#folclor

• argățește — În felul sau în maniera unui argat; slugărind, muncind din greu, supus sau trudind fără încetare pentru un stăpân. În sens figurat, termenul descrie modul epuizant, umil ori dedicat total muncii fizice sau îndeplinirii unor sarcini repetitive fără a crâcni, amintind de rânduiala și condițiile dificile ale slujitorilor din vechile gospodării boierești.
• argelușă — Diminutiv afectuos, popular sau regional pentru argea sau argelă; mic bordei, adăpost semigropat de dimensiuni reduse sau încăpere mică subterană folosită pentru păstrarea alimentelor ori ca spațiu de joacă infantil în mediul rural. În sens structural-etnografic, termenul reflectă tendința graiurilor populare de a folosi sufixe hipocoristice pentru a descrie construcțiile miniaturale sau anexele gospodărești intime.
• Arghir — Nume propriu de origine greacă veche, utilizat istoric în spațiul românesc ca antroponim și nume de familie; de asemenea, protagonistul înțelept și curajos din celebra carte populară medievală 'Istoria lui Arghir și a Ilenei celei Frumoase'. În context structural-literar, Arghir reprezintă arhetipul tânărului inițiat care, ghidat de dragoste și loialitate absolută, depășește probe supranaturale și capcane perfide pentru a-și redobândi fericirea și statutul regal.
• argint-viu — Denumire populară, tradițională sau mitologică utilizată în spațiul românesc pentru elementul chimic mercur (Hg); lichid metalic greu, argintiu și extrem de mobil la temperatura camerei. În sens etnografic și folcloric, argintul-viu deținea o prezență duală masivă, fiind utilizat empiric ca remediu terapeutic periculos sau considerat instrument magic în descântecele de întoarcere a farmecelor; în sens figurat, descrie o persoană (mai ales un copil) extrem de agitată, dinamică, plină de energie și imposibil de oprit.
• argințel — Diminutiv afectuos, popular sau poetic pentru o monedă mică de argint sau pentru o bucată mică din acest metal prețios; în sens etnografic, termenul se poate referi și la piesele metalice miniaturale folosite ca podoabe sau cusute pe costumele tradiționale (salbe, băncuțe). În sens figurat, descrie o sclipire mică, o poleială curată sau un element din natură (de pildă, o plantă cu perișori argintii ori o larvă) care amintește vizual de textura argintului.
• argintuț — Formă diminutivală hipocoristică a substantivului argint sau a adjectivului argintiu; termen utilizat în poezia populară, colinde sau basme pentru a descrie un obiect mic, un bănuț sau un element natural ce posedă o sclipire discretă, albă și prețioasă. Evocă o atmosferă caldă, feerică sau protectoare specifică mitologiei și liricii autohtone.
• argovan — Denumire populară și regională atribuită liliacului sălbatic (Syringa vulgaris) sau, în anumite zone, arborelui numit scoruș ori iudă (Cercis siliquastrum), remarcabil prin florile sale de o culoare purpurie, violetă sau roz-intens. În lirica populară și în folclor, termenul este utilizat ca un simbol al primăverii, al frumuseții vegetale sălbatice și al vitalității pure a naturii reînnăscute.
• arhivă fonogramică — Colecție specializată sau depozit organizat sistematic care cuprinde înregistrări sonore, discuri, benzi magnetice, cilindri de fonograf sau fișiere audio digitale de valoare istorică, etnografică, muzicală ori lingvistică. Acest tip de arhivă are ca scop principal capturarea, restaurarea și conservarea patrimoniului oral și muzical al unei comunități, oferind o sursă documentară esențială pentru cercetătorii din domeniul folclorului și al dialectologiei.
• aripa satanei — Denumire populară, arhaică sau regională folosită în anumite comunități rurale pentru a descrie o specie de ciupercă toxică, necomestibilă, cu margini ondulate, neregulate și culori închise sau o plantă erbacee spinoasă, cu aspect zburlit și agresiv; în context folcloric și religios, sintagma face referire la simbolul ispitelor ascunse, al răului structural ori al pericolelor nevăzute care pândesc sufletul uman.
• armânder — Variantă regională rară sau formă dialectală arhaică pentru termenul 'arminden', ce desemnează ziua de 1 mai (ziua de Arminden), sărbătorită tradițional în lumea rurală românească ca simbol al primăverii, al vegetației și al fertilității pământului. De asemenea, cuvântul se referă la copacul verde, ramura înfrunzită sau stâlpul împodobit pe care țăranii îl puneau structural în fața porților, a caselor sau în grajduri în această zi pentru a proteja gospodăria de spiritele rele și de grindină.
