#geologie

• agrogeologie — Ramură a geologiei aplicate și a agronomiei care studiază legătura dintre structurile geologice, rocile parentale și formarea, compoziția și fertilitatea solurilor agricole. Această știință oferă soluții practice pentru îmbunătățirea calității pământului prin utilizarea de minerale și roci zdrobite ca amendamente naturale și ecologice.
• ahat — Formă ortografică și fonetică alternativă, mai puțin frecventă sau învechită, pentru mineralul cunoscut sub numele de agat. Reprezintă o varietate microcristalină de cuarț (calcedonie), caracterizată prin straturi succesive de culori diferite și texturi dungate specifice, utilizată pe scară largă în confecționarea bijuteriilor, obiectelor decorative de lux și în industria de precizie datorită durității sale ridicate.
• ahate — Formă de plural pentru mineralul ahat (agat). Desemnează mai multe bucăți, eșantioane sau varietăți stridate de calcedonie. În textele vechi de specialitate sau în cataloagele muzeale arhaice, termenul se folosește pentru a clasifica colecțiile de pietre semiprețioase caracterizate prin benzi colorate divers și opacități alternante.
• akermanit — Mineral din grupul melilitului, format dintr-un silicat complex de calciu și magneziu cu formula chimică Ca2MgSi2O7; se cristalizează în sistemul tetragonal și apare frecvent în rocile magmatice efuzive sărace în siliciu, în calcarele metamorfozate de contact termic sau ca component structural major în zgurile metalurgice industriale. Acest mineral de temperatură înaltă formează o serie izomorfă continuă cu gehlenitul, fiind utilizat în studiile petrologice pentru determinarea condițiilor termodinamice de solidificare a magmelor.
• alabandină — Mineral rar din clasa sulfurilor, reprezentând o sulfură nativă de mangan cu formula chimică MnS; se cristalizează în sistemul cubic și se prezintă de obicei sub formă de agregate granulare sau masive de culoare neagră-gălbui sau brună, cu un luciu semimetalic caracteristic. Acest component structural apare frecvent în filoanele hidrotermale de temperatură joasă asociat cu alte sulfuri complexe sau în zăcămintele de mangan supuse metamorfismului de contact, fiind utilizat ca indicator petrologic în stabilirea fuziunilor minerale de precizie.
• alait — Mineral rar din clasa arseniaților, de natură structurală complexă, ce se prezintă sub formă de agregate cristaline microscopice sau cruste eflorescente; compus chimic natural ce conține arsenic și cupru hidratat, întâlnit ocazional în zonele de oxidare ale zăcămintelor polimetalice. Acest mineral prezintă un interes deosebit pentru colecționari și cercetătorii geologi datorită rarității sale și a condițiilor specifice de formare.
• alamină — Denumire rară, neologism sau termen tehnic din domeniul științelor pământului utilizat pentru a descrie o varietate specifică de mineral sau un compus natural derivat structural; în anumite contexte industriale, foaie fină, peliculă sau strat subțire dintr-un material compozit prelucrat. Acest cuvânt are o circulație restrânsă, fiind consemnat în glosarele academice specializate în descrierea compoziției rocilor sau a structurilor stratificate.
• albian — Ultimul etaj sau stadiu stratigrafic al Cretacicului timpuriu (inferior), situat în cronologia geologică după Apțian și înaintea Cenomanianului, datat aproximativ între acum 113 și 100,5 milioane de ani. Ca adjectiv, se aplică rocilor, sedimentelor, depozitelor calcaroase sau fosilelor caracteristice acestei perioade geologice, intens studiate în paleontologia carpativă.
• alcalic — Care conține alcali; care are proprietăți de bază ori alcaline; alcalin. În geologie și petrografie, termenul descrie roci magmatice sau minerale bogate în metale alcaline (cum sunt sodiul și potasiul), caracterizate printr-o compoziție chimică specifică ce influențează structura și evoluția topiturilor crustale.
• alcalin — Care aparține sau se referă la baze (alcali); care are proprietăți bazice, caracterizându-se printr-o valoare a pH-ului mai mare de 7. În chimie, termenul descrie soluții care neutralizează acizii sau elemente din prima grupă a tabelului periodic (metale alcaline); în geologie, definește roci sau minerale bogate în oxizi de sodiu și potasiu.
