#geologie

• aerogeologie — Ramură a geologiei aplicate care utilizează aerofotografiile, datele satelitare și imaginile multispectrale captate de la înălțime (din avioane sau drone) pentru a studia structura geologică a scoarței terestre, formele de relief, faliile tectonice și pentru a localiza zăcăminte minerale sau resurse subterane fără intervenție inițială la sol.
• aeroliform — Care are aspectul, forma, structura sau compoziția chimică asemănătoare cu cea a unui aerolit (meteorit pietros); se referă în mod special la fragmentele minerale, rocile sau masele metalo-granuloase terestre care prezintă caracteristici texturale similare cu corpurile de natură cosmică prăbușite pe Pământ.
• aerolit — Meteorit alcătuit în cea mai mare parte din substanțe minerale silicatoase (pietros), prezentând uneori mici incluziuni metalice de fier și nichel. Această categorie de corpuri cerești prăbușite pe suprafața terestră se împarte structural în condrite și acondrite, oferind date științifice fundamentale despre compoziția timpurie a sistemului solar.
• aerolitic — Care aparține aeroliților, privitor la aeroliți (meteoriți pietroși); care provine dintr-un aerolit sau prezintă caracteristici compoziționale și structurale specifice rocilor silicatoase de natură extraterestră prăbușite pe Pământ.
• aeromagnetometrie — Metodă geofizică aeriană de prospecțiune și cartografiere ce constă în măsurarea și înregistrarea continuă a intensității câmpului magnetic terestru (sau a variațiilor sale locale) cu ajutorul unui magnetometru sensibil montat la bordul unei aeronave (avion, elicopter sau dronă). Această tehnică modernă permite detectarea anomaliilor magnetice cauzate de structuri geologice subterane sau zăcăminte minerale feroase.
• aeromagnetometru — Aparat geofizic de înaltă precizie montat la bordul unei aeronave sau tractat în spatele acesteia într-o nacelă aerodinamică, utilizat pentru măsurarea și înregistrarea continuă a intensității câmpului magnetic terestru în timpul zborului. Acest instrument elimină interferențele magnetice ale fuzelajului și permite detectarea de la înălțime a anomaliilor provocate de structuri geologice sau zăcăminte minerale.
• aerosiderolit — Tip rar de meteorit mixt, macro-structural compus dintr-un amestec relativ egal de masă silicatoasă (minerale de tip olivină sau piroxeni) și aliaj metalic de fier și nichel. În sens istoric sau contextual, termenul desemnează corpuri cerești ce pătrund în atmosfera terestră și ale căror fragmente colectate la sol oferă date geochimice prețioase despre compoziția nucleelor planetare timpurii.
• afanit — Rocă magmatică (vulcanică sau filoniană) cu o textură extrem de fină, microcristalină sau vitroasă, în care cristalele componente sunt de dimensiuni atât de mici încât nu pot fi distinse cu ochiul liber, fiind necesară utilizarea microscopului optic. Ca adjectiv, termenul descrie textura specifică a acestor roci (precum bazaltul sau andezitul), rezultată în urma unui proces de răcire rapidă a magmei la suprafața scoarței terestre.
• afanitic — Care prezintă caracteristicile unui afanit; termen utilizat pentru a descrie textura rocilor magmatice ale căror componente cristaline sunt de dimensiuni microscopice sau submicroscopice, fiind imposibil de distins cu ochiul liber. Această structură extrem de fină indică o solidificare rapidă a magmei sau a lavei la suprafața scoarței terestre ori în imediata apropiere a acesteia, proces ce a împiedicat creșterea unor cristale mari.
• afiric — Termen de specialitate utilizat pentru a descrie o rocă magmatică sau vulcanică a cărei textură este extrem de fină, microcristalină ori vitroasă, fiind caracterizată prin absența totală a fenocristalelor (cristale mari vizibile cu ochiul liber). Rocile afirice se formează prin răcirea extrem de rapidă a lavei la suprafața scoarței terestre, fenomen ce împiedică dezvoltarea granulelor minerale macroscopice.
