#limba veche
- aborire — Acțiunea de a abori (a vomita, a vărsa) și rezultatul ei, folosită ca o variantă fonetică arhaică sau regională pentru substantivul verbal 'borâre'; procesul fiziologic de eliminare violentă și involuntară a conținutului gastric prin cavitatea bucală; (în sens figurat, peiorativ) acțiunea de a revărsa insulte, vulgarități sau vorbe grele într-un mod necontrolat.
- acătare — Acțiunea de a acăța și rezultatul ei; prinderea, suspendarea sau fixarea unui obiect într-un element ascuțit sau proeminent; agățare. În context meșteșugăresc arhaic, termenul se referea și la prinderea firelor de urzeală în cârligele războiului de țesut sau la fixarea uneltelor agricole în grinzi, reprezentând o variantă fonetică veche ce a fost treptat înlocuită de termenul literar modern 'agățare'.
- acvi — Variantă grafică, elizată sau arhaică a prefixoidului 'acva-', utilizată în trecut în anumite cuvinte compuse sau manuscrise pentru a introduce referirea directă la apă ori la medii hidrice; de asemenea, poate reprezenta o rădăcină etimologică modificată influențată de formele latinești vechi. Acest element structural documentează stadiile timpurii de adaptare a terminologiei științifice în lexiconul academic românesc.
- adevărăciune — Formă veche, regională sau populară pentru conceptul de 'adevăr', 'veridicitate' ori 'autenticitate'; reprezintă calitatea unui lucru de a fi adevărat, conform cu realitatea sau demn de încredere. Acest termen structural este întâlnit în textele religioase medievale sau în graiurile arhaice, având un caracter profund descriptiv datorită sufixării specifice limbii vechi.
- adevărătate — Formă abstractă, arhaică și rară pentru noțiunea de veridicitate, autenticitate sau caracter adevărat al unui lucru, întâlnită în scrierile religioase și juridice vechi din Principatele Române. Acest termen structural exprima în trecut însușirea intrinsecă a unei mărturii ori a unui document de a fi conform cu realitatea obiectivă și cu normele morale ale epocii.
- adiba — Prenume feminin de origine arabă, utilizat în diverse spații culturale și comunități islamice, tradus etimologic prin 'cultă', 'educată', 'politicoasă' sau 'scriitoare / femeie de litere'. Acest nume structural reflectă virtuți morale și intelectuale prețuite în cultura orientală, fiind purtat de personalități din lumea academică sau literară și înregistrat ca atare în bazele de date onomastice internaționale.
- admirațiune — Formă învechită și livrescă a cuvântului 'admirație', utilizată pe larg în literatura română din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna sentimentul de stimă, uimire plăcută și respect profund. Păstrează sufixul etimologic latin de tip cult, fiind întâlnită astăzi doar în reeditări ale textelor clasice sau folosită intenționat pentru a conferi un aer solemn, arhaic ori ironic discursului.
- admisiune — Formă învechită, juridică sau livrescă a acțiunii de a admite și rezultatul ei; acceptare, primire sau îngăduire a unei persoane într-o instituție, o asociație, o școală ori într-un corp profesional; recunoaștere oficială a unui drept ori a unei stări de fapt. Utilizată frecvent în jargonul administrativ de secol XIX, forma a fost înlocuită în uzul modern de termenul 'admitere' sau 'admisibilitate'.
- admonestație — Formă învechită și livrescă pentru dojană, mustrare, certare sau avertizare formală; actul prin care o autoritate administrativă sau bisericească atrăgea atenția cuiva asupra unei culpe morale ori a unei încălcări de regulament. Folosit pe larg în textele juridice și administrative din secolele trecute, termenul a fost înlocuit treptat în uzul cotidian de 'admonestare' sau 'avertisment'.
- admonia — Formă verbală rară, învechită sau regională utilizată ca variantă istorică timpurie pentru a dojeni, a mustra, a avertiza sau a sfătui pe cineva cu severitate părintească; a adresa o mustrare cu scopul de a corecta o greșeală. Acest verb reprezintă o formă asimilată în vechile straturi lingvistice din rădăcini latine sau neolatine savante, fiind înlocuit complet de verbele 'admonesta' și 'mustra'.
