#foc

• asfixiant — Care provoacă asfixia, determinând oprirea respirației și sufocarea prin împiedicarea pătrunderii oxigenului în plămâni ori în țesuturi; gaz, mediu sau climat periculos care anulează oxigenarea sângelui. Acest fenomen structural biochimic se întâlnește în cazul emisiilor industriale toxice sau în spațiile închise unde acumularea de dioxid de carbon devine letală.
• asfixiare — Acțiunea de a asfixia și rezultatul ei; stare patologică gravă cauzată de scăderea bruscă a oxigenului și acumularea de dioxid de carbon în organism, ducând la pierderea cunoștinței și stop respirator. Acest proces structural poate surveni prin strangulare, înec, blocarea mecanică a căilor aeriene sau inhalarea unor gaze toxice, necesitând manevre de prim ajutor imediate.
• asfixiat — Care suferă de asfixie; persoană sau organism aflat în stare de sufocare clinică din cauza lipsei acute de oxigen și a acumulării de dioxid de carbon în sânge. La nivel structural și biologic, descrie starea țesuturilor blocate respirator din cauza inundării căilor aeriene, a inhalării de gaze toxice sau a strangulării, necesitând manevre imediate de resuscitare pulmonară.
• asfixic — Care provoacă asfixia, referitor la asfixie sau care prezintă trăsăturile clinice ale acesteia; sufocant. În sens structural și patologic, descrie factori chimici, gaze, fenomene obstructive sau stări respiratorii anormale care blochează pătrunderea aerului în plămâni ori oxigenarea corectă a sângelui.
• asfixie — Stare patologică gravă cauzată de scăderea bruscă a oxigenului din sânge și acumularea excesivă de dioxid de carbon în organism, manifestată prin suspendarea funcției respiratorii și sufocare. Acest fenomen structural-fiziologic poate fi provocat de cauze mecanice externe, cum ar fi strangularea, înecul sau introducerea unui corp străin în căile aeriene, precum și de inhalarea unor gaze toxice, necesitând măsuri imediate de resuscitare cardio-respiratorie.
• asfixiere — Acțiunea de a asfixia și rezultatul ei; procesul dinamic de sufocare sau de suprimare a funcției respiratorii prin blocarea accesului aerului către plămâni. Spre deosebire de termenul pur medical 'asfixie' (care descrie starea patologică finală), asfixierea pune accentul pe mecanismul sau evenimentul declanșator, fiind utilizată des în rapoartele de urgență, criminalistică sau protecție civilă.
• asiduitate — Calitatea de a fi asiduu; stăruință încordată, sârguință constantă, perseverență neobosită și regularitate riguroasă în îndeplinirea unei munci, a unei obligații sau în frecventarea unui loc. Această virtute structurală reflectă un angajament profund și delicat, fiind un pilon esențial în obținerea succesului academic ori profesional prin efort sistematic și disciplină zilnică.
• asmă — Formă populară, regională sau arhaică pentru termenul medical 'astm' (afecțiune respiratorie cronică caracterizată prin dificultăți severe de respirație, sufocare și tuse, cauzată de spasmul bronhiilor); în sens larg sau figurat, descrie o stare de sufocare, o gâfâială puternică provocată de un efort fizic intens ori de o emoție copleșitoare.
• astmă — Variantă fonetică și lexicografică acceptată pentru substantivul neutru 'astm'; boală cronică inflamatorie a aparatului respirator caracterizată prin episoade paroxistice de sufocare, îngustarea reversibilă a calibrului bronhiilor și hipersecreție de mucus. În limbajul popular sau în literatura medicală mai veche, termenul este utilizat pe larg la genul feminin pentru a descrie aceleași manifestări clinice de respirație greoaie, tuse convulsivă și dispnee expiratorie.