• afloriment — Parte a unei formațiuni geologice, a unui strat de roci sau a unui zăcământ de minerale care apare direct la suprafața pământului, fiind dezgolită de stratul de sol ori de vegetație în urma eroziunii sau a lucrărilor de excavare. În cercetarea de teren, aceste structuri reprezintă principalele puncte de observație directă pentru geologi, permițând analizarea structurii scoarței terestre fără necesitatea unor foraje de adâncime.
• agalmatolit — Varietate compactă și moale de pirofilită, talc sau mică hidratată, de culoare cenușie, verzuie, gălbuie sau roșiatică, având o textură fină și un luciu ceros. Datorită structurii sale uşor de prelucrat prin aşchiere, acest mineral este utilizat din antichitate, în special în Extremul Orient (China, Japonia), pentru sculptarea manuală a unor statuete, sigilii, amulete sau obiecte decorative de artă.
• Agassiz — Nume de familie de origine elvețiană, celebru în istoria universală a științei prin Louis Agassiz (1807–1873), renumit naturalist, geolog și ihtiolog elvețiano-american. Acesta a formulat conceptual și structural teoria epocilor glaciare (glaciațiunea universală) și a studiat fosilele de pești; numele său a fost atribuit pe cale toponimică unui lac glaciar preistoric uriaș din America de Nord (Lacul Agassiz) și mai multor elemente geografice sau structuri geologice din întreaga lume.
• agat — Varietate microcristalină de cuarț, reprezentând o formă de calcedonie care se caracterizează structural prin benzi concentrice sau paralele de culori și opacități diferite, dispuse în straturi succesive. Din punct de vedere geologic, se formează în cavitățile rocilor vulcanice (geode) prin depunerea ritmică a silicei din soluții hidrotermale, fiind utilizat pe scară largă în confecționarea obiectelor decorative, a bijuteriilor de lux și ca lagăr de precizie în mecanică.
• agatin — Care aparține agatului, privitor la agat sau care are aspectul, textura ori proprietățile structurale ale acestei varietăți de calcedonie. În sens tehnic sau mineralogic, descrie materiale, roci silicative sau straturi silicioase care prezintă benzi paralele de culori diferite ori o textură fin zonată, caracteristică pietrelor semiprețioase din clasa silicaților.
• aglomerat — La sensul adjectival, care este ticsit, plin de oameni sau obiecte, ori format din elemente strâns unite. Ca substantiv neutru, în geologie, reprezintă o rocă sedimentară sau vulcanică formată prin cimentarea naturală a unor fragmente colțuroase de dimensiuni mari, iar în tehnică, un produs obținut prin compactarea și lipirea unor materiale pulverulente sau fibroase.
• agmato — Element de compunere savant, provenit din limba greacă veche, utilizat ca prim termen în cuvintele compuse din domeniul medical, geologic sau biologic. Semnifică structural o 'fractură', 'rupere', 'fragmentare' sau 'sfărâmare', servind la denumirea unor patologii osoase, procese geofizice sau structuri celulare divizate.
• agrogeoloagă — Femeie specialistă în agrogeologie; cercetătoare sau specialistă care studiază structura geologică a solurilor, compoziția mineralogică a rocilor parentale și influența acestora asupra fertilității pământului și dezvoltării plantelor. Aceasta aplică cunoștințele de geofizică și geochimie pentru a identifica resursele de minerale naturale utile în îmbunătățirea structurală a solurilor degradate.
• agrogeolog — Specialist în agrogeologie; cercetător sau inginer care studiază structura geologică a solurilor, geneza acestora din rocile parentale și influența compoziției minerale asupra fertilității pământului. Acesta analizează proprietățile geochimice și mineralogice ale substratului terestru pentru a recomanda amendamente naturale și metode optime de conservare a solurilor arabile.
• agrogeologic — Care aparține sau se referă la agrogeologie; privitor la influența structurilor geologice, a rocilor parentale și a compoziției mineralogice asupra formării, evoluției și fertilității solurilor agricole. Termenul descrie hărțile, studiile sau analizele tehnice care corelează direct substratul stâncos al pământului cu proprietățile fizico-chimice ale terenurilor cultivate.