacitatea fiziologică de a-și sintetiza singure substanțele organice necesare hrănirii și dezvoltării din compuși anorganici simpli, folosind o sursă externă de energie (luminoasă sau chimică). Acest fenomen reprezintă fundamentul energetic al majorității ecosistemelor terestre și acvatice, asigurând fixarea carbonului în biosferă.
• azotobacter — Gen de bacterii aerobe, mobile, de formă ovală sau sferică, ce trăiesc liber în sol și au capacitatea remarcabilă de a fixa azotul atmosferic molecular direct în compuși organici asimilabili de către plante, fără a stabili o relație de simbioză cu rădăcinile acestora; este utilizat pe scară largă în bioagricultură ca bioîngrășământ pentru stimularea fertilității solului.
• azotobacterian — Care se referă la genul de bacterii Azotobacter, care aparține acestuia sau este produs de activitatea metabolică a acestor microorganisme; se folosește adesea pentru a descrie preparate biologice, culturi de laborator sau procese de fixare nesimbiotică a azotului din sol.
• azotobacterie — Denumire generică utilizată în vorbirea tehnică sau regională pentru orice bacterie care aparține genului Azotobacter; microorganism aerob capabil de fixare nesimbiotică a azotului molecular direct din aer în straturile superficiale ale solului.
• azotobacterin — Preparat bacterian sau îngrășământ biologic obținut pe bază de culturi pure de Azotobacter chroococcum ori alte bacterii capabile să fixeze azotul molecular din atmosferă. Acesta este aplicat pe semințe sau direct în sol pentru a îmbunătăți nutriția azotată a plantelor, stimulând activitatea biologică a rizosferei și sporind productivitatea culturilor agricole fără aport de substanțe chimice de sinteză.
• bacteriopexic — Care servește la fixarea sau reținerea bacteriilor; privitor la capacitatea unor celule sau țesuturi de a capta și imobiliza microorganismele procariote pentru a le neutraliza. În sens fiziologic, proprietățile bacteriopexice sunt specifice macrofagelor și celulelor sistemului reticuloendotelial (cum sunt celulele Kupffer din ficat), reprezentând o primă barieră defensivă înainte de distrugerea enzimatică a patogenului.
• bacteriopexie — Fenomen biologic constând în fixarea, captarea sau reținerea bacteriilor de către anumite celule (în special macrofage și histiocite) sau organe cu rol fagocitar, fără ca acestea să fie neapărat distruse imediat. În sens imunitar, bacteriopexia reprezintă o etapă esențială de epurare a fluxului sangvin și limfatic, prin care corpul izolează temporar focarele infecțioase și previne diseminarea sistemică a microbilor.
• bacterioriză — Asociație simbiotică stabilă formată între rădăcinile unor plante superioare și anumite bacterii din sol, în special cele fixatoare de azot (cum sunt speciile de Rhizobium). În sens fiziologic, această structură ecologică permite plantelor (mai ales leguminoaselor) să asimileze azotul atmosferic transformat de bacterii în compuși accesibili, în timp ce microorganismele primesc carbohidrați rezultați din fotosinteză.
• bacteroid — Formă modificată, mărită și adesea ramificată pe care o adoptă celulele bacteriene fixatoare de azot (cum sunt cele din genul Rhizobium) după ce pătrund în interiorul celulelor gazdă din nodozitățile plantelor leguminoase. În sens fiziologic, stadiul de bacteroid reprezintă faza metabolică activă în care microorganismul își pierde peretele celular rigid și începe să sintetizeze complexul enzimatic nitrogenază, responsabil pentru fixarea azotului.