#pace

• absidă — Nișă sau încăpere semicirculară ori poligonală, boltită, situată de obicei în partea posterioară a unei biserici creștine sau bazilici antice, în prelungirea navei principale, adăpostind altarul. În filozofia religiei și antropologia sacrului, absida nu este doar o formă geometrică, ci reprezintă simbolic 'cerul' sau dimensiunea transcendentă, un nucleu arhitectural unde valorile dogmatice și principiile morale absolute sunt revelate comunității.
• absidal — Care aparține absidei, structural integrat acesteia sau care prezintă forma caracteristică a unei abside (semicirculară sau poligonală). În hermeneutica sacră și filozofia spațiului religios, termenul descrie acele elemente arhitecturale sau iconografice orientate spre axa spirituală principală a unui templu ori a unei bazilici, definind zona sacră unde se manifestă ritualurile etice și liturgice fundamentale.
• absidial — Variantă fonetică și lexicografică a adjectivului 'absidal', utilizată pe larg în literatura de specialitate pentru a desemna tot ceea ce ține de o absidă, se află în perimetrul acesteia sau adoptă configurația sa semicirculară ori poligonală. În hermeneutica sacră, termenul descrie orientarea spațială a elementelor liturgice care conduc privirea și spiritul credinciosului spre focarul valorilor etice și teologice supreme reprezentate de altar.
• absidiolă — Absidă de dimensiuni reduse, secundară, care se deschide de obicei în absida principală sau în brațele transeptului unei biserici creștine, adăpostind un altar secundar ori relicve sacre. În hermeneutica spațiului religios, absidiola funcționează ca un micro-univers devoțional, un loc dedicat meditației intime, penitenței sau venerării unor valori etice particulare întruchipate de sfinți.
• absil — Termen extrem de rar, regional sau arhaic în limba română (folosit sporadic în traducerile timpurii ale textelor bisericești sau de ritual), utilizat uneori ca variantă coruptă sau localizată pentru 'absidă' ori pentru a desemna un element de mobilier liturgic/spațiu izolat dintr-un lăcaș de cult. În contextul filozofiei spațiului sacru, termenul subliniază ideea de ungher retras, ascuns sau tăinuit, unde individul se poate reculege ferit de privirile comunității.
• acarcare — Formațiune anatomică rigidă cu aspect de scut, carcasă, test sau structură scheletică protectoare, de natură calcaroasă, chitinoasă sau silicoasă, care învelește parțial ori total corpul anumitor animale nevertebrate (cum ar fi unele crustacee, moluște sau protozoare). Îndeplinește o funcție esențială de barieră împotriva prădătorilor, de suport pentru prinderea țesuturilor moi și de prevenire a deshidratării.
• acasă — În, spre sau la propria locuință sau cămin; în spațiul domestic privat asociat cu rezidența permanentă a unei persoane. Dincolo de sensul pur geografic sau locativ de adăpost, termenul poartă o încărcătură psihologică și culturală profundă, definind un refugiu al intimității, securității emoționale, stabilității și apartenenței identitare, fiind legat adesea de locul natal sau de comunitatea de origine a individului.
• Adunații-Copăceni — O comună în județul Giurgiu, Muntenia, România, formată din satele Adunații-Copăceni (reședința), Darvari, Mogoșești și Varlaam. Localitatea este amplasată pe malul râului Argeș, la sud de municipiul București, pe DN5, fiind o zonă cu o dinamică imobiliară și economică accentuată datorită apropierii de capitală și proiectelor de infrastructură regională.
• aeroamfibiu — Care este capabil să opereze, să decoleze, să aterizeze sau să se deplaseze cu aceeași eficiență atât în aer, cât și pe suprafața apei sau pe sol. Ca substantiv, desemnează un hidroavion echipat cu un tren de aterizare escamotabil pe roți, permițându-i să folosească aerodromurile terestre la fel de ușor ca pistele acvatice naturale.
