#grupa

• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• agrega — A strânge, a reuni, a grupa sau a asambla elemente separate, indivizi, date statistice ori particule materiale într-un tot unitar, o masă compactă sau o structură globală. În economie și macroeconomie, termenul descrie operațiunea de centralizare a indicatorilor individuali sau microeconomici pentru a obține mărimi globale, în timp ce în sociologie face referire la coalizarea mai multor grupuri dispersate în jurul unei doctrine comune.
• agregare — Acțiunea de a (se) agrega și rezultatul ei; procesul prin care elemente independente, date numerice, celule biologice sau fragmente minerale sunt reunite într-un tot coerent ori într-o masă unică. În bazele de date și programare, agregarea reprezintă o tehnică prin care datele sunt grupate pentru a efectua operații statistice globale (cum ar fi sume sau medii), reducând volumul de informație procesată.
• agregație — Formă de unire, grupare ori asociere strânsă a mai multor elemente independente, date statistice, celule sau particule minerale într-o masă unică, fără ca acestea să își piardă complet individualitatea chimică sau structurală. În sociologie, reprezintă o formare colectivă temporară sau permanentă bazată pe alinierea unor indivizi cu scopuri comune.
• alcalino-pământos — Care aparține sau se referă la grupul de elemente chimice bivalente din grupa a II-a a tabelului periodic (precum beryliul, magneziul, calciul, stronțiul, bariul și radiul). Denumirea provine din faptul că oxizii acestor metale prezintă proprietăți alcaline pronunțate și erau numiți istoric 'pământuri' datorită insolubilității și rezistenței lor foarte mari la temperaturi ridicate.
• alchil — Nume generic dat radicalilor hidrocarburați monovalenți, saturați și aciclici, obținuți teoretic prin îndepărtarea unui atom de hidrogen dintr-un alcan. Au formula moleculară generală CnH2n+1 și sunt denumiți structural prin înlocuirea sufixului „-an” al alcanului corespunzător cu sufixul „-il” (de exemplu: metil, etil, propil, butil), fiind componente fundamentale în sinteza compușilor organici.
• aldehidă — Compus organic care conține în molecula sa o grupare funcțională carbonil învecinată cu un atom de hidrogen (gruparea formil, -CHO), situată obligatoriu la capătul unei catene de atomi de carbon. Aldehidele se obțin industrial sau în laborator prin dehidrogenarea ori oxidarea controlată a alcoolilor primari și sunt utilizate pe scară largă în sinteza chimică, industria parfumurilor și producția de dezinfectanți.
• aldoză — O clasă de monozaharide (glucide simple) care conțin în molecula lor o grupare funcțională carbonil de tip aldehidic (-CHO) localizată obligatoriu la primul atom de carbon al catenei. Altele decât cetozele, aldozele sunt substanțe solide, cristaline, solubile în apă și cu gust dulce, fiind clasificate în funcție de numărul atomilor de carbon în aldotrioze, aldotetroze, aldopentoze și aldohexoze (cum sunt glucoza și galactoza).
• altera — A schimba în rău forma, structura, calitatea sau natura esențială a unui lucru; a strica, a degrada, a corupe sau a falsifica. Aplicat la alimente sau substanțe organice, înseamnă a intra în descompunere; aplicat la sentimente, relații sau stări fizice, denotă o deteriorare ori o tulburare profundă.
• alterna — A se succeda în mod regulat și periodic, un element după altul, în timp sau în spațiu; a schimba pe rând două sau mai multe activități, stări ori fenomene pentru a asigura un echilibru ori o variație controlată (de exemplu, a alterna munca cu odihna).
• altoi — Fragment de tulpina, ramură sau mugur prelevat de la o plantă nobilă, care se inserează și se fixează pe o altă plantă (portaltoi) pentru a se uni structural și a conviețui. Ca verb (a altoi), reprezintă acțiunea horticolă de executare a acestei uniri vegetale; colocvial, înseamnă a lovi sau a bate pe cineva.
• alunea — Formă de persoana a III-a singular a timpului imperfect pentru verbul vechi și regional 'a aluna' (a aluneca); descrie mișcarea continuă de alunecare, deplasare fluidă sau surpare a unui obiect ori a unei mase de pământ în trecut.
• alunească — Formă de persoana a III-a singular și plural a modului conjunctiv prezent pentru verbul 'a aluneca'; exprimă o dorință, o posibilitate sau o acțiune ipotetică de pierdere a echilibrului sau de deplasare fluidă. Rar, funcționează ca adjectiv feminin ce descrie o nuanță aromatică sau o caracteristică legată de alune.
• aluneca — A se deplasa lin, continuu și cu ușurință pe o suprafață netedă, lucioasă sau umedă, fără a întâmpina rezistență; a-și pierde echilibrul sau stabilitatea pe o astfel de suprafață, făcând o mișcare involuntară; (fig.) a trece pe nesimțite dintr-o stare în alta sau a devia de la un subiect.
• aminare — Proces chimic prin care se introduce o grupă amino în molecula unui compus organic, de obicei prin reacția cu amoniac sau cu alți agenți de aminare. Această reacție structurală este esențială în sinteza industrială a numeroși coloranți, medicamente, mase plastice și în rutele metabolice biochimice de formare a aminoacizilor.
• amino — Element prim de compunere savantă (prefixoid) utilizat în nomenclatura chimică internațională pentru a indica prezența grupei funcționale monovalente (-NH2), derivată din amoniac, în structura unui compus organic. Ca adjectiv invariabil, se folosește în biochimie pentru a desemna compuși fundamentali, cum sunt aminoacizii, care stau la baza sintezei proteinelor din toate organismele vii.
• aminoacid — Compus organic cu funcțiune mixtă, care conține în molecula sa una sau mai multe grupări amino (-NH2) și grupări carboxil (-COOH). Acești compuși structurali sunt unitățile fundamentale din care sunt alcătuite proteinele, fiind clasificați în esențiali (care nu pot fi sintetizați de organism și trebuie aduși prin alimentație) și neesențiali, jucând un rol crucial în metabolismul celular, sinteza enzimatică și transmiterea impulsurilor nervoase.
• aminoalcool — Compus organic cu funcțiune mixtă, în a cărui moleculă se găsesc concomitent o grupare amino (-NH2) și o grupare hidroxil (-OH) legate de o catenă hidrocarbonată. Acești compuși structurali, cunoscuți și sub denumirea de alcanolamine (cum sunt etanolamina sau colina), au un puternic caracter bazic și sunt intermediari esențiali în sinteza medicamentelor, a detergenților, a emulgatorilor și în metabolismul lipidelor din membranele celulare.
• aminofenol — Compus organic bifuncțional cu caracter amfoter, derivat din fenol prin înlocuirea unui atom de hidrogen de pe nucleul aromatic cu o grupare amino (-NH2). Are trei izomeri de poziție (orto, meta și para), dintre care para-aminofenolul este cel mai important din punct de vedere industrial, servind ca intermediar structural cheie în sinteza paracetamolului, a coloranților pentru păr și a developatorilor fotografici.