- admoniat — Care a fost dojenit, mustrat sau avertizat cu severitate părintească ori administrativă; persoană care a primit o observație morală serioasă pentru o greșeală comisă. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului arhaic 'admonia', fiind utilizat astăzi extrem de rar, doar în contexte literare ce reconstituie stilul administrativ sau juridic al secolelor trecute.
- admoniere — Acțiunea de a admonia și rezultatul ei; dojană timpurie, mustrare verbală sau sfătuire aspră realizată cu scopul de a corecta comportamentul cuiva. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul arhaic 'admonia', fiind o formă lexicală rară, utilizată ocazional în trecut înainte ca termenii 'admonestare' și 'mustrare' să se generalizeze în limba română literară.
- admonițiune — Formă învechită, juridică și livrescă a cuvântului 'admoniție'; mustrare scrisă, dojană verbală ori avertisment formal adresat unei persoane de către o autoritate ierarhică în urma unei culpe administrative sau morale. Termenul se întâlnește în actele oficiale, textul legilor vechi și în literatura de secol XIX, fiind înlocuit în limba modernă de 'admonestare' sau 'avertisment'.
- adnotațiune — Formă învechită, juridică și livrescă a cuvântului 'adnotație'; însemnare, notă marginală sau scurt comentariu explicativ adăugat pe marginea unui text ori document oficial. Această variantă păstrează sufixul etimologic latin de tip cult, fiind întâlnită în manuscrisele de secol XIX și în reeditările scrierilor cronicarilor sau ale scriitorilor clasici români.
- adoara — Formă regională sau variantă fonetică învechită a verbului 'adora'; a iubi la nesfârșit, a prețui peste măsură, a aduce prinos de venerație sau a venera o divinitate ori o persoană dragă. Întâlnit în graiurile locale sau în texte bisericești vechi, acest termen reflectă o pronunție specifică anumitor arii dialectale românești înainte de standardizarea limbii literare.
- adoi — Formă regională sau variantă istorică a verbului 'a îndoi'; a curba, a flexa sau a strânge o piesă metalică, un element de lemn ori un material textil dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; a reduce la jumătate prin pliere structurală. Acest termen se întâlnește în graiurile transilvănene sau în jargonul vechilor meșteșugari, fiind înlocuit complet în uzul standard de 'îndoi'.
- adoire — Acțiunea de a adoi și rezultatul ei; îndoire, curbare, flexare sau pliere realizată asupra unui obiect flexibil ori maleabil. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul regional 'adoi', fiind o formă lexicală rară utilizată în trecut în atelierele meșteșugărești înainte ca termenul modern 'îndoire' să se generalizeze.
- adoit — Care a fost îndoit, curbat, flexat sau pliat dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; obiect sau material maleabil a cărui formă geometrică a fost modificată prin aplicarea unei forțe mecanice. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului regional 'adoi', fiind utilizat astăzi extrem de rar, exclusiv în texte literare ce reconstituie graiul meșteșugarilor din trecut.
- adulmecătoriu — Formă lingvistică istorică sau variantă arhaică a adjectivului 'adulmecător', utilizată în textele literare, cronici sau traduceri ecleziastice de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din secolul al XIX-lea. Desemnează o ființă, un organ sau un instinct care are proprietatea sau rolul de a adulmeca, de a mirosi ori de a lua urma unui element. Termenul reflectă normele ortografice vechi (marcate de terminația în '-iu') și a fost înlocuit complet în limba modernă de forma standard 'adulmecător'.
- adunătoriu — Formă lingvistică istorică sau variantă arhaică a adjectivului adunător, utilizată în vechile texte juridice, cronici sau traduceri ecleziastice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Desemnează o ființă, un factor sau o acțiune care are proprietatea, rolul sau funcția de a strânge, a colecta sau a centraliza elemente risipite. Termenul reflectă normele ortografice ale românei vechi marcate de terminația în -iu și a fost înlocuit complet în limba modernă de forma standard adunător.