• aldur — Termen științific sau variantă rară ce desemnează un tip specific de agregat mineral granular ori o varietate structurală microcristalină întâlnită în rocile magmatice străvechi. În sens extins, cuvântul este analizat în studiile de petrologie comparată pentru a descrie formațiunile silicatice rezistente la eroziune termică, ce se dezvoltă în condiții de presiune extremă în scoarța terestră.
• aleurit — Sediment friabil, neconsolidat sau slab consolidat, alcătuit din fragmente minerale fine (în principal cuarț, feldspați și minerale argiloase) ale căror dimensiuni sunt intermediare între cele ale nisipului și cele ale argilei (cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri). Reprezintă componenta principală a prafului și a loessului, transformându-se prin diageneză și compactare geologică în roca sedimentară numită aleurit (siltit).
• aleuritic — Care aparține aleuritului, privitor la aleurit sau care conține elemente detritice fine cu dimensiuni intermediare între nisip și argilă. În geologia structurală, termenul descrie textura sau structura unor roci sedimentare în care predomină particule minerale microscopice (praf sau silt), conferind rocii un aspect făinos la atingere și proprietăți mecanice specifice privind permeabilitatea și coeziunea.
• aleurolit — Rocă sedimentară detritică consolidată, formată prin cimentarea și diageneza aleuritului (praf mineral fin, în principal cuarțos). Dimensiunile granulelor sale componente sunt intermediare între cele ale gresiilor și cele ale argilitelor, fiind cuprinse între 0,002 și 0,06 milimetri. Prezintă adesea o stratificare fină și este utilizată în geologie pentru reconstituirea mediilor sedimentare antice fosile sau lacustre.
• alexandrit — Varietate rară și extrem de valoroasă de crisoberil (aluminat de beryliu) ce conține urme de crom, caracterizată prin proprietatea remarcabilă de a-și schimba culoarea în funcție de tipul de lumină (pleocroism). Piatra prețioasă apare verde-smarald sau albastru-verzui la lumina naturală a zilei și se transformă în roșu-zmeuriu, purpuriu ori violet sub acțiunea luminii artificiale incandescente.
• alfel — Termen mineralogic rar utilizat pentru a descrie o varietate specifică de feldspat sau o structură microcristalină asociată silicaților nativi. În lucrările geologice vechi, cuvântul făcea referire la compuși structurali ai rocilor magmatice, fiind un neologism tehnic asimilat sporadic în literatura de specialitate pentru a clasifica eșantioanele cu o textură granulară distinctă.
• algonchian — Termen geologic arhaic sau regional utilizat în trecut (în special în literatura științifică nord-americană și europeană timpurie) pentru a desemna Proterozoicul superior sau ultima mare diviziune a Precambrianului. Ca adjectiv, descrie rocile sedimentare și metamorfice formate în această eră primitivă a Pământului, caracterizată prin apariția primelor forme de viață pluricelulare și depozite masive de fier.
• algonkian — Variantă ortografică standard internațională pentru termenul geologic 'algonchian'; diviziune geocronologică învechită care desemnează Proterozoicul superior sau ultima parte a Precambrianului. Ca adjectiv, termenul caracterizează pachetele de roci sedimentare și sisturi cristaline metamorfice formate în această eră timpurie a istoriei planetare, definind totodată sisteme stratigrafice majore bogate în minereuri metalifere.
• alimonit — Care a fost acoperit, impregnat sau transformat parțial în limonit sub acțiunea proceselor de alterare exogenă; rocă sau mineral structural impregnat cu oxizi și hidroxizi de fier secundari, care îi conferă o colorație caracteristică gălbuie-brună. În sens structural, reflectă stadiul avansat de oxidare a sulfurilor sau a carbonaților de fier din zonele superficiale ale zăcămintelor.
• alios — Orizont de sol dur, impermeabil și cimentat, format prin acumularea și precipitarea oxizilor de fier, mangan și a siliciului sau a humisului în straturile inferioare ale podzolurilor. Acest strat geologic compact împiedică pătrunderea profundă a rădăcinilor plantelor și infiltrarea normală a apei, generând adesea băltiri la suprafața solului.