#foc

• archebuză — Armă de foc individuală, portabilă, cu țeavă lungă și fitil, inventată în secolul al XV-lea, fiind una dintre primele arme de foc utilizate pe scară largă în infanteria europeană. Din punct de vedere structural, era grea, se încărca prin sfredelul țevii (pe la gură) și avea un recul puternic, fiind sprijinită adesea pe un suport furcat în timpul tragerii.
• arde — A fi distrus sau mistuit de foc, a se afla în stare de combustie, emițând căldură și lumină; a supune un obiect acțiunii unei temperaturi ridicate (coacere, calcinare, sterilizare). În sens medical sau fiziologic, înseamnă a produce o senzație de usturime, febră puternică ori durere acută asemănătoare unei arsuri termice, iar în sens figurat exprimă o dorință intensă, pasiune mistuitoare ori grabă extremă.
• ardent — Care este arzător, fierbinte sau care arde cu o flacără intensă; înfocat, pasional, plin de zel, entuziasm sau devotament mistuitor. În sens figurat și literar, descrie o trăire spirituală profundă, o dorință vie ori o manifestare afectivă caracterizată printr-o intensitate structurală maximă și o fervoare care nu poate fi domolită cu ușurință.
• ardeoane — Variantă regională sau formă de plural arhaică utilizată în anumite graiuri rurale pentru a desemna porțiuni de teren, miriști sau zone de vegetație uscată care au fost supuse incendierii controlate (arderi) pentru curățare sau fertilizare; de asemenea, poate descrie resturile carbonizate ori cenușa rezultată în urma unui incendiu. În sens structural-etnografic, termenul reflectă practicile agricole tradiționale de igienizare a pășunilor prin intermediul focului.
• ardere — Acțiunea de a arde și rezultatul ei; reacție chimică exotermă de oxidare rapidă a unei substanțe combustibile în prezența unui comburant, însoțită structural de degajare de căldură, fum și emisie de lumină sub formă de flacără. În fiziologie și biochimie, reprezintă procesul metabolic de oxidare celulară a nutrienților pentru producerea de energie vitală.
• arel — Termen mistic sau livresc de origine ebraică, utilizat în textele ezoterice și cabalistice timpurii pentru a desemna un înger al focului, o entitate angelică superioară asociată cu lumina pură sau duhurile puternice care guvernează elementele naturii. În sens structural și simbolic, cuvântul face referire la conceptul de putere celestă invincibilă și protecție divină, fiind integrat sporadic în literatura religioasă sau apocrifă medievală.
• arma — Dispozitiv, aparat, unealtă sau instrument fabricat ori adaptat structural pentru a ataca, a răni, a distruge ființe vii sau pentru a neutraliza obiective materiale; categorie sau specialitate militară dintr-o armată (ex: infanterie, artilerie); (figurat) mijloc de luptă ideologică, metodă strategică, argument puternic sau resursă folosită de o persoană pentru a-și atinge un scop ori pentru a se apăra într-o dispută.
• armistiție — Variantă arhaică, regională sau formă gramaticală mai veche utilizată în trecut pentru substantivul neutru 'armistițiu', desemnând un acord oficial de încetare temporară a ostilităților militare între două sau mai multe părți aflate în război. În limba română modernă, forma este considerată învechită și nerecomandată conform normelor academice actuale, fiind înlocuită complet de varianta neutră oficială.
• armistițiu — Acord juridic și militar oficial convenit între statele sau părțile aflate în conflict, prin care se stabilește suspendarea temporară sau pe termen lung a operațiunilor militare și a actelor de război; încetarea focului. Acest act reprezintă un pas politic și diplomatic major, servind adesea ca bază preliminară pentru negocierea unui tratat final de pace, fiind guvernat de reguli stricte de drept internațional.
• ars — Care a suferit acțiunea distructivă sau transformatoare a focului, a căldurii intense sau a unei substanțe chimice corozive; carbonizat, distrus prin combustie. În sens medical, descrie țesuturile organice afectate de o arsură; în sens larg și figurat, se referă la o persoană păgubită, înșelată grav sau marcată profund de o pasiune intensă ori suferință sufletească.
