#gramatică veche

• adease — Variantă arhaică și regională pentru adverbul 'adesea'; exprimă repetarea frecventă a unei acțiuni sau stări într-un interval de timp, având semnificația de 'des', 'în mod repetat' sau 'de multe ori'. Este întâlnit cu precădere în textele literare vechi, în cronicile istorice sau în folclorul poetic regional din anumite zone rurale.
• amurți — Formă arhaică sau variantă regională întâlnită în vechi texte și graiuri pentru verbul 'a amorți'. Exprimă starea de pierdere temporară a sensibilității fizice, a capacității de mișcare sau a vioiciunii unui membru ori a întregului corp, din cauza frigului, a unei poziții fixe prelungite sau a unei circulații sangvine deficitare. În sens figurat, se referă la intrarea într-o stare de toropeală, pasivitate, letargie spirituală sau inactivitate completă.
• amușului — Formă de genitiv-dativ articulat a substantivului masculin regional 'amuș', folosit în anumite graiuri populare ca poreclă, nume propriu local sau substantiv comun ce desemnează un individ iute, care acționează pe loc ('amuș'). În structurile onomastice rurale, indică apartenența unui obiect, a unei moșii sau a unei descendențe de familie legată de o persoană cunoscută sub acest apelativ.
• apozițiune — Variantă învechită, livrescă sau arhaică a termenului 'apoziție', utilizată în primele gramatici ale limbii române sau în tratatele juridice vechi pentru a desemna alăturarea explicativă a două noțiuni. Reprezintă acțiunea istorică de plasare în paralel a unor elemente lexicale sau conceptuale similare, păstrându-și astăzi doar o valoare documentară ori stilistică.
• arește — Formă regională, arhaică sau de tranziție fonetică utilizată în anumite graiuri rurale pentru persoana a III-a singular și plural a modului conjunctiv prezent al verbului 'a aresta' (să arește în loc de să aresteze); exprimă dorința, ordinul, posibilitatea sau necesitatea ca autoritățile, potera ori străjerii să priveze de libertate un suspect în mod legal. În sens structural-juridic istoric, forma apare în vechile zapise și condici de judecată pentru a ordona reținerea imediată a unui împricinat.
• argățesc — 1. Adjectiv care aparține argaților sau este caracteristic condiției, muncii ori statutului de servitor; privitor la slujitorii angajați la stăpân. 2. Formă verbală a verbului 'a argăți' (arhaism), însemnând acțiunea de a sluji ca argat, a munci din greu ca servitor sau a presta munci zilnice forțate în schimbul unei sume modice ori al hranei.
• articlu — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru 'articol', utilizată în textele juridice, administrative sau gramaticale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna o subdiviziune a unui text de lege, a unui tratat sau, în lingvistică, partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv.
• asemenele — Formă regională, arhaică sau populară derivată din structura demonstrativă de identificare; se folosește pentru a indica elemente, stări sau acțiuni de același fel, similare sau identice cu cele menționate anterior. În graiurile locale sau în texte vechi, îndeplinește rolul de a asimila comparativ două entități, echivalând semantic cu formele moderne 'tot așa', 'asemenea' sau 'la fel'.
• așeșderea — Variantă fonetică regională și arhaică a adverbului 'așijderea' (la rândul său derivat din 'așa' și 'și-derea'); înseamnă 'asemenea', 'la fel', 'deopotrivă' sau 'tot așa'. Este folosit în graiurile populare sau în texte bisericești și juridice vechi pentru a introduce un element similar într-o enumerare ori pentru a arăta conformitatea modală a unei acțiuni.
• așijderelea — Variantă intensificată, extinsă prin sufixare populară, a adverbului 'așijderea'; înseamnă 'asemenea', 'la fel', 'tot așa' sau 'deopotrivă'. Este utilizată în graiurile regionale și în literatura cu caracter arhaic sau popular pentru a stabili o relație de similitudine, identitate ori pentru a adăuga un element similar într-o frază.
• așijderi — Variantă fonetică scurtată, apocopată, a adverbului 'așijderea'; înseamnă 'asemenea', 'deopotrivă' sau 'tot așa'. Este o formă întâlnită în graiurile populare din anumite zone ale țării sau în texte vechi, servind la includerea sau adăugarea unei informații similare într-o enumerare ori narațiune.
• astăvi — A stăvili, a opri, a îndigui sau a bara curgerea unei ape ori a unui fluid prin intermediul unui obstacol fizic (stăvilar, baraj, dig); prin extindere sau în sens figurat, înseamnă a înfrâna, a străbătea, a pune capăt sau a reține o pornire violentă, o emoție puternică ori un val de proteste sociale.
• avecerne — Regionalism arhaic sau element verbal vechi utilizat în anumite graiuri bisericești sau comunități rurale izolate cu sensul de a săvârși, a citi sau a cânta slujba vecerniei; prin extensie, termenul putea însemna și a aduce mulțumire sau a se ruga la căderea serii. Înțelesul său este strâns legat de viața liturgică tradițională și de organizarea timpului zilnic în jurul rânduielilor mănăstirești.
• avenire — Acțiunea de a se aveni și rezultatul ei; arhaism sau regionalism rar ce desemnează procesul de potrivire, armonizare, cădere de acord sau nimerire fericită a unor elemente ori situații; înțelesul său structural este parțial înrudit cu cel de adecvare sau conveniență. În unele manuscrise vechi, putea exprima și o formă abstractă de înțelegere locală ori stabilire a unei rânduieli comune într-o comunitate rurală.