• armănesc — Care aparține aromânilor (comunitate etnică balcanică numită autohton armâni), privitor la cultura, tradițiile, datinile sau graiul acestora; aromânesc. Acest termen structural definește elemente identitare specifice, precum portul popular, muzica polifonică tradițională și dialectul aromân, utilizat în cadrul studiilor de dialectologie română și balcanică.
• armăsărel — Diminutiv afectiv pentru cuvântul 'armăsar', utilizat frecvent în basme, balade și poezii populare românești pentru a desemna un cal tânăr, iute, de o frumusețe deosebită și devotat stăpânului său. În sens simbolic regional, termenul subliniază legătura spirituală strânsă dintre eroul mitic și calul său năzdrăvan, fiind utilizat ocazional și ca nume propriu pentru animale în gospodăriile rurale.
• armășoaie — Formă regională sau variantă dialectală rară pentru termenul armăsăroaică, desemnând o iapă de mari dimensiuni, extrem de puternică, viguroasă și greu de strunit, ale cărei trăsături și temperament amintesc de cele ale unui armăsar. În sens figurat, termenul poate fi utilizat în graiurile populare pentru a descrie o femeie masivă, autoritară sau dotată cu o forță fizică ieșită din comun.
• armindar — Variantă regională sau arhaică rară a termenului arminden, utilizată în anumite graiuri populare din spațiul românesc pentru a desemna ziua de 1 mai, considerată o sărbătoare a primăverii, a fertilității și a reînnoirii naturii. Termenul se aplică și ramurii verzi, pomului înfrunzit ori stâlpului decorat pe care localnicii îl așezau structural la porți sau în grajduri pentru a aduce belșug și a proteja gospodăria de intemperii și duhuri rele.
• arminden — Sărbătoare tradițională românească celebrată la data de 1 mai, care marchează începutul verii agrare și simbolizează fertilitatea, protecția recoltelor și regenerarea naturii. Termenul desemnează, de asemenea, copacul curățat de crengi până la vârf ori ramura verde de stejar, fag sau mesteacăn pe care oamenii o așază structural în fața caselor, porților sau grajdurilor în această zi pentru a feri gospodăria de strigoi, grindină și boli.
• armioară — Formă diminutivală rară sau variantă populară regională extrasă din vocabularul botanic sau agrar, folosită uneori ca apelativ afectiv pentru specia Armeria (iarba-de-mar) sau pentru a descrie o structură vegetală mică, o ramură subțire ori o plantă decorativă cu aspect de tufă compactă și gingașă. Acest cuvânt păstrează o valoare strict etnolingvistică și stilistică în anumite graiuri rurale, reflectând tendința vorbitorilor nativi de a diminutiva denumirile elementelor naturale.
• arnăuțească — Un dans popular românesc tradițional, cu un ritm rapid, viguros și sacadat, specific zonei Munteniei și Moldovei, executat inițial exclusiv de bărbați și derivat istoric din mișcările războinice ale arnăuților. Ca adjectiv (forma feminină a lui 'arnăuțesc'), termenul descrie o trăsătură, un obiect, o piesă vestimentară sau o manifestare care aparține arnăuților ori este specifică portului, obiceiurilor și spiritului lor dârz.
• aromânaș — Formă diminutivală, hipocoristică și adesea afectuoasă pentru un aromân (în special un copil, un băiat tânăr sau un flăcău macedoromân). Termenul este utilizat în graiul popular, în poezii tradiționale sau în cadrul comunității pentru a exprima simpatia, atașamentul familial, apartenența culturală sau o notă de familiaritate caldă în relațiile sociale de zi cu zi.
• arșică — Os mic, scurt și dur de la încheietura picioarelor din spate ale animalelor cornute mici (astragal), folosit în trecut de copii și adulți ca piesă de bază într-un joc tradițional de noroc și îndemânare ce îi poartă numele. Fiecare dintre cele patru fețe lungi ale osului are o denumire și o valoare de punctaj specifică (precum seci, fante, rege sau ienicer), iar scopul jocului este aruncarea și răsturnarea pieselor conform unor reguli stabilite popular.
• arșiie — Variantă fonetică regională arhaică pentru substantivul 'arșiță', întâlnită în anumite graiuri izolate din spațiul lingvistic românesc, utilizată pentru a descrie căldura sufocantă, dogoarea extremă sau uscăciunea atmosferică severă din zilele de caniculă. Acest fenomen structural afectează solul și culturile agricole, termenul fiind păstrat în creațiile folclorice și în vocabularul pastoral vechi pentru a exprima disconfortul termic intens cauzat de expunerea directă la razele solare.