#graiuri româneşti

• ade — Formă interjecțională populară sau regională utilizată pentru a atrage atenția, a exprima o uimire ușoară, un îndemn ori pentru a întări o afirmație în dialogul informal. Este o variantă fonetică sau trunchiată corelată contextual cu alte elemente exclamative precum 'adevar', 'de', 'ia' sau 'aide', întâlnită cu precădere în graiurile din anumite zone ale țării.
• adecăle — Variantă fonetică regională sau arhaică a adverbului 'adică'; utilizat în discursul informal sau în textul literar cu caracter arhaic pentru a introduce o explicație, o lămurire, o concluzie structurală ori pentru a exprima o uimire retorică în cadrul unui dialog popular.
• amelițare — Acțiunea de a amelița și rezultatul ei; variantă regională deosebit de rară pentru substantivul literar 'amenințare'. Reprezintă manifestarea exterioară, gestul sau discursul prin care se semnalează un pericol ori o pedeapsă viitoare. În lexicografia istorică, documentează procesul de derivare pe baza unor rădăcini verbale modificate în graiul analfabet sau izolat.
• anverzilea — Formă adverbială populară și regională utilizată în anumite zone ale țării pentru a exprima ideea de invers, de-a-ndoaselea, inversat sau pe dos; acțiune executată contrar ordinii firești ori logice a lucrurilor.
• aoace — Formă populară arhaică și regională utilizată în anumite graiuri pentru a exprima o direcție spațială apropiată sau o indicare directă, însemnând încoace, în această parte sau aici; cuvânt de legătură sau de întărire contextuală în exprimarea orală tradițională.
• arșâie — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru 'arșiță', utilizată în anumite graiuri din spațiul românesc pentru a descrie căldura sufocantă, dogoarea sau aerul fierbinte din zilele toride de vară. Acest fenomen climatic afectează umiditatea solului și determină ofilirea rapidă a vegetației și a culturilor de câmp.
• arșinică — Denumire populară sau regională atribuită unei plante ierboase din flora spontană sau unei varietăți vegetale recunoscute în satele românești pentru rezistența sa la secetă și arșiță. În graiurile arhaice, termenul poate reprezenta și forma feminină adaptată contextual pentru a descrie o mică bucată de lemn utilizată ca unitate de măsură domestică.
• artăni — Formă verbală regională sau variantă fonetică arhaică pentru 'hărtăni' ori 'hartăni', însemnând a tăia, a rupe sau a sfâșia în bucăți mari (hartane / artane) carne, alimente sau materiale textile; de asemenea, în graiurile rurale, poate descrie acțiunea de a ciopți neîndemânatic lemnul ori de a degrada o piesă de îmbrăcăminte prin purtare neglijentă.
• arteriși — Denumire populară regională sau arhaică rară întâlnită în anumite graiuri românești pentru a desemna ramificații fine ale unor rădăcini, firișoare sau tulpini subțiri de plante care seamănă structural cu rețeaua de artere și vase de sânge. În etnobotanică, termenul descria textura fibroasă a unor ierburi medicinale folosite în mod tradițional de vindecătorii de la sate pentru ameliorarea bolilor circulatorii, bazându-se pe principiul similitudinii formelor naturale.
• articule — Formă de plural arhaică sau variantă tehnică învechită ce desemnează segmente detașabile, articole, noduri sau diviziuni structurale ale unor tulpini de plante ori articulații minore ale unor corpuri de litere în vechile tipografii. Reprezintă o adaptare timpurie a unor termeni științifici din spațiul european.
• arvea — Formă verbală regională, imperfectă sau ipotetică a verbului 'a avea', întâlnită în anumite graiuri daco-române sau în texte literare vechi ce conservă particularități fonetice arhaice. În structura textelor istorice, această variantă îndeplinește rolul de predicat pentru a exprima posesia, o stare sau o obligație în trecut, fiind un indicator prețios pentru lingviști în cartografierea evoluției fonetice a graiurilor și a trecerii de la formele latinești la româna modernă.
• asămănător — Formă regională sau variantă fonetică veche a adjectivului 'asemănător'; care prezintă trăsături comune, analogii structurale sau potriviri izbitoare cu altcineva ori altceva; similar, apropiat ca aspect, comportament sau valoare.
• asmațuic — Formă diminutivală sau variantă regională rară pentru asmațui ori hașmațuchi, utilizată în anumite microtoponime sau comunități rurale izolate pentru a descrie planta aromatică sau varietățile sălbatice de dimensiuni mai mici ale acesteia. Păstrează calitățile fitoterapeutice specifice speciei de bază, funcționând ca o etichetă arhaică în graiurile populare periferice.
• asogare — Termen rar și regional care desemnează acțiunea de a asoga sau rezultatul ei; proces popular ce face trimitere la prinderea, legarea sau imobilizarea unui animal cu ajutorul unui laț, al unui lanț ori al unei funii (sog), utilizat cu precădere în graiurile păstorești din anumite zone montane. În sens extins, poate descrie starea de captivitate, constrângere fizică sau încurcare a picioarelor unui animal în iarbă ori în lațuri.