• astrofotografic — Care aparține astrofotografiei, privitor la astrofotografie; care se referă la tehnicile, echipamentele sau procesele utilizate pentru fotografierea corpurilor cerești și a fenomenelor cosmice. Acest termen descrie de asemenea instrumentele optice (cum ar fi lunetele sau telescoapele) proiectate special pentru a proiecta o imagine plană și corectată cromatic direct pe senzorul unei camere digitale.
• atătând — Formă de gerunziu învechită, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a ațâța' (scris și sub variantele atâța / atăța). Exprimă o acțiune continuă desfășurată în trecut sau prezent prin care se întreține focul, se stimulează arderile ori, în sens figurat, se incită, se provoacă, se stimulează sau se instigă o persoană ori un grup la revoltă, ură, pasiune ori conflict.
• atențional — Care aparține atenției, care se referă la procesele de concentrare, selectare și orientare a conștiinței; legat direct de funcția cognitivă a atenției. În neuropsihologia teoretică și experimentală, termenul califică rețelele neuronale, mecanismele cerebrale, deficitele sau resursele mintale implicate în procesarea selectivă a stimulilor din mediul înconjurător.
• aținta — A îndrepta privirea, gândul sau atenția în mod fix, stăruitor și concentrat către un anumit punct, obiect sau obiectiv; a ținti direct. Când este utilizat reflexiv, exprimă acțiunea unei persoane de a se focaliza mental ori vizual asupra unei ținte, devenind complet absorbit de aceasta și ignorând stimulii perturbatori din jur.
• ațintare — Acțiunea de a aținta și rezultatul ei; fixarea stăruitoare și nemișcată a privirii, a gândului sau a unui dispozitiv de tragere către un punct fix ori un obiectiv determinat. În textele vechi și poetice, termenul descrie starea de concentrare absolută sau focalizarea spirituală profundă asupra unui ideal, ignorând orice element perturbator din mediul exterior.
• ațintat — Privit sau îndreptat în mod fix, stăruitor și nemișcat către o țintă; focalizat, concentrat. Se aplică în special ochilor, privirii sau gândurilor care rămân captive asupra unui detaliu, unei persoane ori unui ideal, sugerând o stare de uimire, de profundă meditație, de suspans sau de determinare neclintită.
• aținti — A îndrepta privirea, ochii, gândurile, atenția sau un obiect (o armă, un aparat) în mod fix, stăruitor și concentrat către un punct precis ori un scop determinat. Când este utilizat reflexiv, exprimă acțiunea unei persoane de a-și canaliza întreaga energie mentală sau vizuală asupra unui obiectiv, devenind insensibilă la distragerile din jur.
• ațintire — Acțiunea de a aținta sau de a aținti și rezultatul ei; fixarea stăruitoare și nemișcată a privirii, a gândului sau a unui dispozitiv de tragere către un punct fix ori un obiectiv determinat. În textele vechi și poetice, termenul descrie starea de concentrare absolută sau focalizarea spirituală profundă asupra unui ideal, ignorând orice element perturbator din mediul exterior.
• ațintit — Privit sau îndreptat în mod fix, stăruitor și nemișcat către o țintă; focalizat, concentrat. Se aplică în special ochilor, privirii sau gândurilor care rămân captive asupra unui detaliu, unei persoane ori unui ideal, sugerând o stare de uimire, de profundă meditație, de suspans sau de determinare neclintită.
• ațița — A înteți focul prin mișcarea jarului sau adăugarea de combustibil; a face să ardă mai tare. În sens figurat, înseamnă a provoca, a stimula sau a intensifica o stare de spirit, o pasiune, o ceartă sau o revoltă; a instiga o persoană împotriva alteia sau a se lăsa cuprins de un sentiment violent de ură, mânie ori dorință.
• autodisciplină — Capacitatea unei persoane de a-și controla sentimentele, dorințele sau comportamentul și de a acționa conform propriilor convingeri și planuri, în ciuda tentațiilor imediate sau a stărilor de lene; starea interioară de ordine și rigoare personală.