• aerobază — Bază aeriană militară sau complex aeronautic de mari dimensiuni care cuprinde aerodromuri, piste de decolare și aterizare, hangare, ateliere de reparații, depozite de combustibil și muniție, precum și infrastructura logistică necesară pentru staționarea, întreținerea și operarea avioanelor militare sau comerciale.
• aerocel — Material poros, izolator și ultra-ușor, caracterizat printr-o structură celulară în care faza lichidă a unui gel a fost înlocuită complet cu un gaz (de obicei aer), fără ca rețeaua solidă să se prăbușească. Este utilizat la scară largă în izolarea termică industrială, în industria aerospațială și în construcții datorită conductivității sale termice extrem de scăzute.
• aeroclub — Asociație sportivă, club sau organizație aeronautică ce are ca scop promovarea, practicarea și dezvoltarea activităților de zbor recreativ, pilotaj, parașutism, planorism sau aeromodelism. De asemenea, termenul desemnează și baza materială a unei astfel de asociații, incluzând aerodromul, hangarele, avioanele și facilitățile de antrenament.
• aerocosmic — Care se referă simultan la spațiul aerian (atmosferic) și la cel cosmic (extraatmosferic); situat în aceste spații sau adaptat să funcționeze în ambele medii. Termenul descrie tehnologii, vehicule, misiuni de cercetare sau industrii conexe care integrează aviația clasică și zborul spațial orbital ori interplanetar.
• aerodină — Orice aparat de zbor mai greu decât aerul, a cărui susținere și sustentație în atmosfera terestră sunt asigurate exclusiv de forțele dinamice exercitate de aer asupra suprafețelor sale portante (aripi fixe sau rotoare în mișcare) în timpul deplasării. Clasificarea cuprinde avioanele, elicopterele, planoarele și dronele, reprezentând opusul aerostatelor.
• aerodinamică — Ramură a mecanicii fluidelor care studiază legile mișcării aerului sau a altor gaze, precum și forțele exercitate de acestea asupra corpurilor solide aflate în mișcare relativă față de ele. Acest domeniu științific guvernează proiectarea aparatelor de zbor, rachetelor și vehiculelor terestre prin optimizarea forțelor de portanță și de rezistență la înaintare.
• aerodinamician — Inginer sau cercetător specializat în domeniul aerodinamicii; specialist care se ocupă cu studiul, proiectarea, optimizarea și testarea comportamentului corpurilor solide (avioane, mașini, rachete) aflate în mișcare prin fluxuri de aer sau gaze. Această activitate include utilizarea simulărilor computerizate avansate și a testelor experimentale în tunele de vânt pentru reducerea rezistenței la înaintare.
• aerodom — Termen tehnic arhaic, rar sau conceptual utilizat pentru a descrie un aparat de zbor experimental mai greu decât aerul, un prototip timpuriu de aeronavă autopropulsată ori o structură acoperită în formă de dom concepută structural pentru adăpostirea și protecția mașinilor de zbor în interiorul unui aerodrom.
• aerodontalgie — Tulburare fiziopatologică manifestată prin durere dentară acută, violentă și bruscă, declanșată direct de variațiile presiunii barometrice în timpul zborului la mare altitudine; apare din cauza expansiunii aerului sau a gazelor blocate sub plombe incorect adaptate ori în carii profunde netratate.
• aeroelectronică — Ramură specializată a electronicii aplicate și ingineriei aeronautice care se ocupă cu proiectarea, fabricarea, instalarea și mentenanța sistemelor și echipamentelor electronice folosite la bordul aeronavelor și rachetelor (sisteme de navigație, comunicații, pilot automat, radare și senzori de bord).
• aeromedicină — Ramură specializată a medicinei, interdisciplinară, care studiază efectele fiziologice, psihologice și patologice exercitate de zborul la înălțime și de variațiile de altitudine sau presiune barometrică asupra organismului uman. Această disciplină stabilește criteriile de selecție medicală, baremele de aptitudine pentru piloți și asistența de urgență în timpul transportului aerian.