#grafie veche

• adînci — Acțiunea de a face să devină mai adânc, de a mări profunzimea unei cavități, a unui șanț sau a unei ape; (figurat) proces intelectual sau analitic prin care o problemă, o idee sau un studiu este cercetat în mod minuțios, trecând dincolo de aspectele superficiale pentru a-i înțelege esența. În grafia tradițională, reprezintă forma de infinitiv sau de indicativ prezent a acțiunii de extindere a dimensiunii verticale sau conceptuale.
• Aduwa — Variantă ortografică istorică, internațională sau toponim legal rar pentru râul Adige din nordul Italiei (în special în germana veche ori hărțile istorice transilvănene), sau un nume propriu african (nume etnic ghanez feminin ce simbolizează o persoană născută în ziua de luni). Ca entitate geografică fixă în documentele europene vechi, termenul desemnează bazine hidrografice sau localități de frontieră supuse unor tranzite comerciale de amploare.
• Ai-‘Ᾱșῑ — Formă specială de transliterare academică a unui toponim de origine arabă, utilizat în lucrările de istorie și geografie istorică pentru a desemna o oază, o așezare sau o fortificație antică din regiunea Levantului ori a Peninsulei Arabice. Acest nume, structurat cu diacritice specifice semitice, face referire la o localitate de importanță strategică pe rutele comerciale medievale ale caravanelor.
• alaltămîni — Formă ortografică veche (utilizată conform normelor lingvistice anterioare anului 1993, cu litera 'î' în interiorul cuvântului) pentru regionalismul 'alaltămâni'; adverb de timp cu înțelesul de poimâine. Această variantă grafică structurală este documentată în dicționarele editate în perioada comunistă și în manuscrisele dialectale transcrise în acea epocă literară.
• alămîie — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru regionalismul alămâie; termen popular folosit în anumite dialecte pentru lămâie ori pentru planta aromatică medicinală roiniță (Melissa officinalis). Frunzele acesteia emană un parfum citric revigorant și sunt apreciate în fitoterapia tradițională pentru proprietățile lor sedative și antispastice.
• alămîioară — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâioară; diminutiv popular și afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta aromatică medicinală numită roiniță ori melisă (Melissa officinalis). În creațiile lirice ale folclorului tradițional, termenul era întrebuințat ca o metaforă cromatică sau olfactivă pentru a sugera prospețimea, tinerețea senină ori paloarea delicată a chipului.
• alămîiță — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâiță; denumire populară atribuită arbustului ornamental numit iasomie-de-grădină (Philadelphus coronarius), ale cărui flori albe au un parfum intens ce amintește de cel al citricelor, sau plantei aromatice medicinale cunoscute drept roiniță (Melissa officinalis). Frunzele și florile sale uscate erau folosite în gospodăriile tradiționale pentru aromatizarea lenjeriilor și ca remediu fitoterapeutic contra migrenelor.
• alămîiu — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămiu; care are culoarea alamei, fiind de un galben-roșiatic sau galben-verzui strălucitor, cu reflexe metalice specifice aliajului de cupru și zinc. Este utilizat în textele literare, tehnice sau academice mai vechi pentru a descrie nuanța caldă a unor obiecte din metal patinat ori lumina specifică a apusului.
• albăstruiu — Variantă grafică învechită (cu terminația '-iu' în loc de '-ui') pentru adjectivul cromatic albăstrui; care tinde spre albastru, având o nuanță slabă, secundară sau estompată de azur. Termenul se întâlnește în textele literare, administrative sau academice din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a descrie reflexele discrete ale apei, cerului sau fumului.
• alergăriște — Loc special amenajat, pistă, teren neted sau culoar delimitat unde se desfășoară alergări, întreceri hipice de trap și galop ori antrenamente sportive; hipodrom arhaic; loc de goană pentru animale. În documentele cadastrale rurale vechi, termenul descria și o pajiște sau un imaș liber unde tinerii obișnuiau să își întreacă caii.
• alt-ceva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru pronumele nehotărât compus altceva; indică un obiect, o idee, o realitate sau o situație complet diferită, distinctă ori suplimentară față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-cum — Formă ortografică alternativă, regională sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul nehotărât altcum sau altcumva; semnifică 'în alt mod', 'altfel', 'într-o altă manieră' sau 'în caz contrar'. Utilizat istoric ca element de legătură sau conector structural în fraze pentru a indica o opțiune alternativă ori o condiție restrictivă; în limba modernă standard este înlocuit de formele 'altcumva' sau 'altfel'.
• alt-cumva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul nehotărât altcumva; semnifică 'în alt mod', 'altfel' sau 'într-o altă manieră'. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie unitar, într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-fel — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul și conectorul altfel; semnifică 'în alt mod', 'într-un alt chip' sau, cu rol de conjuncție, 'în caz contrar' ori 'altminteri'. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-undeva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul de loc altundeva; indică un spațiu, o locație sau o zonă complet diferită, distinctă ori suplimentară față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie unitar, într-un singur cuvânt, fără cratimă [1].
• altă-aia — Formă ortografică alternativă, regională sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru expresia pronominală nehotărâtă sau demonstrativă altăaia; indică o altă persoană, un alt obiect, o altă idee sau o situație feminină complet diferită și distinctă față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvintele se scriu separat ('altă aia') sau se topesc în variante consolidate, cratima fiind eliminată din normele academice actuale.
• altăaia — Variantă grafică legată, rară sau nestandardizată pentru locuțiunea pronominală 'altă aia' sau 'altă-aia'; folosită istoric în scrierile dialectale ori în încercările timpurii de redare fonetică compactă a limbajului vorbit. Semnifică o altă entitate feminină distinctă; în limba modernă standardizată este înlocuită complet de scrierea în două cuvinte separate: 'altă aia'.
• altîncotro — În altă direcție, spre un alt loc, în altă parte; reprezintă o variantă grafică tradițională sau anterioară reformei ortografice (scrisă cu 'î' din 'i') a adverbului modern 'altîncotro' sau 'altundeva / în altă parte'.
• amiază-noapte — Denumire veche, populară sau poetică pentru punctul cardinal nord; direcția indicată de steaua polară, opusă miazăzilei (sudului). Din punct de vedere structural, termenul reflectă orientarea spațială arhaică a poporului român bazată pe poziția soarelui la miezul nopții din perspectiva emisferei nordice.
• amiazănoapte — Variantă grafică legată pentru 'amiază-noapte' sau 'miazănoapte'; indică punctul cardinal nord sau direcția septentrională. Acest termen structural reflectă modul tradițional de orientare al poporului român, raportat la poziția soarelui la miezul nopții din perspectiva emisferei nordice.