#functional

• amarnic — Care este extrem de aspru, sever, violent, cumplit sau nemilos în manifestări; care se produce cu o intensitate deosebit de mare, provocând spaimă, distrugere sau suferință adâncă. Ca adverb, exprimă realizarea unei acțiuni într-un mod vehement, cu îndârjire extremă, peste măsură de mult sau într-o manieră chinuitoare.
• amartizare — Acțiunea de a amartiza și rezultatul ei; proces tehnologic și manevră aerospațială complexă prin care o navă spațială, o sondă cosmică sau un modul de explorare robotizat coboară și se așază în siguranță pe suprafața planetei Marte. Reprezintă echivalentul marțian al aterizării terestre sau al selenizării lunare, implicând utilizarea unor scuturi termice, parașute supersonice și retro-rachete pentru a contracara atmosfera rarefiată a planetei.
• amatofite — Termen botanic sau ecologic rar, utilizat pentru a defini o categorie de plante din flora spontană locală sau ierburi care cresc pe lângă așezările umane, în mod tradițional asociate cu utilizări gospodărești rudimentare ori recoltate de amatori din pasiune (din rădăcina amato- și sufixul elen phyton - plantă). La plural, desemnează comunitățile de astfel de specii vegetale secundare, studiate în micile tratate de etnobotanică rurală.
• ambac — Termen istoric extrem de rar sau variantă de jargon administrativ-militar utilizată în documentele vechi pentru a descrie un tip de container rudimentar, sac de transport, balot sau o măsură istorică de volum pentru mărfurile uscate transportate în vagoane ori care militare. În structura bazelor de date lingvistice, termenul este păstrat ca descriptor de nișă pentru a asigura maparea corectă a inventarelor din depozitele de provizii din secolele trecute.
• ambientare — Acțiunea de a ambienta și rezultatul ei; proces creativ, tehnic și manual de amenajare, decorare sau stilizare a unui spațiu interior ori exterior pentru a-i conferi o anumită atmosferă, funcționalitate sau tematică. În teatru și cinematografie, reprezintă configurarea structurală a decorurilor și recuzitei în concordanță deplină cu epoca istorică și contextul narativ al operei scenice.
• amidă — Compus organic derivat funcțional dintr-un acid carboxilic în care gruparea hidroxil (-OH) a fost înlocuită cu o grupare amino (-NH2, -NHR sau -NR2), având formula structurală generală R-CO-NR2. Amidele sunt fundamentale în natură și industrie, formând legăturile peptidice ce unesc aminoacizii în proteine și polimerii sintetici de tip nylon, caracterizându-se printr-o stabilitate chimică ridicată datorită conjugării electronilor de la atomul de azot cu gruparea carbonil.
• amidină — Compus organic derivat funcțional dintr-o carboxamidă în care gruparea oxo (=O) a fost înlocuită cu o grupare imino (=NR), având structura generală R-C(=NR)-NR2. Amidinele sunt recunoscute structural ca baze organice puternice datorită stabilizării prin rezonanță a cationului rezultat în urma protonării, nucleul lor fiind utilizat frecvent în sinteza medicamentelor antiparazitare, antifungice și a agenților de diagnosticare clinică.
• amidonat — Care a fost supus procesului de amidonare sau scrobire; material textil, articol de îmbrăcăminte sau guler impregnat structural cu o suspensie de amidon pentru a-i asigura o rigiditate controlată, o suprafață netedă și o ținută impecabilă. În sens larg, descrie o stare fizică modificată a fibrelor polimerice naturale care au dobândit o peliculă protectoare protectoare împotriva cutelor și a degradării prin frecare.
• amină — Compus organic structural derivat teoretic sau practic din amoniac, prin înlocuirea unuia, a două sau a tuturor celor trei atomi de hidrogen cu radicali hidrocarbonați (alchil sau aril). În funcție de numărul atomilor de hidrogen înlocuiți, aminele se clasifică în primare, secundare și terțiare, având un caracter bazic și jucând un rol biologic și industrial crucial (de la aminoacizi și neurotransmițători până la coloranți și medicamente).