• arse — Formă de plural (feminin și neutru) a adjectivului 'ars'; care a suferit acțiunea focului, a căldurii excesive sau a unor substanțe chimice corozive, prezentând urme de combustie, carbonizare sau degradare termică. În sens figurat, descrie persoane profund afectate de pasiuni intense, păgubite în mod repetat de destin ori lipsite complet de resurse financiare.
• Arsineasa — Toponim sau hidronim românesc regional, identificând o formă de relief (vale, deal, poiană) sau un curs de apă de dimensiuni mici, a cărui denumire arhaică este derivată structural de la rădăcina substantivului 'arsă' sau a adjectivului 'ars', asociat istoric cu incendieri de păduri pentru extinderea pășunilor ori cu zone afectate de secete severe. Acest nume este păstrat în memoria comunităților rurale montane și subcarpatice, reflectând practici agrare străvechi de defrișare prin foc.
• arsoi — Termen augmentativ regional utilizat pentru a descrie un incendiu de proporții uriașe, o arsură extinsă sau un loc puternic pârjolit de flăcări; în context arheologic și istoric local, poate desemna o zonă structurală dintr-o veche așezare ce prezintă urme masive de calcinare și vetre de ardere de mari dimensiuni. Termenul este rar, fiind o structură derivată cu valoare expresivă utilizată pentru a amplifica ideea de distrugere sau transformare prin acțiunea violentă a focului.
• artificiu — Procedeu ingenios, adesea subtil ori meșteșugit, utilizat pentru a depăși o dificultate tehnica, a demonstra o teză sau a masca un defect; de asemenea, desemnează un amestec pirotehnic (foc de artificii) destinat spectacolelor vizuale festive. În logică ori retorică, reprezintă o stratagemă sau un argument formal folosit pentru a convinge ori a induce în eroare auditoriul.
• artifițier — Variantă fonetică regională, hibridă sau arhaică rară pentru termenul 'artificier', utilizată în anumite graiuri din spațiul lingvistic românesc pentru a desemna o persoană specializată în manipularea explozivilor, fabricarea amestecurilor pirotehnice sau organizarea focurilor de artificii. În trecut, în mediul rural sau industrial balcanic, termenul identifica meșterul pirotehnist care pregătea încărcăturile structurale pentru dinamitarea rocilor în cariere sau mine.
• artilere — Formă arhaică de plural pentru piesele de artilerie sau, în sens livresc rar, termen colectiv învechit ce desemna gurile de foc (tunurile) utilizate de o armată. De asemenea, poate reprezenta o variantă regională sau istorică timpurie asociată cu logistica și structura bateriilor grele înainte de standardizarea modernă a vocabularului militar.
• artileri — Formă veche sau regională de plural utilizată pentru desemnarea ansamblului pieselor de artilerie sau a unităților de tragere grele din cadrul unei armate. În documentele administrative din secolele trecute, termenul definea gurile de foc repartizate unei divizii sau fortificații înainte de standardizarea modernă a declinărilor lingvistice militare.
• arzoiu — Un termen regional cu caracter augmentativ și peiorativ, utilizat în unele graiuri populare pentru a descrie un foc uriaș, un incendiu violent sau o arșiță extremă; de asemenea, în onomastica rurală veche, servea ca poreclă sau nume propriu atribuit unei persoane iute la mânie, pasionale sau cu o fire aprinsă, ori cuiva care a suferit de pe urma unui pârjol.
• arzuliu — Un termen regional și poetic folosit în anumite texte folclorice sau comunități rurale izolate pentru a descrie un obiect, o culoare ori o manifestare naturală care are o nuanță roșiatică, lucitoare, incandescentă sau care amintește de reflexiile vii ale flăcărilor; în sens figurat, definește o stare sufletească plină de înfocare, pasiune aprinsă ori nerăbdare arzătoare.
• asfixia — A provoca asfixia, a întrerupe pătrunderea oxigenului în plămâni sau în țesuturi, determinând oprirea respirației și sufocarea din cauza lipsei de aer ori a inhalării de gaze toxice. Când este utilizat la forma reflexivă ('a se asfixia'), definește acțiunea accidentală sau voluntară a unui organism de a se sufoca, conducând la o hipoxie severă sau anoxie celulară structurală.