#insecte

• antiimago — Substanță chimică, factor hormonal sau tratament biologic care blochează, inhibă ori perturbă transformarea nimfei sau a pupei în imago (stadiul de adult complet dezvoltat al unei insecte). În sens structural, acest mecanism oprește metamorfoza finală, împiedicând reproducerea insectelor dăunătoare și acționând ca un insecticid ecologic de precizie.
• antiste — Denumire istorică sau regională atribuită unui grup de insecte parazite sau dăunătoare, utilizată în trecut în unele tratate vernaculare de zoologie sau în dicționarele medicale populare. În context structural și etimologic, termenul făcea referire la organisme nevertebrate minuscule ale căror caracteristici biologice erau corelate cu distrugerea țesuturilor vegetale sau iritarea epidermei la animale.
• antofag — Care se hrănește în mod exclusiv sau principal cu flori ori cu părți componente ale acestora (petale, polen, nectar). Termenul este utilizat în ecologie și entomologie pentru a descrie profilul nutrițional al anumitor specii de insecte, păsări sau mamifere mici care joacă un rol structural esențial în procesele de polenizare și în menținerea echilibrului din ecosistemele vegetale.
• antofil — În mineralogie, reprezintă o varietate de amfibol (antofilit), un silicat natural de magneziu și fier cu structură fibroasă sau lamelară; în botanică, se poate referi structural la frunzele modificate care compun floarea (elemente periantale sau reproductive); în zoologie, descrie un organism sau o insectă atrasă în mod natural de flori.
• apter — Care nu are aripi; organism, pasăre sau insectă lipsită structural de aripi ori de aparatul de zbor. Acest caracter anatomic poate fi primitiv, neschimbat în cursul evoluției, sau dobândit secundar prin regresia ori atrofia aripilor ca adaptare specifică la mediul terestru, subteran ori parazitar.
• apterigotă — Insectă din subclasa apterigotelor (Apterygota), caracterizată prin absența primitivă a aripilor de-a lungul întregii istorii evolutive a grupului; organism artropod mic, cu dezvoltare directă, fără metamorfoză complexă, trăind de regulă în sol, litieră sau medii umede.
• arhipeți — Termen taxonomic arhaic sau foarte rar utilizat pentru a desemna un grup primitiv de insecte caracterizate prin picioare articulate rudimentare sau apendice abdominale ancestrale. În lucrările de evoluție biologică din secolul trecut, termenul făcea referire la formele intermediare ipotetice ori fosile care explicau trecerea morfologică de la artropodele timpurii la insectele cu aripi moderne.
• aribi — Termen taxonomic rar sau regional utilizat în entomologia veche ori în lucrări de specialitate pentru a desemna un grup specific de insecte sau organisme ce prezintă caracteristici structurale distincte legate de lipsa aripilor ori conformația aparatului bucal. În lexicografia medicală sau biologică, poate apărea și ca o formă derivată dintr-un radical neologic ce indică absența sau reducerea funcțională a unor elemente anatomice pereche.
• aripos — Care are aripi mari, neobișnuite, foarte dezvoltate ori disproporționate în raport cu trupul; adjectiv utilizat pentru a scoate în evidență abundența, lățimea sau aspectul flendurat și spectaculos al aripilor unei păsări ori insecte. În sens figurat, termenul poate descrie un obiect (cum ar fi o mantie sau o ambarcațiune cu pânze) ale cărui elemente laterale flutură liber în vânt, creând iluzia vizuală a unui zbor greoi.
• artropod — Animal nevertebrat caracterizat prin prezența unui exoschelet chitinos articulat și a unor picioare sau apendice formate din segmente mobile. Ca adjectiv, termenul descrie un organism sau o structură anatomică proprie acestui grup de viețuitoare, care include insectele, arahnidele, crustaceele și miriapodele, reprezentând cel mai numeros și divers încrengat din întregul regn animal.
• artropode — Denumire științifică și taxonomică atribuită celei mai mari încrengături de animale nevertebrate (Arthropoda), alcătuită din specii cu corp segmentat, simetrie bilaterală și apendice articulate. Reprezentanții acestui grup, care populează absolut toate mediile de viață de pe planetă, trec periodic prin procesul de năpârlire pentru a permite creșterea corpului rigidizat de crusta externă.
• ascalaphus — Denumirea științifică a unui gen de insecte neuroptere din familia Ascalaphidae, înrudite cu leii-de-furnici, caracterizate prin ochi mari, zbor rapid și antene lungi terminate cu butoni. În context mitologic, termenul provine de la Ascalaphus, personaj din mitologia greacă, fiul lui Aheron, care a fost transformat de Demetra într-o bufniță drept pedeapsă pentru că a dezvăluit că Persefona a mâncat sâmburi de rodie în Infern.
• ascidiu — Organ foliar modificat structural în formă de urnă, cornet sau cupă, caracteristic anumitor specii de plante carnivore (cum ar fi cele din genul Nepenthes sau Sarracenia), utilizat pentru capturarea, reținerea și digerarea insectelor sau a altor mici organisme datorită unor enzime proteolitice secretate în interior. În sens morfologic secundar, termenul poate descrie orice anomalie foliară congenitală care produce o concavitate adâncă similară unui potir.
• automelă — Formă rară de anomalie morfologică congenitală sau monstruozitate teratologică la insecte, caracterizată prin prezența unuia sau mai multor apendice supranumerare (picioare, antene) inserate anormal pe propriile segmente toracice sau cefalice, adesea ca urmare a unei diviziuni embrionare aberante. În entomologia structurală, acest fenomen este studiat pentru înțelegerea mutațiilor homeotice și a genelor care controlează segmentarea și dezvoltarea corectă a axelor corporale.
• axili — Termen de specialitate rar utilizat pentru a descrie elemente structurale, perișori, solzi sau lăstari secundari dispuși grupat în axila frunzelor ori la încheietura nervurilor principale ale plantelor. În entomologie, poate desemna piese sclerotizate microscopice (axilare) care asigură articulația și plierea delicată a aripilor la baza toracelui insectelor, garantând un echilibru perfect în timpul zborului.
• bacteriocit — Celulă specializată, prezentă în corpul unor insecte sau nevertebrate (cum ar fi afidele ori gândacii), destinată exclusiv adăpostirii bacteriilor endosimbiotice transmise pe cale ereditară. În sens fiziologic, bacteriocitul asigură un mediu metabolic controlat în care bacteriile furnizează gazdei nutrienți esențiali, cum ar fi aminoacizii, pe care aceasta nu îi poate sintetiza singură.