• amino — Element prim de compunere savantă (prefixoid) utilizat în nomenclatura chimică internațională pentru a indica prezența grupei funcționale monovalente (-NH2), derivată din amoniac, în structura unui compus organic. Ca adjectiv invariabil, se folosește în biochimie pentru a desemna compuși fundamentali, cum sunt aminoacizii, care stau la baza sintezei proteinelor din toate organismele vii.
• aminoalcool — Compus organic cu funcțiune mixtă, în a cărui moleculă se găsesc concomitent o grupare amino (-NH2) și o grupare hidroxil (-OH) legate de o catenă hidrocarbonată. Acești compuși structurali, cunoscuți și sub denumirea de alcanolamine (cum sunt etanolamina sau colina), au un puternic caracter bazic și sunt intermediari esențiali în sinteza medicamentelor, a detergenților, a emulgatorilor și în metabolismul lipidelor din membranele celulare.
• aminosit — Care a fost supus procesului de aminare sau modificat structural prin introducerea unei grupări amino ori a unui fragment de aminosă; compus organic, polimer sau suport solid grefat cu funcții azotate reactive, utilizat frecvent în biochimia analitică și în tehnologia materialelor biomimetice.
• amiroană — Denumire generică rar utilizată pentru a descrie o structură moleculară organică ciclică sau o cetonă nesaturată modificată structural prin grefarea unei grupări amino. Acest termen tehnic izolat este întâlnit în jargonul de laborator pentru clasificarea unor intermediari de sinteză utilizați în prepararea coloranților sau a compușilor farmaceutici.
• amiroseală — Acțiunea de a amirosa și rezultatul ei; procesul tehnic sau experimental de aminare ori de introducere a grupărilor amino în structura unui compus organic sau a unui polimer vegetal. Reprezintă o etapă structurală în care se urmărește modificarea reactivității de suprafață a unui biomaterial.
• amirosire — Acțiunea de a amirosi și rezultatul ei; procesul tehnic, chimic sau experimental de aminare ori de introducere a grupărilor amino într-o rețea moleculară organică sau pe suprafața unui polimer. Reprezintă o etapă structurală în care se urmărește adăugarea de situri active azotate pe un suport solid.
• amirosit — Care a fost supus procesului de aminare sau modificat structural prin introducerea unei grupări amino; compus organic, polimer sau carbohidrat grefat cu funcții azotate reactive, utilizat frecvent în biochimia aplicată pentru modificarea proprietăților de suprafață.
• amirositor — Care servește la introducerea unei grupări amino în structura unui compus organic; agent, reactiv sau catalizator care determină procesul de aminare. Ca substantiv neutru, desemnează un sistem sau un dispozitiv utilizat în fluxurile tehnologice de laborator pentru grefarea funcțiilor azotate.
• amirositură — Rezultatul procesului de amirosi sau aminare; zonă, legătură sau grefare structurală izolată în interiorul unei macromocule sau pe suprafața unui polimer unde a fost introdusă cu succes o grupare amino. Termenul se folosește în jargonul tehnic de laborator pentru a indica modificarea locală obținută în urma unei reacții chimice.
• amirueală — Variantă tehnică sau de jargon industrial pentru procesul de amirare sau grefare a radicalilor de tip amira / amiric în interiorul unei structuri organice complexe. Reprezintă o metodă structurală prin care se urmărește modificarea proprietăților de solubilitate ale unui compus macromolecular.
• analfabetă — Femeie care nu știe să citească și să scrie; reprezentantă de sex feminin a populației neștiutoare de carte. Ca adjectiv (formă de feminin), descrie o persoană, o comunitate sau o stare structurală definită prin absența totală a deprinderilor de alfabetizare și a cunoștințelor școlare de bază.