#nato

• acantopor — Formațiune anatomică tubulară, de dimensiuni microscopice, specifică scheletului calcaros al unor colonii de briozoare fosile sau actuale. Acest micro-por adăpostește o structură spinoasă (acantostil) cu rol probabil defensiv, de curățare a coloniei sau de susținere structurală a zooecilor învecinate, reprezentând un indicator morfologic esențial în taxonomie și studiile evolutive.
• acantopter — Organism sau caracteristică anatomică proprie peștilor din supraordinul Acanthopterygii, caracterizați prin prezența unor raze dure, țepoase și neramificate în partea anterioară a înotătoarelor dorsale și anale. Ca adjectiv, descrie structura unei înotătoare prevăzute cu spini osoși rigizi, folosiți pentru autoapărare și stabilizare hidrodinamică eficientă în timpul înotului.
• acaparant — Care tinde să acapareze, să monopolizeze sau să domine în mod absolut și exclusiv spațiul, atenția, timpul sau resursele celor din jur. În context psihologic și comportamental, termenul descrie un individ, un stil de personalitate sau un fenomen absorbit de sine, care manifestă o posesivitate sufocantă sau o prezență atât de intensă încât reduce la tăcere ori eclipsează complet manifestările celorlalte persoane din proximitate.
• acaparatoare — Persoană de sex feminin sau entitate (firmă, organizație, pasiune) care acaparează, tinde să monopolizeze ori să pună stăpânire în mod exclusiv și adesea egoist pe resurse, piețe sau pe atenția și timpul celor din jur. Ca adjectiv, caracterizează o fire dominatoare, invazivă și posesivă sau o activitate extrem de solicitantă, care absoarbe complet energia mentală și fizică a unui individ.
• acaparator — Persoană de sex masculin sau factor care monopolizează, pune stăpânire sau își însușește bunuri, funcții sau atenția publică prin metode speculative, abuzive ori de o asertivitate excesivă. Ca adjectiv, descrie un comportament invaziv, un discurs dominator care elimină dialogul sau un fenomen cotidian care tinde să consume tot timpul disponibil al unui individ.
• acarcare — Formațiune anatomică rigidă cu aspect de scut, carcasă, test sau structură scheletică protectoare, de natură calcaroasă, chitinoasă sau silicoasă, care învelește parțial ori total corpul anumitor animale nevertebrate (cum ar fi unele crustacee, moluște sau protozoare). Îndeplinește o funcție esențială de barieră împotriva prădătorilor, de suport pentru prinderea țesuturilor moi și de prevenire a deshidratării.
• acaricid — Substanță chimică, preparat biologic sau medicament special conceput pentru a distruge acarienii și pentru a stopa multiplicarea sau dezvoltarea ouălor și larvelor acestora. În fitofarmacie, este utilizat ca pesticid pentru protecția culturilor împotriva păianjenilor roșii sau lați, iar în medicină și medicină veterinară, servește ca loțiune antiparazitară de uz topic pentru eradicarea ectoparaziților responsabili de scabie ori infestații cu căpușele.
• acarinată — Denumire științifică atribuită oricărei păsări alergătoare din ordinul ratitelor (Struthioniformes), caracterizată din punct de vedere anatomic prin reducerea severă a aripilor și, în mod special, prin sternul plat, complet lipsit de carenă (carină), element osos esențial pentru ancorarea mușchilor pectorali necesari zborului. Ca o consecință evolutivă, aceste păsări (precum struțul, emu, cazuarul sau kiwi) au pierdut definitiv capacitatea de a zbura, dezvoltând în schimb picioare extrem de puternice adaptate pentru alergarea rapidă.
• acrodolicomelie — Malformație congenitală structurală rară sau trăsătură anatomică caracterizată prin lungimea disproporționată și excesivă a segmentelor distale ale membrelor (mâini și picioare în raport cu brațele și coapsele, sau degete neobișnuit de lungi). În context clinic, acest tipar de dezvoltare scheletică este adesea asociat cu tulburări sistemice ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Marfan, sau cu alte sindromuri genetice de tip dolicostenomelie.
