#geologie

• ablație — Proces non-medical de îndepărtare, diminuare sau topire a materialului de la suprafața unui corp solid prin acțiuni mecanice, termice sau climatice. În glaciologie, reprezintă pierderea totală de gheață sau zăpadă dintr-un ghețar prin topire, evaporare ori sublimare; în astronomie și aeronautică, desemnează eroziunea stratului protector al unui meteorit sau al unei nave spațiale la intrarea în atmosferă din cauza frecării termice intense.
• ablațiune — Formă conceptuală sau variantă terminologică pentru 'ablație', utilizată în geomorfologia clasică pentru a descrie fenomenul de îndepărtare, spălare sau dezgolire a rocilor sub acțiunea agenților externi (vânt, ape curgătoare, valuri). În dinamica solului, termenul subliniază faza inițială de transport a materialelor detritice fine înainte ca acestea să fie depuse în bazine sedimentare.
• abraziune — Proces complex de rodare, uzură, roadere sau șlefuire mecanică a unei suprafețe solide (roci, metale, materiale industriale) prin frecare repetată cu particule dure sau corpuri abrazive; (în geologie) acțiunea distructivă de erodare a țărmurilor mărilor sau lacurilor mari exercitată de mișcarea violentă a valurilor și a aluviunilor transportate; (în medicină/stomatologie) pierdere patologică progresivă de substanță dură dentară sau cutanată (zgârietură, julitură superficială) cauzată de factori mecanici externi fricționali.
• acantit — Mineral din clasa sulfurilor, reprezentând forma monoclinică stabilă la temperaturi scăzute (sub 173°C) a sulfurii de argint (Ag2S). Acest mineral prețios și greu se găsește frecvent în gurile hidrotermale sau în zonele de îmbogățire secundară ale zăcămintelor de argint, având o culoare cenușiu-plumburie până la neagră și un luciu metalic mat. Este dimorf cu argentitul, mineralul cubic care se transformă pseudomorfic în acantit în momentul răcirii naturale.
• acteonela — Denumire românească (provenită din genul fosil Acteonella) pentru un tip de melci gastropode marine preistorice, caracteristice perioadei Cretacicului. Cochilia sa structurală este groasă, de formă ovală sau fusiformă, netedă și prevăzută cu pliuri columelare distincte. Fosilele de acteonela sunt utilizate frecvent în geologie ca fosile directoare pentru datarea straturilor sedimentare și reconstituirea mediilor marine ecuatoriale străvechi.
• actinifer — Care conține, poartă sau produce raze ori structuri cu aspect radiar, divergent sau stelat. În context mineralogic, se utilizează structural pentru a descrie minerale sau agregate cristaline ale căror elemente componente se dezvoltă sub formă de fascicule radiale sau ace pornite dintr-un centru comun. În botanică, descrie organe vegetale ce prezintă nervuri ori prelungiri dispuse sub formă de raze simetrice.
• actinită — Rocă metamorfică structurală sau varietate de șist cristalin caracterizată prin prezența predominantă și aranjamentul radiar ori fibros al cristalelor de actinot (un mineral din grupul amfibolilor). Acest termen tehnic descrie formațiuni geologice compacte, formate în condiții de presiune și temperatură medii, recunoscute pentru nuanțele lor verzui și textura specifică aciculară.
• actinolit — Mineral din grupul amfibolilor monoclinici, cu formula chimică Ca2(Mg,Fe)5Si8O22(OH)2, caracterizat printr-o culoare verde-închis sau verde-praz. Structural, acesta se dezvoltă sub formă de agregate aciculare, fibroase sau radiare, fiind un constituent comun al rocilor metamorfice (cum sunt șisturile verzi). Varietatea sa fibroasă compactă constituie una dintre formele minerale cunoscute sub numele de azbest, iar varietatea microcristalină densă formează nefritul (o formă de jad).
• actinot — Mineral silicat din grupul amfibolilor monoclinici, sinonim cu actinolitul, cu formula chimică Ca2(Mg,Fe)5Si8O22(OH)2. Se prezintă structural sub formă de cristale prismatice lungi, adesea aciculare, fibroase sau asamblate în agregate radiare de culoare verde-închis, verde-măsliniu sau cenușiu, fiind un component esențial al multor șisturi cristaline rezultate prin metamorfismul regional al rocilor magmatice bazice.
• actualism — Teorie geologică și filosofică conform căreia legile fizice, chimice și biologice care guvernează Pământul în prezent au acționat în același mod și cu aceeași intensitate în toate epocile geologice trecute. În sens filosofic, reprezintă o doctrină care reduce realitatea exclusiv la ceea ce este actual, prezent sau în plină desfășurare, negând existența formelor pur potențiale.