• acrodolihomelie — Variantă ortografică sau eroare de transcriere medicală pentru acrodolicomelie, descriind malformația congenitală structurală rară caracterizată prin lungimea disproporționată și excesivă a segmentelor distale ale membrelor (mâini, picioare sau degete). În context clinic, acest tipar de alungire scheletică severă este corelat cu anomalii ale țesutului conjunctiv și este utilizat în indexarea anomaliilor ereditare de dezvoltare.
• acrodont — Despre animale sau danturi; care are dinții fixați direct pe marginea liberă, superioară sau creasta oaselor maxilare, fără a fi implantați în alveole dentare (cum este cazul la reptilele din familia Agamidae, cameleoni sau la unele specii de pești). Ca substantiv, termenul desemnează un organism care posedă acest tipar structural de dentiție primitivă și sudată.
• acromial — Care aparține acromionului (apofiza osoasă superioară a scapulei/omoplatului) sau care este situat în regiunea superioară a umărului; care face referire la structurile anatomice, vasculare sau nervoase asociate acestei proeminențe scheletice.
• acromioclavicular — Care aparține sau se referă în același timp la acromion și la claviculă; care descrie elementele articulare, ligamentare sau capsulare care unesc apofiza osoasă a scapulei cu extremitatea externă a claviculei la nivelul supero-lateral al umărului.
• acromion — Prelungire osoasă lățită și turtită care formează extremitatea superioară a spinei scapulei (omoplatului) și care se articulează direct cu clavicula, reprezentând cel mai înalt punct structural al scheletului umărului.
• acropodiu — Regiune anatomică distală a membrului superior sau inferior la vertebrate, care cuprinde oasele degetelor (falangele) și structurile musculo-tendinoase asociate acestora, reprezentând segmentul terminal de sprijin ori manipulare (mâna sau piciorul propriu-zis, excluzând metapodiul și basipodiul). În arheologie și istoria artei, termenul desemnează un piedestat înalt, o bază structurală sau un soclu ornat pe care este așezată o statuie ori o coloană monumentă.
• acrosincarpie — Condiție structurală sau anomalie morfologică vegetală caracterizată prin fuziunea, sudarea ori unirea parțială a carpelelor sau a fructelor individuale exclusiv la nivelul extremităților lor superioare (apicale), în timp ce porțiunile inferioare sau bazele rămân distincte și separate în timpul dezvoltării.
• acrospiră — Primul lăstar embrionar, germen, plumulă sau tulpiniță rudimentară care se dezvoltă din embrionul unei semințe de cereale (în special la orz) în timpul procesului de germinare. În industria malțului și a berii, monitorizarea lungimii și dezvoltării acestei structuri anatomice sub învelișul bobului (bobul malțificat) este un parametru tehnic esențial pentru evaluarea gradului de dezagregare și solubilizare a amidonului din endosperm.
• acrum — Variantă grafică învechită, rară sau transcriere defectuoasă pentru osul sacru (os sacrum); piesa osoasă triunghiulară voluminoasă situată la baza coloanei vertebrale, formată prin sudarea structurală a celor cinci vertebre sacrale, articulându-se lateral cu oasele iliace pentru a închide centura pelviană.
• actinenchim — Țesut parenchimatic vegetal structural, caracterizat prin celule cu formă stelată, prevăzute cu prelungiri radiante mari ce lasă între ele spații intercelulare aerifere voluminoase (lacune). Acest tip special de țesut este specific plantelor acvatice și palustre, având rolul fiziologic principal de a facilita circulația gazelor și de a asigura flotabilitatea și respirația organelor submerse în medii deficitare în oxigen.
• actinodrom — Despre nervaţiunea frunzelor; caracterizat printr-o structură în care trei sau mai multe nervuri principale pornesc radiar dintr-un singur punct central situat la baza limbului (de la inserția pețiolului) și diverg spre marginea sau vârful frunzei. Acest model anatomic structural este specific multor familii de plante dicotiledonate (cum ar fi la frunza de arțar sau de viță-de-vie), asigurând o distribuție uniformă a sevei brute pe întreaga suprafață foliară.