• acvifer — Formațiune geologică subterană poroasă ori fisurată (alcătuită din nisipuri, pietrișuri, calcare sau gresii) permeabilă, capabilă să stocheze și să transmită cantități semnificative de apă potabilă ori industrială, alimentând izvoarele și fântânile; ca adjectiv, descrie un strat terestru care conține sau conduce apă. Acest rezervor structural subteran joacă un rol critic în circuitul hidrologic și asigurarea resurselor de apă ale planetei.
• acvifug — Care respinge apa, impermeabil; strat geologic compact (cum ar fi argilele dense, marnele sau granitele nefisurate) care nu conține și nu permite circulația sau infiltrarea apei, acționând ca o barieră naturală izolatoare; ca adjectiv, se aplică și materialelor tehnice tratate pentru hidroizolație. Acest element structural este esențial în hidrogeologie deoarece delimitează și protejează acviferele subterane.
• acvitanian — Prima treaptă sau subdiviziune cronostratigrafică a epocii miocenului inferior, situată la baza perioadei neogene, acoperind un interval de timp de acum aproximativ douăzeci de milioane de ani; de asemenea, ca adjectiv, descrie elemente geologice din acest etaj ori se referă la regiunea Aquitaine din Franța și la locuitorii săi istorici. Acest termen structural marchează o perioadă geologică de tranziție majoră, definită prin modificări climatice globale și mișcări tectonice semnificative.
• adamellit — Rocă magmatică plutonică grosieră, considerată o varietate specifică de granit sau monzonit, în structura căreia feldspatul potasic și feldspatul plagiocaz (în special oligoclaz ori androzin) se găsesc în proporții aproximativ egale. Această rocă cristalină conține de asemenea cuarț din abundență și minerale feromagneziene precum biotitul sau hornblenda, fiind întâlnită frecvent în masivele muntoase vechi.
• adular — O varietate structurală de ortoclaz (feldspat potasic) care se prezintă sub formă de cristale transparente sau translucide, incolore sau albicioase, caracterizată prin reflexe argintii sau opalescente specifice numite adularizare. Denumirea sa provine de la masivul muntos Adula din Alpii Elvețieni, unde a fost identificat istoric în fisurile rocilor metamorfice. Datorită proprietăților optice deosebite, varietățile perfect fațetate sunt utilizate ca pietre semiprețioase (piatra lunii), iar specimenele masive au aplicații în industria ceramicii și a sticlei fine.
• adventiv — Care apare sau se dezvoltă într-un loc neobișnuit, atipic, accidental ori secundar pe corpul unei plante sau într-un sistem biologic; de asemenea, în biogeografie, descrie o specie de plantă sau animal transportată accidental de om în afara arealului său nativ, care s-a aclimatizat fără a fi cultivată ori domesticită. În geologie, termenul califică forme de relief secundare, cum sunt craterele adventive apărute pe flancurile unui vulcan principal în urma unor erupții laterale.
• Aegoceras — Gen extinct de cefalopode amonoide din ordinul Ammonitida și familia Liparoceratidae, care a trăit în perioada Jurasicului timpuriu (în special pe teritoriul mării epicontinentale ce acoperea actuala Europă de Vest). Cochiliile acestor amoniți sunt de tip evolut, caracterizate prin spire larg deschise, secțiuni rotunjite și coaste transversale proeminente, bine distanțate, având o valoare stratigrafică deosebită ca fosile de ghidaj pentru datarea straturilor geologice.
• aerație — Procesul natural sau artificial de pătrundere și circulație a aerului în interiorul unei structuri poroase, al unui sol sau al unui mediu lichid; starea de ventilație a unui spațiu. În geologie și agronomie, se referă în mod specific la schimbul gazoas dintre atmosfera terestră și porii pământului, vital pentru respirația organismelor subterane.
• aeric — Privitor la aer, aerat sau care conține aer; termen științific rar folosit ca sinonim pentru aerob ori utilizat în clasificarea structurală a solurilor (de exemplu, sol aeric) pentru a indica straturi bine oxigenate, unde circulația gazelor este optimă și nu există fenomene parazitare de anaerobioză.
• aerogamă — Metodă de prospecțiune geofizică aeriană sau spectru de măsurare a radiațiilor gama realizat cu ajutorul unui spectrometru montat la bordul unei aeronave (avion, elicopter sau dronă). Această tehnică modernă permite detectarea de la înălțime a anomaliilor radioactive radioactive din straturile superficiale ale scoarței terestre, fiind utilizată în cartografierea geologică și în căutarea zăcămintelor de uraniu sau toriu.